Emoții de toamnă : începutul școlii, noi rechizite și cărți, noi prieteni, noi șanse. Plus un îndemn de a-i ajuta pe copiii care au nevoie de toate astea

Azi a început școala. Pentru Draga, a fost prima ei zi de grădiniță. Ghiozdanul cu Anna și Elsa a fost pregătit și purtat peste tot se mai bine de o săptămână. Lista de rechizite a fost bifată cam tot așa. Cărți noi de activități de făcut acasă am luat. Suntem oarecum pregătiți pentru primul an de grădiniță. Spun oarecum pentru că emoțiile sunt acolo, cel puțin pentru mine. Am o mică anxietate de separare și de intrare în colectivitate, cu tot ce înseamnă asta. Mereu mi-a plăcut începerea școlii, cu rechizite noi, cu noi posibilități de cunoaștere în față. Asta am simțit și acum, numai că din perspectiva mamei. Îmi văd fetița plină de entuziasm și nu am cum să îi rezist. Vineri am fost în plimbare pe jos de 2 minute până la grădiniță pentru că era convinsă că a început deja. Am intrat în filmul ei și am avut pace după. Am savurat în ultima perioadă trezirile ei dimineața, fără ceas, dar pe la aceeași oră. “Mama, am crescut mare”, “Citim o carte?”. Astea sunt momentele în care cred că, ceva – ceva, tot fac bine. E normal să mă întreb în ce fel o influențează alegerile noastre de viață. Noi am ales să locuim la sat, la 36 km de Timișoara. Acum un an și jumătate, căutam în oraș o grădiniță privată, cu rezultate bune în ceea ce privește educația copiilor. Planul era să mă întorc la lucru. Apoi, s-a schimbat tot. Un episod urât de febră, izbucnirea pandemiei, faptul că am rămas însărcinată și că am fost la un pas de a muri anul trecut. Am luat-o mai ușor și am început să apreciez mai mult ce am. Am ajuns la concluzia că activități cu Draga fac și acasă – ea e încântată de caietele cu activități și ține mult la cărțile pe care le “citim” împreună. Ce ne dorim de la o grădiniță este să socializeze cu alți copii. E grădiniță de stat, aceeași la care a mers și tatăl ei. La exact 2 minute lălăite de mers pe jos cu Draga. Pentru 3, 4 ore zilnic. Timp în care mă pot ocupa exclusiv de Lucian mic. Se compară grădinița de stat din sate cu grădinițele (de stat, private, indiferent) din Timișoara? Cu siguranță că nu. Dotările sunt diferite, bugetele sunt diferite. Posibilitățile părinților se prea poate să fie diferite. Dedicarea dascălilor se prea poate să fie aceeași și asta contează pentru mine. Îmi imaginez că le oferim multe copiilor. Am mai pus limite în ultimul an, mai puțin în ceea ce privește cărțile. M-am obișnuit să comand în plus și am puse deoparte cărți de făcut cadou, pentru copii cu vârste și interese diferite, în cazul în care avem o vizită sau facem o vizită neplanificată. Toți copiii se bucură să primească jucării, rechizite și cărți. Cei care provin din familii defavorizate cu atât mai mult, dacă cineva încearcă să le arate valoarea lor. Pe tema “medii defavorizate din sate, respectiv din orașe”, putem să vorbim la nesfârșit. Pentru că satul nu este echivalentul unui mediu defavorizat, din contră, câteodată e un mic colț de rai, cum e pentru noi. Dar e adevărat, și pe tema ce înseamnă sate – sate în care copiii merg km întregi pe jos sau cu autobuzul sau cu mașina la grădiniță sau la școală. E drept că cei din prima categorie sunt cei mai vulnerabili, fiind cei mai predispuși să renunțe la educația școlară. Ajutați și încurajați ar trebui să fie toți. De oricine. Pentru că nu toți se pot bucura de mame care să stea cu ei să facă activități împreună, mame a căror prioritate e să se îngrijească de ei toată ziua. Cum e cazul copiilor mei. Lucru pentru care sunt extrem de recunoscătoare! Nu. Sunt mame care locuiesc la sat, care muncesc, care fac naveta, care au copii de îngrijit, o grădină de lucrat, o masă de pus, haine de spălat, un animal de hrănit. Mame care își drămuiesc fiecare bănuț și îl folosesc pentru traiul de zi cu zi. Educația școlară și dezvoltarea copilului e pusă pe seama naturii și a dascălilor. Și le înțeleg. Eu mă simt privilegiată că citesc, că știu unde și ce cărți să cumpăr copiilor. Și ca mine, și alte mame. Mame care fac recomandări de cărți pentru ele și pentru copii. Mame care se preocupă de educația copiilor. Mame care fac eforturi în toate sensurile. Mame care oferă și altora. La mine și la ele mă gândesc când fac acest apel: să ne alăturăm campaniei Empty Classroom, de strângere de rechizite (noi) și cărți (noi sau second-hand) pentru copiii din medii defavorizate. E vorba de o campanie World Vision România și Shopping City Timișoara, iar donațiile se adună până în 26 septembrie într-un recipient de colectare supra-dimensionat din cadrul centrului comercial, în zona Info-Desk. 


De ce să facem asta? 

– pentru că oricine citește acest articol se bucură de mai multe lucruri și privilegii decât mamele celor care au nevoie de rechizite și cărți, acum, la început de an școlar

– oricât de greu e de înțeles, statisticile World Vision arată că 4 din 10 părinți din comunități defavorizate nu și-au mai permis anul trecut să cumpere întregul necesar de cărți, manuale și rechizite – probabil și pandemia a avut rolul ei… 

– ce e îngrijorător este faptul că în 2018, procentul părinților care au cumpărat mai puține cărți a fost de 21%

– conform acelorași statistici, 1 din 4 copii nu are acces întotdeauna la rechizitele necesare. 

– orice copil se bucură de un set de creioane, de acuarele, de pixuri, de un caiet, de o carte. Nu trebuie să le luăm pe cele mai scumpe, putem găsi ce căutăm să oferim și la prețuri decente. Dacă ne plac nouă și copilului nostru, sigur și altul va fi fericit! 

– donațiile ajung la cine are nevoie – mai exact, în comunitățile sărace din zonele rurale, la școlile fără biblioteci sau cu un fond precar de carte, și către familiile sărace din București, Ilfov, Constanța, Ialomița, Satu Mare, Piatra-Neamț, Mureș, Sibiu, Brăila, Galați, Dolj, Gorj, Vâlcea, Cluj și, bineînțeles, Timiș. 

Ca idee, pe rechizitele pentru grădiniță și pentru acasă, plus pentru caietele cu activități de toamnă am cheltuit în total în jur de 450 lei. Probabil pe cele strict de grădi suma a fost în jur de 250-300, am ales ce mi-a plăcut și ce am considerat că este calitativ, fără să mă uit la preț. Nu era o listă lungă de lucruri necesare. Însă am citit un articol din presa online cum că un “ghiozdan” mediu ajunge la 250 lei, cu un conținut de aprox 40 de rechizite. Așadar ține de buzunarul, gustul și cerințele fiecăruia. Și dacă ne gândim că acel cost per ghiozdan este calculat pentru un singur copil… Și dacă avem în vedere că poate sunt mai mulți frați într-o familie… Unde mai punem nevoia de îmbrăcăminte și încălțăminte? Înțeleg așadar că orice ajutor contează, oricât putem oferi este mai mult decât binevenit.

Pentru că împreună putem da aripi educației. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.