NU dietă. DA stil de viață

 

Conform DEX, avem :

DIÉTĂ, diete, s. f. Regim alimentar care elimină sau limitează consumul unor alimente sau băuturi în scop profilactic sau terapeutic. [Pr.: di-e-] – Din fr. diète.

Doar în unele cazuri dieta poate însemna un stil de viață. Dacă principiile noastre și voința sunt atât de solide. Dacă suntem atât de încrâncenați. Dar suntem oameni. Și ar trebui să fim mai blânzi cu noi. 

Eu nu cred în diete. O singură dată au funcționat 2 diete pentru mine. Le-am urmat între primul și al doilea an de facultate. Am fost atunci hotărâtă. Am început drastic, cu dieta daneză de 13 zile și de-abia am așteptat să încep dieta de 5 săptămâni, o dietă luată din revista Unica. Pe care am ales-o pentru că joia aveam voie ciocolată. Însă era destul de diversă, alimentele erau îndestulătoare și îmi ofereau nutrienții necesari. Am renunțat atunci pentru un an la carne. Nu simțeam nevoia. Și acum prefer să am zile în care să nu mănânc. Atunci am slăbit destul de mult. M-am menținut o vreme, dar nu a fost un stil de viață bine gândit și nici nu îmi formasem niște idei clare despre alimentație. 

Peste ani, am încercat să am o atitudine mult mai conștientă. Devenisem dependentă de MyFitnessPal. Mă ajuta să am o direcție, fără să mă simt vinovată dacă iau o bucățică de ciocolată. Țineam cont de caloriile consumate la sală și de cele introduse în corp prin alimentație. Atunci am slăbit cel mai mult și am avut o perioadă lungă în care am avut grijă. 

Când am rămas însărcinată cu Draga, am avut cea mai mare greutate din viața mea de adult. Știu cu toate astea, am luat doar vreo 7 kg cu ea. Bineînțeles că am slăbit mult mai mult, deși multe mame nu reușesc asta. Peste 2 ani aproape, când am rămas însărcinată cu Lucian Petru, eram deja cu 10 kg mai slabă decât când rămăsesem cu Draga, deci aveam cu 17 kg mai puțin decât când am născut. Acum, la un an de la a doua naștere, am cam aceleași kg dinainte de sarcina cu el. 

Ideea este că, având copiii, știu ce funcționează și ce nu la mine. 

Ce merge :

– mănânc la ore fixe

– mănânc diversificat, am învățat asta de la ei 

– deși iubesc Nutella și mănânc când simt că nu mai am lapte, am mereu în casă și prefer ciocolată cu 70% cacao 

– mănânc zilnic multe legume; nu mă simt bine fără ele

– aleg fructe diverse și mă străduiesc să mănânc și mere. Preferabil în prima parte a zilei

– am învățat și învăț să fac mâncare gustoasă dar sănătoasă. Cu unt /ulei de măsline bun, cu mirodenii (oregano și pătrunjelul sunt nelipsite) 

– avem carne bună din sursă proprie sau cumpărată de la oameni care au crescut animalele bine

– avem ouă din curte, câteva fructe din livadă 

– luăm lapte de la vecini, pe care îl folosim în mâncare, rar bea Draga câte o cană de lapte cald cu miere

– mâncăm miere din sursa sigură, extrem de gustoasă ; îmi pun și în cafea, nu folosesc zahăr decât rar, pentru ce mai gătesc cald copiilor (budincă sau gris cu lapte) 

– aleg mereu calitatea în defavoarea cantității 

– încerc să avem pe masă cât mai puțin procesat din comerț, de asta mai fac din când în când pâine, mai rar prăjitură

– încerc să mențin un echilibru între dulce – sărat – amar, copiii trebuie să fie obișnuiți cu o armonie între toate gusturile

– încerc să am alimente pe care să le consume și Dragul, care a adoptat un stil de a mânca cu mai multe grăsimi și fără zahăr. Ceea ce nu e recomandat să fac pentru copii atât de mici, cărora trebuie să le ofer tot. Noroc că și restul familiei încearcă să mănânce ca el, așa că mama lui gătește pentru ei de obicei. 

– fac mișcare întruna cu copiii. 

– mă documentez despre alimentație. 

Ce nu fac bine? 

– Nu am un plan săptămânal; mă adaptez din mers, deși calculez de obicei ce ar trebui să le dau copiilor

– mănânc emoțional câteodată

– mănânc de oboseală 

– mănânc între mese, ronțăi

– nu reușesc să fac yoga sau pilates. 

Nu cred în diete extreme, în a renunța la anumite alimente pe termen lung. Dar cred că e nevoie de a fi atent la cum le combinăm, la ce simțim, ce senzații avem. Și aici vine partea interesantă. E vorba de conștientizări. Nu e ușor să stai și să te analizezi singur, să te documentezi. E fain să poți sta de vorbă cu cineva care are un portofoliu bogat de reușite în acest sens. 

Mă refer la Ancuța Coman-Boldișteanu . Terapeut, are o poveste despre cum a reușit ea să facă toate astea și să fie mai bine ea cu ea. Ca orice poveste care merită împărtășită, a creat și grupuri de terapie “Emoții și kg în plus”. Dar nu e numai despre kg în plus, ci se adresează tuturor oamenilor cu relații defectuoase cu mâncarea și cu trupul lor. Iar grupul de pe Facebook, unde Ancuța vine zilnic cu provocări de conștientizare, a strâns mii de oameni care vor și fac o schimbare.

Poate e debusolant la început, nu știi încotro să o apuci cu atâtea informații care se bat cap în cap câteodată. Ei bine, sâmbătă, pe 19 februarie, Ancuța susține un curs pe Zoom pe tematica “Cum începem și ce înseamnă un stil de viață sănătos?”. În urma lui, practic, vei avea concret câțiva pași de urmat. Redau mai jos din subiectele abordate :

  • blocaje și resurse
  • stiluri de viață diferite, metode de abordări diferite
  • grija de sine și istoricul tău legat de ea
  • de ce ceea ce funcționează la unii dintre noi nu funcționează la alții
  • ce facem cu voința
  • cum îți dai seama când este un moment bun să începi
  • cum putem face dintr-un proces aparent greu, unul ușor și gestionabil pe termen lung

Mai multe informații, aici :https://www.emotiisikilogrameinplus.ro/produs/cum-incepem-si-ce-inseamna-un-stil-de-viata-sanatos/
Dacă sunteți în căutarea a ceva care să vă ajute să fiți mai bine voi cu voi, vă recomand cu drag acest curs. Eu, una, beneficiez periodic de informațiile primite de la Ancuța. E o prietenă de care îmi e drag, în a cărei pregătire am încredere. O să îi apreciați tonul blând și înțelegător dar ferm. Nu o să fie comode unele conștientizări, dar nicio vindecare nu a fost vreodată ușoară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.