Am început anul în forță, cu 12 cărți citite în primele 2 luni ale anului. Nici eu nu știu cum am reușit, având în vedere că extrem de rar citesc ziua și câteodată seara adorm de cum mă bag în pat. Dar mă bucur să mă țin și de lista de lecturi autopropuse, dar și că nu mă dau în lături noutăților sau cărților primite.
Așadar, iată ce am citit în lunile ianuarie și februarie 2023:
10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie, de Elif Shafak, Editura Polirom
Pentru că o iubesc pe Elif Shafak, am vrut ca “10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie” să fie prima carte din acest an. O poveste surprinzătoare, narată cu duioșie, despre o prostituată și cei 5 prieteni ai ei. Asta spus la modul simplist. Dacă nu înțelegem contextul cultural și social al femeilor născute la jumătatea secolului trecut intr-o Turcie prinsă între tradiționalism și modernitate. Când nu e înțeleasă, susținută și respectată de familia ei, care preferă reputația neștirbită în detrimentul adevărului, Leila ia calea Istanbulului. Pentru a-și găsi libertatea. Drumul ei nu e ușor, dar empatia și felul în care trata oamenii i-au adus 5 prieteni pe viață. Familia de apă, cum spunea unul dintre ei. Fiecare e ciudat, în afara standardului, respinși de oamenii “normali”: un transsexual, o prostituată, o pitică, o cântăreață și actriță în filme dubioase și prietenul din copilărie care trăiește o viață dublă. Fiecare are o poveste. Sunt de culturi și naționalități diferite, însă au un lucru în comun: au fost forțați de împrejurări să își trăiască viața așa. I-am îndrăgit pe toți. Cred că ăsta este și darul lui Shafak: să te ajute să îi înțelegi pe ceilalți fără să ii judeci. Să pricepi contextul politic, economic, social, cultural. Să plasezi povestea în timp, în istorie.
Mi-au plăcut mult toate aspectele astea, felul în care a fost structurat și gândit romanul dar și tonul cald și realist al scriitoarei.
Găsiți cartea si aici .
Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei, de Annie Ernaux, Editura Pandora M, colecția Anansi World Fiction
În ultima vreme am optat pentru a citi mai multe lucrări ale unor scriitoare mai mult sau mai puțin cunoscute. Așadar, am fost curioasă de Annie Ernaux, câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură din 2022, cu atât mai mult cu cât motivația oferirii distincției suna astfel: “for the courage and clinical acuity with which she uncovers the roots, estrangements and collective restraints of personal memory”. Având în vedere că nu se găseau decât vreo 2 titluri în română, noroc că era în pregătire “Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei”. Deși am înțeles că nu acestea sunt titlurile cele mai apreciate în țara ei de baștină. Pentru că eu din acel curaj de a-și expune amintirile înțeleg că, da, e nevoie de curaj să îți expui dilemele existențiale puerile, fatalismul și gândurile mărunte. Cât despre structură, nu prea există. Am continuat să citesc, ca să descopăr profunzimea lucrării, dar nu mi-am dat seama deloc de ea. Poate, totuși, mă lămurește și pe mine cineva mai avizat și îmi explică de ce a luat Nobelul și de ce ar trebui să fie lucrările ei opere de referință… găsi volumul aici: .
Dinți albi, de Zadie Smith, Editura Litera
Am citit “Dinți albi”, romanul semnat de Zadie Smith din curiozitate față de temele tratate și să înțeleg de ce o lucrare distinsă cu atâtea premii nu e așa vizibilă. Am citit-o pe jumătate la sfârșitul anului trecut și am continuat-o acum tocmai pentru că e așa complexă. Descoperim un fel de saga modernă pentru 2 familii cu backgrounduri pestrițe, unite prin prietenia de-o viață dintre 2 capi de familie. Vedem diferențe culturale, rasiale, ideologice – religioase și științifice, între aproape toate personajele. Personaje pe care scriitoarea le construiește și le expune realistic, cu trăsături deopotrivă bune și urâte. Avem un englez incapabil să ia decizii, cu o soție pe jumătate jamaicană și cu o fiică devreme inteligentă emoțional. Un cuplu bătăios din Bangladesh, ai căror gemeni extrem de diferiți sunt despărțiți ca o penitență autoimpusă de tată – care se înșală amarnic. Un cuplu detestabil de englezi pentru perfecțiunea studiată, care se amestecă în viețile tuturor și de aici o grămadă de situații de creștere, conștientizare și schimbări de vieți, nu mereu bune. Lecțiile pe care le-am luat de aici (pe lângă nenumăratele menționări ale unor fapte istorice) este că nu trebuie luat nimic personal, că sunt mereu 2 fețe ale aceleiași monede, că nu poți schimba mentalități dacă nu există un potențial real, că unele lucruri sunt, pur și simplu, menite să se întâmple și să decurgă în ritmul lor. Mi-a plăcut mult! Puteți găsi cartea și aici.
