Provocarea de la început de an : Dunia.ro și vrăjitoarele actuale

Paula Aldescu, aka Dunia, îmi e prietenă bună de câțiva ani. Câteodată îmi mai ascultă și sfaturile profesionale. De cele mai multe ori mă uimește prin flexibilitatea și creativitatea de care dă dovadă în munca ei. Sigur ați auzit de Tricoul Inteligent Dunia – un proiect menit să încurajeze dragul de lectură (și cultură, aș adăuga). Unul dintre mesajele promovate pe articolele vestimentare (și nu numai!) este „Vrăjitoare actuală”. Paula face referire la femeia contemporană, inteligentă, cu un anumit grad de cultură. 

A lansat ieri o provocare unor femei de a căror părere ține cont într-o formă sau alta, printre care și mie: ce înseamnă pentru mine vrăjitoare actuală. 

Vă îndemn să recitiți penultima frază, cu viziunea Paulei. Eu cred că suntem într-o etapă în care o vrăjitoare actuală e mai mult decât atât. Multe dintre noi suntem educate. Dar ce înseamnă asta? Să fie vorba de cei 7 ani de acasă? De cei 12 ani de învățământ la stat (de obicei), dintre care 10 obligatorii? Sau poate anii de facultate? Master? Doctorat? Cursuri peste cursuri extra? Nu știu. Toate or fi importante, dacă vrei să fii integrat în sistem. Și aici putem devia în alte și alte discuții. Toți anii de studiu ne pregătesc (teoretic) pentru muncă. Practic, ar trebui să ne pregătească pentru o meserie. Ar trebui să fim buni în ceea ce facem. Ar trebui să ne demonstrăm puterile / capacitățile / abilitățile. Inteligența și ambiția. La asta cred că se referă Dunia. La a lăsa în urmă prejudecățile legate de statutul femeii și de a o pune pe același loc cu bărbatul. La a avea drepturi egale și la a nu te rezuma a fi doar o mamă și doar o parteneră de viață. 

E așa? Așa ar trebui să fie? Este corect? Este normal? Este… Este!!?? 

Ni se potrivește nouă asta, femeilor educate și inteligente contemporane? De 25+ de ani? Om fi toate vrăjitoare actuale? 

Poate avem momente când suntem și zâne, nu numai vrăjitoare. Cred că, în oarecare măsură, câteva dintre noi sunt și zâne și vrăjitoare în același timp. În mintea mea, a fi vrăjitoare modernă presupune a avea inteligență emoțională și socială. A te documenta și a urmări să te dezvolți personal și profesional. Însă a fi atentă și a-ți accepta dorințele, frustrările, limitele, neputințele. Eșecurile. A încerca din nou. A înțelege că nu le poți face pe toate. A accepta că sunt perioade în viață când cel mai comod și cel mai potrivit pentru tine este a sta acasă pentru a-ți crește copilul, a pune mâncare pe masă familiei și a-ți îmbrățișa bărbatul noaptea. A lăsa în urmă o carieră consistentă sau potențială pentru a te rezuma la ceva care te face mult mai fericită. Nu toate trebuie să fim atât de perfecte pe cât vrem să părem pe Facebook. Nu toate trebuie să fim șefe. Nu toate trebuie să avem joburi de bărbați. Nu trebuie să ne luptăm în continuu să demonstrăm cine suntem. 

Am obosit doar scriind toate astea. Am fost și sunt ambițioasă. Sunt mulțumită de ce am realizat în ultimii 13 ani. 10 munciți pe proiecte extraordinare, cu munca mea recunoscută. Îmi imaginez că am lăsat ceva în urma mea. Ultimii 3 ani au fost marcați de existența fetiței mele. Are 2 ani și 5 luni și încă nu m-am întors la lucru. Nici nu o s-o fac prea curând. Motivele sunt personale. Îmi acord însă timp să mă documentez, printre picățele, de lucruri care mă interesează, care mă ajută să cresc ca om. Care îmi ajută creierul să funcționeze în continuare la o anumită capacitate și care îmi fac sufletul mai liniștit. Scriu pe blog. Citesc beletristică. Aș vrea să zic că învăț să meditez dar am muuulte de înțeles până atunci. Admir vrăjitoare actuale-zâne. Mă minunez cum le pot face pe toate! Cum presară ele dragoste în mâncarea pe care o servesc familiei. Cum își cresc copiii care le iubesc. Cum își dezvoltă afaceri sau se descurcă bine la locul de muncă. Cum mai citesc o carte din când în când. Cum au câte o escapadă doar cu partenerul de viață. Cum sunt funcționale după o noapte în care puiul a făcut febră. Cum au argumente bune și pertinente într-o discuție, fără a emite jigniri și prejudecăți. Cum știu când și cum să renunțe. Cum sunt ele sincere cu ele însele. Cum își recunosc eșecul și cum o iau de la capăt. Cum reușesc să nu uite să aibă grijă în primul rând de ele ca să îi poată ajuta și pe ceilalți. Cum iubesc. Cum adorm liniștite sau, din contră, cum adorm cu griji și se trezesc o soluția potrivită. Cum au răbdare. Cum aleg. Cum se bucură de ele însele. Cum trec peste dureri și pericole și au puterea să fie bune și să aibă speranță și încredere în viitor, în timp ce sunt pragmatice și realiste! Cum fac lucrurile să se întâmple. Vrăjitoarele actuale nu sunt plăcute de toți, niciodată nu au fost. Nici nu au nevoie de asta și de confirmarea cuiva. Au enervat și au provocat prin simpla existență, prin felul lor de a trăi altfel decât celelalte femei. 

A fi inteligent în ziua de azi e overrated. Tehnologia păcălește și ne păcălește. A fi OM este „the new thing”. Provocarea este să fii inteligent emoțional și social. E ceva ce se simte, nu putem să ne ascundem după fraze luate de la alții mai deștepți ca noi. E ceva ce se educă și ce se construiește în timp, dacă există dorință și un fundament bun. Și să nu uităm că simplitatea este cea mai înaltă formă de sofisticare. Așadar, vrăjitoare actuală, zână sau ambele? Adevărul și bunătatea se reflectă în atitudinea celui care privește, alege și răspunde. 

Totul e așa de liniștit și te simți așa de liber când nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui. Așa cum fac, zâmbind și enervând prin calmul lor, vrăjitoarele actuale, zânele! Știu ele ce știu și o fac bine. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *