Magia unui pat-căsuță și drumul copilului spre mai multă independență (concurs Decorpentrucopii.ro)

Știți mamele care pregătesc camera copilului cu toate cele necesare cu luni înainte de a se naște puiuțul? Ei bine, nu am fost una dintre ele. Nu mi-am putut imagina să dorm departe de fetița noastră, dar a fost o opțiune personală. 

Așadar, când am cumpărat pătuțul de bebeluș, am optat pentru un co-sleeper. Draga a dormit în el, lângă mine, exact 2 săptămâni, până s-a lăsat pe el cu toată greutatea ei infimă cea mai bună prietenă a mea. Nu l-am mai putut folosi. De atunci, am luat-o pe Draga la noi în pat. 

Acum are un an și 9 luni și de vreo lună simt că este momentul pentru a o înțărca cu blândețe. În plus, noi două ocupăm cea mai mare parte din patul matrimonial. Motiv pentru care tatăl fetiței doarme mai puțin comod. Așadar sunt 2 motive destul de serioase care m-au determinat să caut un pat potrivit pentru Draga noastră și totodată potrivit spațiului pe care îl avem. 

Căsuța noastră este destul de spațioasă, iar noi folosim suprafața cât de eficient posibil. Mai ales că suntem întrucâtva și adepții minimalismului. În plus, de când ne-am mutat la noi în căsuță, de 11 luni aproximativ, am început să o adaptez nevoilor lui Draga. O inspirație au fost cărțile scrise de educatori Montessori și ideile de amenajare a spațiului copilului pe Instagram, pe Pinterest și pe grupuri specifice pe Facebook. Nu pot să spun că pentru noi Montessori este un stil de viață, dar sunt unele aspecte care ni se potrivesc și pe care le-am aplicat. Am ales obiecte de mobilier care să fie accesibile de la nivelul lui Draga, să ajungă cât mai ușor posibil la cărțile de pe raftul-bibliotecă de la Decor pentru copii și la cele mici din suportul-cutie și la jucăriile de pe cele 2 etajere și la sacii de depozitare. Când nu îi propun nimic, își alege ea activitatea care o atrage, eu urmărind și încercând să înțeleg ce o interesează. Am vrut ca ea să exploreze, să învețe prin experimentarea mediului în care trăiește și să înțeleagă un concept prin contextualizarea lui. Rutinele au ajutat, de asemenea. Astfel, cred că un impact semnificativ l-a avut mediul pe care i l-am creat până acum: în căsuță are acces peste tot, în siguranță. Zona ei de joacă și de lectură a fost una improvizată, în jurul co-sleeperului a cărui saltea a rămas direct pe podea. 

Cum ziceam, suntem acum la pragul unei alte perioade pentru care ne-au pregătit toate cele de mai sus. De 2 săptămâni și jumătate, Draga are un pat-căsuță de la decorpentrucopii.ro, care își manifestă pe deplin magia. Trebuie să spun că de mult timp am urmărit aceste pătuțuri de tip Montessori pe diverse grupuri de mame și cele mai lăudate și recomandate au fost cele de la Decor pentru copii. Mai mult, cred că lucrurile se întâmplă cu un motiv, la momentul potrivit. Astfel că, m-am bucurat din suflet când mi-a scris Alina Ledon, owner Decor pentru copii și mi-a propus să colaborăm. Pe blog, colaborările sunt alese chibzuit. Scriu doar despre ce îmi place, despre lucruri în care cred și care ni se potrivesc. Am libertatea de alege, fără compromisuri sau constrângeri. Ceea ce mă face fericită. De ce am ales să colaborez cu Alina și Decor pentru copii? Am o grămadă de motive: 

  • îmi place energia ei, am întâlnit-o pe când era studentă și am fost într-un fel de juriu la o competiție de publicitate la care ea a participat
  • Este mamă: fetele ei micuțe testează toate produsele, având astfel încredere că tot ce iasă din atelierul Decor pentru copii și din atelierele cu care colaborează este absolut safe
  • Este creativă și ambițioasă, iar mie îmi plac oamenii care transpun în fapte pasiunile lor
  • Este un profesionist și un om perfecționist exact acolo unde e nevoie: fiecare detaliu este gândit să mulțumească și să vină în întâmpinarea unei nevoi ale clientului mare (părintele) și ale clientului mic (copilul), asta consideră omul de marketing din mine din cealaltă perspectivă 
  • Produsele corespund normelor europene în vigoare, toate produsele sunt certificate, testate, evaluate
  • Mobilierul este realizat din lemn natural masiv, cum ziceam, în stil Montessori. Perfect pentru orice spațiu, mic sau generos 
  • Lacurile și vopselele pe bază de apă folosite sunt sigure
  • Știți cadrele cu decoruri de Instagram sau de Pinterest? Ei bine, mobilierul acesta poate intra în această categorie 😀 
  • Produsele de mobilier vin cu nenumărate opțiuni. Să exemplific: patul lui Draga este acesta: Pat-căsuță Propat. Am ales să fie vopsit în alb și gărdulețul în dreapta cum te uiți la el. Puteți alege dimensiunile, nivelul somierei, înălțimea gărdulețului, cu sau fără sertare, cu sau fără coș de fum (noi avem, acum mai trebuie să îi găsesc o păpușă hornar, Draga îndrăgind tare hornarul din Hoinari prin anotimpuri). 
  • Fiecare produs de pe site are o mulțime de detalii disponibile, recomandări de produse compatibile (de exemplu, dacă achiziționezi un pat, primești o recomandare de saltea compatibilă și o anumită reducere, trebuie să verificați asta)
  • Ce am apreciat cel mai mult a fost că Alina mi-a cerut ca acest articol să reflecte cu sinceritate experiența noastră. Asta spune multe despre un OM. 

Experiența noastră cu Patul-Căsuță – zis și Căsuța Zânei Draga

Livrare 

Am început să discutăm despre colaborare pe undeva pe la sfârșitul lui martie, începutul lui aprilie. Știam că va dura puțin pentru că este realizat în atelier, iar procesul poate dura câteva zile bune. În contextul pandemiei, cu restricțiile de toate soiurile, e de înțeles de ce l-am primit doar după Paști. Și cu toate astea, Alina l-a trimis printr-o firmă de curier care nu a avut întârzieri. În condițiile în care eu așteptam un colet de 3 săptămâni, patul l-am primit prin curier în 2 zile lucrătoare! Ăsta a fost încă un plus. Când a ajuns la noi, Dragul a desfăcut imediat salteaua și a lăsat-o până a doua zi să revină la forma inițială împachetării. Ceea ce le recomand tuturor. 

Montaj

A doua zi, seara, am montat patul. Eu am ajutat la despachetat și am observat că pachetele au fost ambalate impecabil: erau 3 colete de mobilier împachetate cu carton gros, iar cadrele erau toate extra protejate pe muchii de un carton cu duritate mare, creat special pentru acest mobilier. Nu am întrebat-o pe Alina, dar sunt convinsă de asta. În concluzie, patul, cu toate elementele componente, a ajuns fără cusur!

A fost de ajutor cartea de instrucțiuni, de altfel foarte ușor de urmat, iar primii doi pași pentru noi erau deja făcuți, după spusele Dragului. Când nu am găsit șuruburile pentru montaj, Alina ne-a îndrumat exact către locul unde ar trebui să fie. Dragul, meșter priceput, a găsit și o îmbunătățire de făcut la felul în care sunt fixate întăriturile la colțurile ramei. Dar, pentru amatori, cred că e mult mai simplu de urmat instrucțiunile. Pentru așezarea somierei a fost nevoie de 2 persoane. Lamele somierei sunt foarte precis tăiate. Le-am potrivit într-o parte, am tensionat puțin una să încapă, după care celelalte au intrat la locul lor fără efort. Ca idee, dacă scârțâie puțin, puneți puțin material textil la capetele scândurilor. Cât despre Draga, ea a fost tare curioasă față de ceea ce se întâmpla din momentul în care am început despachetatul. A vrut să vadă cadrele, a mers de la unul la altul să vadă despre ce e vorba, a insistat apoi să îl ajute pe tatăl ei, încercând să potrivească șuruburile în găuri. Când a luat bormașina, tatăl ei ne-a trimis rapid la băiță. Astfel că, după jumătate de oră de bălăceală și de uscat părul, a ajuns să vadă minunăția nou apărută. Și-a luat tete (cățelul ei de pluș), vreo două păpuși și direct pe salteaua fără cearșaf. A alergat pe ea, s-a așezat și s-a făcut că sforăie (semnul ei când îi este somn), dar entuziasmul l-a alungat pe Moș Ene și ne-au mai luat vreo 2 ore până a adormit. 

Draga a inspectat totul și a încercat să ajute la montajul patului

Cum am obișnuit-o pe Draga cu noul ei pat

Simplu, am integrat patul în rutina ei zilnică: am luat cărțile și ne-am uitat peste ele în pătuț; am pus păpușile la somn în pat; și-a luat figurine de animale și s-a jucat cu ele acolo; pe gărduleț construiește turnuri cu diverse blocuri de lemn. I-am repetat încontinuu că acela este patul și spațiul ei privat. Când se joacă mult singură, am observat că își ia câte un moment de răgaz și se așază pe marginea patului sau se pune în brațele ursulețului ei mare, alintându-se. După câteva zile știa care e patul ei, nu se mai îndrepta către patul nostru. Acum, când o întreb unde merge, îmi răspunde: ”a pat!”.