Staniol, de Daniela Rațiu
Mi-am propus ca în fiecare lună să citesc scriitori locali. Astfel, într-o dimineață, când cei mici au dormit mai mult, m-am bucurat de “Staniol”, un volum de poezii al Danielei Rațiu. Este al doilea pe care îl citesc, a fost cartea lunii la La Două Bufniţe fix acum 4 ani. În continuare, mi se pare că Daniela Rațiu îmbină tonul hotărât și abordarea directă cu delicatețea și indemnul la introspecție. Regăsim ipostaze urbane mai mult sau mai puțin familiare și tolerabile. Pentru mine, poezia contemporană reprezintă o provocare, să o descopăr și să o înțeleg. Găsiți cartea aici: https://bit.ly/3IWEFEN.
Omul în căutarea sensului vieții, de Victor E. Frankl, Editura Vellant
“Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor E.Frankl, carte vândută în milioane de exemplare până în prezent, i-a determinat pe mulți să își pună întrebări. Cu atât mai mult cu cât autorul, neurolog și psihiatru, a venit cu experiența sa de supraviețuitor al lagărelor naziste, cu observațiile empirice și mai apoi cu consolidarea științifică – logoterapia. Mie îmi e clar că pot fi mai multe sensuri în viață. Până la urmă, e vorba de propria evoluție și creștere. Găsiți cartea și aici .
“Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor E.Frankl, carte vândută în milioane de exemplare până în prezent, i-a determinat pe mulți să își pună întrebări. Cu atât mai mult cu cât autorul, neurolog și psihiatru, a venit cu experiența sa de supraviețuitor al lagărelor naziste, cu observațiile empirice și mai apoi cu consolidarea științifică – logoterapia. Mie îmi e clar că pot fi mai multe sensuri în viață. Până la urmă, e vorba de propria evoluție și creștere. Găsiți cartea și aici .
Anii de grădiniță, de Hedvig Montgomery, Editura Trei
Când nu mă simt o mamă prea bună sau când mă simt depășită de diverse situații, citesc câte o carte de parenting. Acum am ales “Anii de grădiniță”, de Hedvig Montgomery. Autoarea seriei Parentingul magic, din care face parte și acest volum, este un psihoterapeut de familie. În esență, scriitura este simplă, accesibilă, dar sunt multe idei valoroase expuse în câte o frază care te face să exclami “Aha!”. Nu e genul de carte care îți oferă soluțiile pe tavă, ci te îndeamnă să fii mai prezent, mai empatic și să iți formezi o legătură solidă cu copilul. Găsiți cartea și aici.
Povestașul, de Mario Vargas Llosa, Editura Humanitas
“Povestașul” de Mario Vargas Llosa s-a dovedit a fi un roman surprinzător. Era să renunț la el de câteva ori în primele 60 de pagini, dar apoi toate lucrurile s-au legat. Există 2 planuri narative. Într-unul, scriitorul vorbește despre vechiul său prieten, student la drept și etnologie, evreu pe jumătate, cu o înfățișare aparte, devenit un susținător al prezervării culturii triburilor din Amazonia și despre propria experiență în junglă. În cel de-al doilea plan, vocea este a “povestașului”, acel om care se plimbă printre triburi, aducând vești, informații, un plus de înțelepciune. Practic, o memorie a colectivității, un liant al societății amazoniene. Înțeleg de ce i-a luat atâta vreme lui Llosa să gândească o formă de exprimare oarecum “arhaică și primitivă”, cu referiri la legende, credințe și timpuri de acum și de demult care se întrepătrund. E interesant cum se împletesc cele 2 planuri. Iar paralela între triburile machiguenga și poporul evreu, respectiv între Iisus și povestaș sunt inedite. Dilema cea mai mare este de ordin moral: cine supraviețuiește și cum? Omul civilizat care își impune cu orice preț religia și stilul de viață sau cel care trăiește în comuniune cu natura, în lipsa unui confort și a unor resurse care îi pun in pericol și sănătatea? De ce vrem să îi “aducem pe calea cea dreaptă” pe toți? Care e aia? Oare e așa cum zicea Mascarita – sentimentele noastre au repercursiuni în natură, asemeni efectului fluturelui?
O carte care te determină să îți pui o mulțime de semne de întrebare. Mi-a plăcut mult, o recomand cu încredere!!
O găsiți și aici.
Povestiri de pe Valea Mureșului, de Viorel Marineasa și Daniel Vighi
Acum câțiva ani, am avut un eveniment special Verde pentru Biciclete – Cititori pe biciclete. Recunosc că l-am conceput și l-am făcut mai mult pentru că iubesc eu cărțile. Atunci, cu sprijinul lui Raluca Selejan și Oana Maria Doboși (aka Bufnițele de la La Două Bufniţe) am avut invitați scriitori locali. Am organizat concursuri, s-au dat premii în cărți. Unul nerevenidat, pe care nici nu m-am gândit să îl returnez, întrucât consider că e o lucrare prețioasă de avut în bibliotecă: “Povestiri de pe Valea Mureșului”, ale celor doi buni prieteni Viorel Marineasa și Daniel Vighi. În dorința mea de a citi în fiecare lună cel puțin un scriitor local, acum i-a venit rândul. Sunt povestiri scrise cu un amestec de melancolie, umor, cu dorința de a evoca locuri, fapte și persoane din vremuri mai mult sau mai puțin îndepărtate, de a educa istoric cititorul. Încercați să căutați cartea la Bufnițe, online nu am găsit-o.
