De 2 ani și 4 luni sunt mamă. Până atunci, am fost un profesionist care, uitându-se acum în urmă, vede rezultate frumoase și experiențe inedite. Eu, una, sunt mulțumită și aștept momentele în care îi voi arăta lui Draga ce a făcut mama ei pe când ea îi era doar în suflet. Timp de 10 ani am muncit teoretic ca freelancer. Practic, responsabilitățile mele erau în aceeași curte, vizând 2 proiecte mari și late care îmi ocupau tot timpul – Verde pentru Biciclete și Arsenal Park. Deși au fost momente în care mă simțeam obosită și copleșită de cantitatea de muncă sau de greutatea sarcinilor, jonglam cumva timpul astfel încât să am și viață personală. Am aplicat atunci niște reguli pe care mi le-am făcut eu însămi, după ce m-am documentat despre eficientizarea timpului. Țin minte că aveam agenda zilnică plină de taskuri și prevedeam timpul alocat pentru fiecare dintre ele. Câteodată mergeam și pe ideea de calupuri de 30 de minute, dar dacă lucram de la hotel sigur nu le respectam. Mereu apărea câte cineva cu care să stau puțin de vorbă.
Și acum? Acum viața îmi e dirijată de un mic omuleț cu nevoi neîntrerupte. De mâncare, schimbat, joacă, învățat, atenție, avut grijă. E răsfățată? Nu pot afirma asta. Știu doar că are nevoie de mama ei pe lângă ea. Deși, dacă e de joacă cu alți copii sau cu ceva animăluțe, nu o mai bagă în seamă pe mama. Între trezire și somnul de prânz, până nu demult, aveam rutina de dimineață care include igiena, micul dejun, desene, apoi de obicei mă ocupam de prânz. Somnul de prânz al fetiței constituia un moment doar pentru mine, teoretic. Citeam câteva pagini dintr-o carte, citeam câteva articole, mă documentam despre subiecte care mă interesează, trimiteam poze cu Draga apropiaților, vorbeam pe whatsapp cu familia și cu prietenii. Scriam un articol. Căutam idei de activități pentru Draga. Făceam shopping online (nu exagerez cu asta, dar tot timpul se găsește câte ceva de luat). De vreo 4 luni, sare peste somnul de prânz și eu îi simt lipsa. Printre picățele ziua sau târziu în noapte apuc să fac acum toate astea. Am nevoie de timpul ăsta doar pentru mine, mă încarcă de energie și mă ajută să evoluez eu ca om. Ziua ne e ocupată cu munca prin casă (atât cât se poate), joacă, uitat peste cărți împreună, desenat, pictat, modelat plastilină, iar dacă am noroc, cineva mai stă cu Draga sau o plimbă. În general, o las să se joace și singură, nu îi ghidez în permanță acțiunile. Dar ea tot încearcă să mă implice în ceea ce face. Băița, Hoinari prin anotimpuri (cărțile ei preferate de seară) și dansul cu tatăl ei încheie ziua noastră. După ce Dragii îmi adorm, îmi calmez picioarele obosite cu o cremă și în momentele alea ăsta e cel mai apreciat răsfăț ever! Adorm și eu după o oră, două de făcut pentru mine ce nu am apucat în timpul zilei. Îmi ajung 6-7 ore de somn. Și o iau de la capăt a doua zi. Cu tatăl lui Draga petrec timp de calitate, dar felurile în care facem asta diferă în funcție de conjunctură. Să reușim să ne uităm pe Netflix la un film împreună e maximul pe care îl putem face, ca timp, singuri.
Dar! Dar… mi se pare că fac puține! Stau și mă întreb câteodată cum se descurcă mamele cu doi, trei sau chiar mai mulți copii. Fiecare cu nevoi diferite, adesea cu vârste diferite. Mame care fac de 2 sau 3 sau … n ori mai mult ca mine. Care, în perioada aceasta, fac și muncă de acasă, unele chiar 8 ore pe zi, pun mesele, țin copiii prinși în activități, îi ajută și la lecții. Și încearcă să își mențină calmul și starea de bine. Și sănătatea! Am scris într-un articol anterior că simt empatie și respect față de părinții care se confruntă cu toate astea.
În plus, oare cum se descurcau generațiile de mame dinaintea noastră? Care aveau o gospodărie serioasă de îngrijit: cu animale de hrănit și curățat, cu o grădină care oferea hrana zilnică, indiferent de sezon. Cu haine de spălat cu mâna, cu podele de frecat pe genunchi, cu haine de cusut. Cu copii mulți de crescut, fără să ajungă la foc sau la apă (am înțeles că astea erau temerile cele mai frecvente). Cu educație de bun simț oferită, prin vorbe și prin exemple. Timp pentru sine? Oare ce însemna asta pentru o mamă din trecut? Pentru unele, era momentul în care se întâlneau cu Dumnezeu duminica la biserică. Credința ocupa un loc poate mai natural și mai important în casele oamenilor. Bineințeles, răspunsuri pot exista: comunitățile erau mai unite, mamele se ajutau între ele, bunicile erau aproape, mașinile mai puține făceau accesul mai sigur pe străzi, indiferent de vârsta copilului. Copii mai mulți într-un spațiu mai mic – copiii de pe stradă se ingrijeau unii de alții și se învățau pe alții.
Mamele fac cum fac și eficientizează timpul lor, înmulțesc secundele și împart timpul tuturor celor dragi. Oferă tot ce au mai bun în ele și le mai rămâne și pentru a doua zi. Sunt unele mame care pe mine mă inspiră. Sunt unele femei care pe mine mă inspiră. Pentru că nu consider că o femeie trebuie neapărat să fie mamă, o să repet asta mereu. Dar despre aceste femei și mame voi vorbi pe viitor, în secțiunea Mame care inspiră. Vorbesc acum prima oară despre această nouă secțiune de pe blog. Descopăr mereu femei care fac lumea să se miște, în timp ce cresc omuleți buni. Femei imperfecte, dar care se străduiesc și sunt perfecte în ochii copiilor lor. Vreau să scriu despre ele, să le cunoască și alții. Sper să vă inspire și pe voi.
Până la primul articol pe temă, poate îmi spuneți și voi, acelea care aveți copii, cum vă gestionați timpul și cum vă păstrați bucuroase și mulțumite. Mulțumesc!!
Photo by infi.ro