Cum am citit peste 40 de cărți pe an?

Anul trecut am citit 52 de cărți. Asta înseamnă aproximativ o carte pe săptămână. În momentul de față, am ajuns la cartea cu numărul 38 din 2017. Iar cărțile de citit așteaptă cuminți să fie luate din bibliotecă.

Țin minte că eram micuță când mama mi-a citit Luceafărul. Să fi fost în clasele primare? Mama obișnuia să citească, iar eu i-am luat exemplul. Dacă în timpul școlii am citit mereu, în facultate m-am limitat la cărți de specialitate. În plus, am avut ani buni când nu m-am uitat deloc la televizor, iar cititul a venit natural. În contextul în care viața oricum îmi era și îmi este plină de activități profesionale și personale.

Am la activ cel puțin 6 ani de citit intens. Intens… acest cuvânt este relativ. Sunt oameni care citesc sute de cărți pe an. Cred că de acolo mi-a venit ideea unei provocări personale, acum 3 ani: câte cărți sunt eu capabilă să citesc într-un an? În primul an am avut un target: 40 de cărți. Depășit cu vreo 2. Apoi, am vrut doar să le număr. A fost interesant să documentez această pasiune, la nivel personal. Și ce alt canal mai bun decât Instagram? Hashtagurile folosite mi-au ținut loc listei de cărți citite.

Multă lume mă întreabă în ultimul timp cum reușesc să citesc atât. Răspunsurile sunt pe cât de diferite, pe atât de logice pentru mine. Citesc de plăcere, citesc seara pentru a-mi elibera mintea de gânduri de muncă, citesc pentru că sunt curioasă în privința unei teme sau a unui autor. Citesc pentru că mă inspiră și deseori îmi notez idei de aplicat. În mod paradoxal, când sunt stresată cu lucrul și nu pot adormi din cauza asta, citesc cel mai mult. Iar trezitul la 4 dimineața este combătut eficient cu câteva pagini (sau zeci) de lectură. Citesc pentru că ochii mei iubesc hârtia, sătui de stat mai mult de 10 ore pe ecrane. Citesc destul de rapid: rapiditatea se dezvoltă cu experiența. Citesc pentru că am nevoie constantă de vocabular bogat. Citesc pentru că momentan îmi permit să o fac, încă nu am grija unui prunc.

Respect oamenii care citesc, pe unii îi urmăresc pe Instagram, cu alții vorbesc despre cărți și autori și edituri. Sunt puțini aceștia din urmă și cu atât mai mult prețuiesc discuțiile cu ei. Postările lor stau drept recomandare de carte, așa cum îmi doresc ca și ale mele să fie. Nu spun că toate cărțile citite sunt bune sau mi-au plăcut, însă toate sunt lecții pentru mine. Am învățat totuși să renunț la o carte dacă primele 50 de pagini nu îmi spun nimic. Și bineînțeles, nu trec testul de a fi afișate pe Măria Sa, Instagram.

Îi respect și pe cei care nu citesc, dar au alte surse de documentare și informare. Deschiderea de orizonturi, sub orice formă, merită apreciere.

Sper ca experiența mea personală să servească drept model pentru cineva. Pentru oricine. Scuze care să justifice necititul sunt multe și adesea sunt de înțeles. În fond, ține de prioritățile fiecăruia, iar alegerile noastre în viață ne definesc.

Photo imagine principală: Flavius Neamciuc

3 comentarii la „Cum am citit peste 40 de cărți pe an?

  1. Felicia Răspunde

    Chiar ajuta sa vad ca cineva chiar a reusit. Si eu ni-am propus la inceputul acestui an tot asa una pe saptamana. Am reusit una pe luna 😉 Oricum e progres. La anul poate o sa fac un salt sa ma apropii de realizarea ta.
    Ma bucur ca scrii. Imi place stilul curat si deschis – nu condamni, nu judeci, nu sfatuiesti. Daruiesti. Love it! ❤

    • Romina Faur Autor articolRăspunde

      Feli, mulțumesc mult pentru încurajări! Nu sunt încă mămică, prinsă cu activități specifice. Te felicit pentru blogul tău, am fost foarte încântată să îl descopăr! Mă regăsesc în unele aspecte. Te pup și te îmbrățișez cu drag! :*

  2. Pingback: Cum aleg cărțile pe care le citesc - Romina Faur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.