Sunt deja 3 săptămâni de când am vizitat expoziția Julije Knifer – Meandre fără ocolișuri, organizată de Fundația Art Encounters, curatoriată de Ami Barak.
Am mers, ca de obicei cu copiii, însoțiți de data aceasta de mătușa preferată -Tuși Ada. A fost o vizită scurtă, iar ce își amintesc copiii despre expoziție este că a fost ”cu labirinturi”. Le înțeleg punctul de vedere. Destul de pertinent. Au recunoscut acele meandre – laitmotivul expoziției. Ajută să las și explicația DEX a cuvântului ”meandru” : 1. Sinuozitate a cursului unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de șes. și 2.Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apă.
Ca de obicei când vine vorba despre artă contemporană, ne gândim la concept. Conform curatorului Ami Barak, ”Lucrările lui Knifer explorează relația dintre sugestia de repetiție infinită a motivului și limitele pânzei. Râul care șerpuiește este un simbol străvechi al fluxului etern al vieții, dar pentru Knifer este cheia unei lumi atemporale și o modalitate de a crea lucrări care se depășesc pe ele însele. Perfecțiunea execuției dezvăluie un artist care și-a găsit o sursă meditativă în procesul de creație. Această temă unică de repetare a celei mai pure și mai simple forme creează o estetică hipnotică”. La Casa ISHO sunt expuse opere reprezentative atent selectate pentru a arăta modul în care Knifer a creat compoziții de un mare rafinament și subtilitate, oferind o perspectivă succintă asupra contribuției sale la arta contemporană. Oare mai e nevoie să subliniez că repetiția și structura geometrică au devenit semnătura distinctivă a artistului?
Expoziția ArtEncounters marchează 100 de ani de la nașterea artistului și oferă o incursiune în universul artistic al acestei personalități cheie ale avangardei croate din a doua jumătate a secolului XX, co-fondator al grupul iugoslav Gorgona, cu sediul la Zagreb. Membrii grupului au promovat o poziție nihilistă inspirată de filosofia existențialistă și de exemplul avangardelor locale, anterioare celui de-al doilea război mondial. Eu mereu recunosc că nu știu istorie, dar las explicațiile de mai sus pentru cei care sunt mai în temă decât mine.
Mai amintesc faptul că Julije Knifer a reprezentat Croația la Bienala de la Veneția din 2001, iar în 2014 Muzeul de Artă Contemporană din Zagreb a prezentat o retrospectivă completă a operei sale. A expus la Centrul Pompidou Paris, MAMCO din Geneva și Muzeul de Artă Contemporană, Sydney, iar lucrările sale se află în numeroase colecții private și publice din întreaga lume, inclusiv MoMA din New York, Tate Londra, Centrul Pompidou din Paris și Galeria Națională din Berlin. Mă înclin, ArtEncounters!
Dacă un jurnalist de la un ziar de scandal ar fi scris un articol despre artist, un titlu click-bait ar fi sunat cam așa: Vezi aici legătura dintre Julije Knifer și Timișoara! Răspunsul este simplu și drăguț în același timp: a avut rude aici.
Expoziția Julije Knifer – Meandre fără ocolișuri va putea fi vizitată până în 12 octombrie 2024, de marți până sâmbătă, între orele 12:00 – 18:00. Câte un tur ghidat va avea loc în fiecare sâmbătă de la ora 17:00.
Expoziția „Julije Knifer – meandre fără ocolișuri” este organizată de către Fundația Art Encounters și co-finanțată de AFCN. Un eveniment posibil și datorită parteneriatului strategic cu Banca Transilvania și a partenerilor ISHO, Volvo AutoGardo, Cramele Recaș.