2018 – gânduri la final de an

2018 – gânduri la final de an

Am intrat în noul an cu liniște și bucurie în suflet. Simplu și natural, cum nu am mai trăit niciodată. Am scris textul de mai jos acum câteva zile, dar tot nu m-am îndurat să deschid laptopul și să îl public. Iată ce am simțit despre anul ce tocmai s-a încheiat.

Am afirmat că 2018, anul Centenarului, a fost, pentru mine, anul feminității. Cel mai însemnat lucru pe care l-am făcut este Draga. Au fost luni de minune pentru mine.

Și cu toate astea, când mă uit în urmă, îmi dau seama că am făcut mai mult decât atât. La ceasul bilanțului, am constatat cu bucurie că viața mea a fost destul de plină:  

  • Am luat parte la înființarea unei Cooperative Agricole. Eu sunt doar membru în cooperativă, însă planurile de viitor sunt frumoase și de-abia aștept să ne apucăm de proiecte. Mai multe, la momentul potrivit.
  • Am scris mult mai mult pe blog. Scrisul nu e o formă de terapie, ci o formă de comunicare și de a face ceva strict pentru mine.
  • Uneori, am ales să expun anumite aspecte personale, precum nașterea și mă bucur că am făcut asta pentru că am primit feedback-ul dorit: informațiile mele au fost de ajutor. În acest sens, am vorbit despre experiența mea (a noastră, de fapt) la workshop-ul ”Nașterea naturală fără durere – mit sau realitate, organizat de dna doctor Mariana Ciupa.  
  • Am avut colaborări și campanii pe blog; au existat discuții despre colaborări, unele care nu s-au concretizat și altele planificate pentru 2019. Mulțumesc agențiilor, oamenilor de PR, project managerilor și celor care m-au ales să vorbesc despre evenimente și branduri. Și mai ales, le mulțumesc celor care mă citesc! Mă bucură orice fel de feedback 🙂 
  • Am fost Ambasador pentru | WOMAN, ALL TOO WOMAN |, o expoziție-fenomen, unică în țară, în cadrul căreia au participat 35 de artiste din România, Serbia, Ungaria și Austria. Expoziția a constituit, practic, a treia ediție a proiectului |Baroque II Urban|, realizată de MetaSpațiu, al cărui manager cultural este  Mirela Stoeac Vlăduți. Am scris despre drepturile și libertățile femeilor, între (pre)judecăți și progres , despre premierele aduse de această expoziție și despre lecturarea spectacolului Marina și Ulay de către Maia Morgenstern și Marius Bodochi. La lecturare am ieșit pentru prima dată într-un cadru cultural cu Draga mea, mică atunci de fix 6 săptămâni. Am participat cu fetița ulterior la un tur ghidat excepțional de minunata Andreea Foanene, curatorul expoziției.
  • Am fost ambasador pentru Healthy Planet Expo, un târg de produse bio, unde am încercat și de unde am plecat cu bunătățuri
  • Am fost ambasador pentru Timishort, ediția de 10 ani a festivalului de scurt-metraje, cel mai important din zona de vest a țării 
  • Am participat la Conferința PRBeta, cea mai importantă conferință de profil din Timișoara. Nu am putut să o ratez!
  • Am participat la conferința November Notes in Social Media 3.0, o conferință cu un potențial mare de creștere pe segmentul aferent
  • Am citit 30 de cărți de beletristică (le poți vedea pe Instagram cu eticheta #cărți2018) și vreo 6 cărți despre bebeluși, creștere și educare (nepostate niciunde)
  • Am învățat multe, m-am documentat despre o sumedenie de lucruri, am fructificat timpul pentru mine. A fost și un an al cunoașterii. De sine, a limitelor, a dorințelor, a obiectivelor.
  • Am câștigat prieteni, am ținut prieteni aproape, am pierdut alții. Nu pot spune că ultimul aspect nu m-a durut, dar am acceptat asta mai ușor. În unele cazuri, ușurința acceptării mi-a făcut și sufletul mai ușor pentru că erau relații menținute de complezență sau de nevoie.

În rest, sunt recunoscătoare pentru momentul în care mă aflu acum. Pentru familia mea și pentru bucuriile fiecăruia dintre membri ei, din toate spițele – Zăgan, Vandici, Faur. Sunt recunoscătoare că fetița mea are cel mai bun tată din lume, iar eu, un minunat partener de viață.

2018 a fost un an foarte greu, dar și foarte frumos. Într-adevăr, câteodată se aplică legea compensației. Pentru mine, 2019 sună frumos. Am câteva planuri și perspective pentru toate aspectele vieții mele, însă, fără presiune, las timpul să le îngăduie să se desfășoare natural. Îmi doresc sănătate, bunătate și înțelepciune. Ceea ce îți doresc și ție! Să avem încredere, credință și să oferim multă iubire.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *