Săptămâna trecută, marți, am ajuns la “Arta comediei” despre care știam doar atât “În viziunea regizorală a lui Traian Șoimu, spectacolul reface textul lui Eduardo de Filippo, celebru dramaturg și actor italian care, cu instrumentele comediei, demonstrează felul în care arta și viața se întrepătrund și se confundă și dovedește că Teatrul este o conștiință activă, nu o modalitate de evadare din realitate.”
Premiera avusese loc sâmbătă și s-a lăsat cu nenumărate aplauze la final. Încurajată de câțiva dintre cei prezenți, am ținut să mă organizez cu copiii și să merg la următoarea reprezentație. M-am bucurat să mă văd cu Paula Dunia și cu Cori🩷
Spectacolul a început apăsător, cu o reflecție asupra teatrului, din perspectiva lui Campese, un director de teatru independent, colaborator cu Teatrul Național din localitatea respectivă, moment prilejuit de necesitatea înfățișării în fața noului prefect. Discuția cu acesta a scos la iveală frustrări de carieră ale prefectului, care ar fi ales același drum artistic, pe de o parte și frustrari de ideologie din punctui lui Campese de vedere, pe de altă parte. De ce nu se găsește actorul într-un nomenclator al meseriilor, în Abecedar? Este actorul important sau nu pentru societate? Teatru sau cinematograf? Teatrul este susținut de autoritați? Ce prinde la public și cât de mult reflectă spectacolele viața contemporană? S-a vorbit apoi despre o criză a teatrului și Campese a mers ușor pe drumul conspirațiilor subliniind existența unei confuzii dorite. (Oooh, ce nu îmi plac oamenii care ocolesc răspunsul și o dau cotită… ) Ca în final, neajungând la nicio înțelegere cu Prefectul, să îi garanteze că actorii lui sunt atât de bine pregătiți încât nu își va da seama dacă următorii oameni sosiți în audiență sunt cine pretind a fi sau sunt actorii din trupa sa. Și urmează pe rând Doctorul Quinto Bassetti, Preotul și învățătoarea Lucia Petrela. Adevărul este că Doctorul și Preotul vin cu solicitări atât de “nepotrivite” meseriei lor și a ceea ce se pretează a fi, încât Prefectul îi ia drept actori. Sistemul de valori și pregătirea sunt eliminate din motive lumești, egoiste și penibile pe alocuri. Vedem aici multă ironie la tipologia aferentă acestor meserii, dar rămânem, printre râsetele date de absurdul situațiilor, și cu un gust amar.
Spectacolul durează 2 ore și jumătate si eu am plecat înainte de final cu vreun sfert de oră, cu regretul că nu am aflat deznodământul. Pe mine m-a prins tema, în continuare susțin că “Arta comediei” are posibil cel mai elevat discurs dintre spectacolele văzute de mine. Punerea în scenă a fost pe măsură, iar interpretările muzicale de la finalul audiențelor au fost un deliciu. Desigur, pe mine m-a cucerit vocea lui Romeo Ioan (Prefectul), puternică și sigură, acesta a fost minunat. Cătălin Ursu, în rolul asistentului, a adus acea notă de umor sincer, necesară pentru echilibrarea situațiilor. Adrian Jivan a fost excelent în rolul doctorului, iar Sorin Leoveanu a impresionat drept Campese. Datorită subtitrării, de care beneficiază spectatorii cu deficiențe de auz, am sesizat și o improvizație genială făcută de actori. Jos pălăria!
Înțeleg că nu este un spectacol ușor de digerat, dar, până la urmă, ce ne dorim de la un spectacol? Să ne ajute să avem o seară mai plăcută? Să bifăm o ieșire culturală? Să ne pună pe gânduri? Să învățăm ceva nou? Să ne indemne la a observa mai bine omul din față noastră și omul de lângă noi?
O să notez și un lucru de prost gust: în timpul spectacolului, întruna au sunat telefoanele. Sunt chiar uimită că actorii au continuat spectacolul în acest fel…
Următoarea reprezentație va avea loc în 28 mai. Dacă sunteți dornici de o seară cu profunzime, vă recomand să mergeți.
🎭 Bilete și detalii găsiți pe site-ul Teatrului Național: https://www.tntm.ro/programul-lunii/arta-comediei/
Fotografie realizată de Adrian Pîclișan pentru Teatrul Național Timișoara