La 3 săptămâni după vernisaj, vinerea trecută, am ajuns împreună cu Draga la expoziția Art Encounters „feels like it stopped raining”, curatoriată de Diana Marincu și Mihai Toth.
Expoziția reunește lucrările a zece artiști tineri din toată țara: Dan Cebotari, Ciprian Ciobanu, Anca Adina Cojocaru, Gloria Grati, Lucian Indrei, Mirela Ivanciu, Raluca Micula, musz, Imminent Detour și Szabó Anna-Mária.
Redau detaliile primite intocmai de la Art Encounters:
„feels like it stopped raining” propune o întâlnire cu acele momente greu de definit, dar profund familiare, în care o stare se modifică lent, iar lumea pare să se reașeze în jurul ei. Expoziția pornește de la gesturi discrete, materiale sensibile și imagini încărcate de memorie, construind un spațiu al observației fluide, în care fragilitatea nu apare ca o slăbiciune, ci ca o formă de rezistență. Fără a propune o temă singulară sau o narațiune liniară, expoziția „ascultă” transformările aproape imperceptibile care apar atunci când ceva se schimbă în interiorul nostru. Fiecare lucrare funcționează ca o urmă a unei experiențe sau ca un fragment care nu caută să explice complet, ci să lase loc pentru intuiție, proiecție și recunoaștere.
Și acum, perspectiva noastră:
Când ajung în oraș, îmi propun să bifez câteva activități pentru mine și pentru copii. Acum, s-a potrivit să petrec timp cu Draga și mi-am dorit să avem parte de o jumătate de zi ca fetele: cu prânz luat împreună, o înghețată, shopping de cărți și cadouri și am insistat să mergem la o expoziție. Am vrut ca ”feels like it stopped raining” pe de o parte pentru că mă încântă expozițiile Art Encounters și pe de alta, pentru că sunt doar 3 zile pe săptămână când această expoziție este deschisă publicului și s-a nimerit să fie una dintre ele.
Suntem obișnuite cu stilul Art Encounters și de obicei copiii găsesc vederile cu lucrările de artă incluse înainte de a intra în spațiul expozițional. Așa că Draga, alegând una, a știut că va porni ca într-o joacă, într-un soi de treasure hunt. Abordarea asta funcționează de fiecare dată pentru ea. Și a fost interesant cum Mihai Toth, co-curator, ne-a atras atenția asupra norișorilor care ne-au îndrumat pașii pe de-a lungul parcursului nostru în galerie. Senzația de plutire, de atemporalitate, de ușurință, momentele A-HA când am înțeles perspectivele ingenioase ale artiștilor, feelingul de intimitate și de intruziune, de disconfort sau de regăsire a păcii dinăuntru, de stres sau de amuzament ne-au cuprins și ne-au lăsat pe măsură ce înțelegeam ce închegat și cuprinzător este conceptul acestei expoziții. Au fost și provocări interactive, cum ar fi tatuajul temporar gândit de Imminent Detour. Per total, am apreciat sentimentul de conexiune cu ceilalți – cu cei dragi, cu cunoscuți, cu oameni întâlniți o dată și apoi uitați dar care au lăsat o urmă în viața ta. Plus o conexiune cu natura – uneori mai fragilă, alteori puternică. Am rămas cu sentimentul de uniune – toți suntem unul. Iar întrebarea este: Cum ne raportăm la asta?