Patul-căsuță a devenit loc de joacă, lectură și de somn, inclusiv pentru jucării

Și minunea s-a produs : a început să doarmă în pătuțul ei! 

Am fost realistă și nu m-am așteptat să doarmă în pătuțul ei de la început. De unde și procesul natural și lejer de integrare în rutina ei zilnică. Mi-am propus ca în primă fază să doarmă somnul de zi în pat, urmând ca treptat să doarmă toată noaptea. Nu vreau să o grăbesc, nu vreau să fie un stres pentru ea. Vreau să fie și dorința ei, să simtă că e fetiță acum, nu bebeluș. Acesta fiind planul, am încercat din prima săptămână să o pun la somn în patul ei. Nu a fost dornică, a mârâit puțin și am mai amânat. Ca într-o zi, săptămâna aceasta, să îmi zică ”nani, nani”, s-a dus în patul ei, și-a luat păpușa, a tras de pătură și s-a acoperit. Cu mine întinsă lângă ea pe covoraș, a adormit. Pot deja să spun că somnul de prânz și-l face acum în patul ei. Merge singură, dar mă cheamă lângă ea. Pentru noi, este un succes! Sper ca în curând să facem tranziția complet, și peste noapte, în patul ei de fetiță.


Draga face nani-pui în timpul zilei în patul ei

Noi 3 suntem tare fericiți cu acest pat-căsuță! Mulțumim, Decor pentru copii!! Este foarte frumos, se potrivește cu stilul din casa noastră, completează în mod armonios mobilierul nostru. Pentru Draga, acest pat este extrem de accesibil, iar felul în care e realizat îmi satisface nevoia de a-mi ști copilul în siguranță în el. Chiar dacă mai fuge în el și chiar dacă se mișcă în somn, nu cade, nu se lovește. Este destul de rezistent – ne așezăm câteodată eu sau Dragul (care are 90 kg) cu Draga pe pat și nu s-a rupt nicio scândură de la somieră. Nu exagerăm totuși. Am găsit cu ușurință lenjerie pentru pat, iar cei care doresc pot pune pe margini apărători pentru pătuț (găsiți tot pe site). Eu încă nu sunt convinsă că avem nevoie, dar mai urmăresc chestiunea. Ce mi se pare fain este că patul se poate decora într-o infinitate de feluri, în funcție de vârsta copilului, gusturile personale ale părinților și ale copilului, culorile preferate, culorile din cameră. Noi avem acum ghirlande cu globuri, ghirlande cu lumini, însă am văzut și ghirlande cu fanioane frumoase. Mă gândesc să realizez eu ghirlande cu pompoane. În plus, în funcție de sezon și de ocazie putem avea ghirlande cu fulgi, cu flori, cu frunze, etc. În fotografia din articol, avem păpădii, de care Draga a fost tare încântată. 

Închei acest articol cu o invitație la concurs care sigur o să facă fericiți cel puțin un copilaș și pe părinții lui (lor): Decor pentru copii oferă acest raft-bibliotecă drept premiu. Ce trebuie să faci pentru a intra în concurs?

1. Să dai like paginii de Facebook RominaFaur.ro dacă nu ai făcut-o deja

2. Să dai like paginii de Facebook Decor pentru copii

3. Să etichetezi într-un comentariu la postarea de pe Facebook un prieten/o prietenă care are un copil cu vârsta cuprinsă între 0 și 7 ani. M-aș bucura să ne împărtășești și experiența ta cu privire la tranziția la patul de copil a puiului tău.  

4. Să dai share public la postarea de pe Facebook pentru a afla și alți părinți despre concurs.

Concursul se derulează pe pagina de Facebook fb.com/rominafaur.ro de azi până duminică, la ora 23:59. Poți comenta de mai multe ori, condiția este să etichetezi persoane diferite. Cel etichetat, la rândul său, poate participa etichetând o altă persoană. Sunt astfel mai multe șanse de câștig. Voi folosi random.org pentru desemnarea câștigătorilor în cursul zilei de luni și îl voi anunța pe pagina de Facebook. Prin participarea la concurs, participanții își dau acordul ca, în cazul în care sunt desemnați câștigători, să ofere date personale în vederea oferirii și livrării premiului. Câștigătorul poate opta pentru culoarea materialului textil al raftului (alb, gri, gri cu galben, gri cu roz sau gri cu albastru). Decor pentru copii garantează transport prin curier oriunde în țară fără km suplimentari – area de acoperire FanCourier

Vă mulțumesc și mult succes! 

Un comentariu la „Magia unui pat-căsuță și drumul copilului spre mai multă independență (concurs Decorpentrucopii.ro)

  1. Pingback: Cum să creștem copii care iubesc cărțile? (concurs) - Romina Faur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.