“Au trecut doi ani de când am scris acest text, perioadă în care am mai adăugat vreo 500 de cărți și, probabil, mai multe fire albe, dar și o doză de cinism. Recitirea mă face să zâmbesc oarecum nostalgic, mă transpune într-o realitate exterioară a ceea ce simt azi. Realizez că timpul îmi oferă o anume detașare de mine, cea din trecut. Acum, aceste rânduri îmi par străbătute de o formă de naivitate pe care n-o mai simt. Azi, mă preocupă alte teme, precum antropologia și literatura imigranților, o literatură-telescop, creată de și din experiențele personale ale celor care au fost forțați de conflicte, persecuții sau situații materiale precare să-și părăsească viața așa cum o știau și să înceapă altă viață într-o cultură diferită. O astfel de experiență de viață devine mărturie a multiplelor dimensiuni ale suferinței umane și ale luptei pentru supra…viețuire.”
Aranjatul are două mari criterii. Primul este editura. Avem Raftul Polirom, Raftul Humanitas etc. Al doilea criteriu e dat de interesele noastre. Avem raftul Sociologie-Antropologie, Raftul Comunicare, Raftul Cinema, Raftul Jurnale, R. Memorii, Raftul Corespondență, R. Publicistică, dar și Raftul Polițiste.
Mai există un al treilea criteriu aplicabil unui singur Raft al Proiectelor. Acesta are cărțile care tratează o temă de cercetare ce mă preocupă la un moment dat. Acum mă interesează cărțile în care este reflectată experiența războaielor. Și pe acest raft se află de la desenele lui Goya, Dezastrele Războiului, la Memoriile lui de Gaulle, unele de istorie despre violența războaielor din fosta Republică Iugoslavă, altele de literatură despre războiul civil din Spania și chiar cele despre războiul din Afganistan. După ce termin etapa asta, golesc raftul, cărțile ajung „la locul lor” și pun altele, pe o altă temă de interes.
Dar pe lângă cărți, mai avem o grămadă de reviste. De film, literatură, filozofie, arhitectură etc. Când mă apuc de curățenia generală, de Paști și de Crăciun, duc la reciclat saci de reviste spre disperarea bărbatului. Masacrul culturii tipărite numește el perioadele de curățenie generală din casă.
De plăcere, citesc ficțiune și SF. De fantasy nu am fost atrasă. Cu excepția câtorva nume, ca Pratchett, Tolkien și C.S Lewis, nu am putut savura genul.
Nu mai cred în topuri nici de cărți, nici de muzică, dar cred în moods, în acele stări de spirit în care ai chef să citești sau să recitești seria unui autor sau un anume gen (memorialistică) sau doar cărți polițiste scrise de nordici.
Am avut perioade când citeam numai jurnale, apoi numai corespondență.
Acum cred că sunt în mood pentru ficțiune autobiografică. Am început cu Elena Ferrante, apoi am trecut la Knausgard, au urmat Andrei Dosa, Attila Bartis și încă vreo câțiva. Printre, citesc și alte genuri. Nu mă dezic de pasiunea mea pentru romanul noir, chiar în aceste zile devorez cu nesaț trilogia Copiii dezastrului de Pierre Lemaitre și trag cu ochiul către cealaltă trilogie, Verhoeven.
Am câteva cărți rare luate de prin anticariate sau trimise de prieteni, cum e prima ediție Ulise de Joyce, în spaniolă. E o ediție din Argentina, din 1945.
Mai am și opera jurnalistică a lui Garcia Marquez, în spaniolă, prima ediție, dar și alte cadouri de la prietenii spanioli sau din America hispanică.
Am avut o perioadă de bibliofilie, acum sunt mai practică. Uneori, dacă găsesc ebook-ul chiar și în engleză, n-o mai cumpăr tipărită.
Nu mai am fetișuri cu hârtia din lipsă de spațiu. De când am citit-o pe psihiatra Marian Rojas-Estapé, care spunea că lectura unui text tipărit pune creierul în funcțiune în mod diferit față de lectura pe ecran, încerc să combin cele două stiluri.
Nu știu dacă am autori preferați, nu sunt atașată de un stil. Profesional m-au influențat Bukowski, King, Hemingway, McCarthy, dar sufletul mi-e cel mai aproape de hispanici: sud-americani, spanioli și mexicani.
În ultimul deceniu am citit mult. De când a început pandemia și mai mult. Citesc 2-3 cărți, în paralel, beletristică, plus alte 2-3 cărți de interes profesional.
De plăcere, citesc dimineața și seara, în jur de o oră, o oră jumătate. Niciodată la birou. Pe balcon sau tolănită în pat. Chiar și în bucătărie.
Profesional, citesc în timpul zilei, obligatoriu la birou și mereu cu pixul, cu teancul de post-it-uri, cu caietul.
- Maggie O’Farrell – Hamnet
- Kazuo Ishiguro – Klara și soarele
- Alice Munro – Something I’ve Been Meaning to Tell You. Alice Munro este și de data asta fascinantă în povestirile ei.
- Mick Herron – Real tigers. E a treia carte din seria Slow Horses. E un exemplu de roman de spionaj britanic bine scris.
- Edwidge Danticat – Tot ce e înăuntru
- Fernando Aramburu – Patria
În ultimii ani citesc mult în spaniolă. Mă tem să nu uit limba. Din păcate, nu prea cred că are rost să recomand cărți în spaniolă, deși multe ar merita.
Dar dacă se vor traduce vreodată, merită citiți:
- Antonio Iturbe – La playa infinita, O poveste despre turismul toxic care transformă Barcelona într-o Mecca a consumerismului agresiv.
- Daniel Ruiz – Amigos para siempre. E un thriller, am citit-o ca și cum aș fi urmărit o piesă de teatru sau un film.
- Guillem Sala – El castigo. O poveste scurtă și intensă despre pedeapsă și traumele unei familii sufocantă.
- Juan Manuel Gil -Trigo limpio. O carte premiată, fascinantă, plină de suspans și foarte vioaie.