Suflare în vânt, de Bob Dylan. 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu, Editura Humanitas
Prima carte de anul ăsta pe care nu o pot recomanda🤭 Suflare în vânt, de Bob Dylan. 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu (). E adevărat că vine după una care m-a emoționat din plin, dar despre care povestesc mâine. Am început versurile lui Bob Dylan azi-noapte, am citit vreo 40 de pagini și nu îmi suna neapărat a el. Mi-am propus să îmi găsesc azi 10 minute să citesc un poem și să ascult melodia aferentă. După vreo 3 am înțeles. De unde ironia a ceea ce zice însuși Cărtărescu. Așa e când aroganța își spune cuvântul – se pierd simplitatea și frumusețea cuvintelor. În momentele astea, îi apreciez pe traducătorii talentați. Se zice că ei, practic, rescriu cartea in limba nativă. Eu completez că o fac știind că, în afară de apropiați și de cei din domeniu, puțini sunt curioși cine a tradus lucrarea. Nu aspiră la faimă. Vina mea e că nu m-am gandit la asta când am văzut pe copertă numele lui Cărtărescu. E drept, numele lui vinde. Și in niciun caz nu contest că este un scriitor bun. Nu l-am mai citit demult să pot să îmi exprim părerea, dar urmează. În concluzie, o să ascult mai degrabă melodiile și, dacă simt nevoia, caut versurile originale.
Învingătorii, de Frederik Backman, Grupul Editorial Art, colecția Musai
Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să caracterizeze “Învingătorii”, de Frederik Backman, acesta ar fi empatie. Fiecare pagină din cele 840 îndeamnă la empatie. Autorul prezintă fiecare personaj cu bune și cu rele, ne ajută să îl înțelegem și să îl îndrăgim pe fiecare dintre ele. Și sunt atât de multe personaje! Lumina reflectorului se așază suficient de mult timp asupra fiecăruia încât îi înțelegem și trecutul, evocat din primele 2 volume “Scandalul” și “Noi contra voastră”. Pentru mine, a fost ca și cum acest ultim volum al trilogiei ar completa tot tabloul, în cele mai mici detalii. Avem iarăși hockeyul in prim plan, cu pasiunea care dezbină oameni și două orașe, cu jucători noi și vechi, cu evoluția lor, cu familiile lor, cu schimbarea mediului sau schimbările profesionale, cu depășirea limitelor. Cu răzvrătirea naturii, cu pierderi de vieți și cu regăsiri. Cu răspunsuri la întrebările vechi, cu întrebări care răsar și nu își găsesc acum răspunsurile.
În unele momente, m-am simțit copleșită de cartea asta, dar am iubit fiecare paragraf din ea. O găsiți și aici 🩷
Biologia credinței, de Bruce H.Lipton
Am început să citesc “Biologia credinței”, de Bruce H. Lipton când eram cu puiul de 9 luni în spital, operat de craniostenoză. Am continuat-o la finalul lui februarie, internați pentru enterocolită (el a fost cel care “a petrecut” prea mult de ziua lui, impropriu spus). În rest, o lectură interesantă, cu informații nu prea ușor de digerat, cu mențiuni din biologie și fizică cuantică și teorii atipice. O găsiți aici .
Femei pe rug, de Kiran Millwood Hargrave, Editura Corint
Am primit cartea de la prietena mea, Vera și m-am bucurat pentru că o văzusem online la alți cititori și eram curioasă. Cu atât mai mult cu cât povestea este inspirată din fapte reale. Cum e de așteptat încă din titlu, se ajunge și la o vânătoare de “vrăjitoare”. Dar ce înseamnă asta, în contextul anilor 1600, respectiv în anul 2023? Ignoranță, aroganță, refuzul lucrărilor pe care nu le înțelegem. Refuzul de a accepta că femeile pot fi independente, că pot face lucrurile altfel decât prevede normele sociale și religioase. Autoarea a creat, într-adevăr personaje feminine remarcabile, însă de data asta nu cele principale mi-au fost dragi, ci fix acea femeie care a ajuns pe rug și care a fost un exemplu de femeie puternică pentru comunitatea din care făcea parte. Mi-a plăcut, a fost o lectură ușoară, dar sunt recunoscătoare că trăiesc alte vremuri. Găsiți cartea aici https://bit.ly/3ZmRqhc.
Voi ce ați mai citit, ce cărți mai recomandați?