Fiecare artist a venit cu o prezentare unică și fiecare set de lucrări în parte mi-a transmis o emoție, o stare și am apreciat îndeosebi:
- dronele prinse în plasă, ale artistului Dan Cebotari, un fel umoristic de a ilustra absurdul contemporaneității – lucrarea se numește Soluții stupide pentru probleme serioase
- crenguțele din ceramică ale artistei Gloria Grati, care inspiră haos în antiteză cu ordinea, ordine care ia naștere prin calcule precise și care arată că, prin realizarea unor conexiuni între elemente, se poate produce muzicalitate; norișorii bidimensionali și tridimensionali, care mi-au adus aminte de faptul că, deși putem avea aceeași structură, focul prin care trecem ne conferă culori diferite; matrițele acestora, care au devenit personaje de sine stătătoare; un impact mare l-a avut asupra mea acel personaj- element din ceramică aflat în propria lui lume din sticlă – mai că l-am simțit viu prin mediul creat și mi-a adus aminte de un storm glass, mai ales că avea așezat deasupra un norișor
- fotografiile lui Lucian Indrei, care se joacă cu perspectiva și ne atrage atenția cum mintea noastră poate crea imagini false, cum ne spunem noi povești
- desenele – înregistrări ale lui Ciprian Ciobanu, care se consideră mai degrabă un intrument de mediere între cel care face un gest spontan în spațiul public și privitor; de la zidul umplut cu cretă albă al cărui praf a rămas de-a lungul peretului ca o probă a procesului în sine, până desenele colorate, pline de dinamism și forță
- țesăturile Mirelei Ivanciu au avut în centru memoria și au făcut legătura între prezent și trecut: au fost evidențiate cu cusături urmele uneltelor folosite de cei dinaintea noastră; poeziile și-au găsit locul pe unele dintre ele; toate au spus o poveste și au condus într-un spațiu intim, care te îndemna la ascultare și pietate; ispirația orientală s-a simțit deplin, deși în primă fază materialele mi-au adus aminte de textilele bătrânești regăsite în gospodăriile bunicilor noștri
- tatuajul temporar făcut de mine la provocarea Imminent Detour; autoportretul cu tricou purtat invers, care a dat naștere unei complicități și solidarități din partea curatorului
- obiectele artistei Anca Adina Cojocaru, puse pe fundalul exterior natural de abundență vegetală, au adus și în interior natura, prin acel detector aparținând tatălui ei, prin sunetele din camera întunecată, prin acea poezie lichidă – toate converg în ideea de schimbare și trecere a timpului
- capturile de ecran surprinse de-a lungul a 5 ani, în diverse momente ale zilei și buchetele de flori uscate, primite de-a lungul timpului, care marchează momente semnificative din viața artistei Musz – toate acestea constituie o arhivare afectivă a cotidianului; și aici m-am simțit ca un intrus și am evitat să studiez mesajele și notificările primite…
- picturile Szabó Anna-Mária pe cadru de icoane, atât de vii și expresive
- cartea de 1 metru, despre care am zis că mă duce cu gândul la măsura vieții și ”fotografiile” cu efect lenticular cu pisicuțe (mi-au adus aminte de acele vederi poștale primite când eram micuță); din păcate, nu am ținut minte numele artistului
La vernisaj, a avut loc și un performance susținut de Raluca Micula, bazat pe sunetul produs de niște clopoței legați cu ață de degetele sale în momentul în care, aflată după o perdea, artista și-a notat toate gândurile în acea cameră mică. Văzând rămășițele performance-ului ei, clopoțeii cu ațele roșii respectiv frazele sale, am simțit instant însingurare, izolare, nevoia de a fi văzut, înțeles, iubit…
Cu siguranță, această expoziție este una memorabilă pentru noi. Și asta i se datorează curatorului Mihai Toth, care ne-a oferit timpul său și ne-a introdus în universul acestei expoziții. Vocea sa blândă, hotărârea, răbdarea, empatia și simpatia față de copii, discuțiile tematice -toate ne-au făcut să percepem la alt nivel conceptul și lucrările expuse. Draga a fost extrem de încântată, am rămas amândouă cu un feeling minunat. Suntem recunoscătoare, mulțumim! De aceea recomand tuturor să urmărească programul tururilor ghidate.
Expoziția „feels like it stopped raining” poate fi vizitată la ISHO Office1, până în 1 august 2026, de joi până sâmbătă, în intervalul orar 12:00–18:00. Sâmbăta se organizează și tururi ghidate. Intrarea este gratuită.
Expoziția este cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național și susținută de parteneriatul strategic cu Banca Transilvania, de Catena – partener expoziție, ISHO și Ploom- partener evenimente. Programul educațional este realizat în parteneriat cu UVT Arte. Parteneri media: Revista Arta, Radio Romania Cultural , Empower Artists, rfi Romania, Contemporary LYNX , Zeppelin Magazine, igloo Magazine, Radio Guerilla și Propagarta.
Proiectul nu reflectă neapărat poziția Administrației Fondului Național. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul proiectului sau pentru modul în care pot fi utilizate rezultatele acestuia. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.