Anul trecut a luat naștere proiectul Vocile Unite ale Banatului, inițiat de artista mezzo-soprană Claudia van Hasselt, împreună cu Sabina Ulubeanu (Director artistic al InnerSound New Arts Festival și critic muzical al Festivalului Internațional „George Enescu”) și compozitorul Amen Feizabadi. Se împlinește aproape un an de când s-a pornit în căutarea unui dialog multicultural al sunetului în zona Banatului. Practic, Vocile Unite ale Banatului înseamnă difuzarea, schimbul și împărtășirea de sunete ambientale, cântece și povești din viața comunitară a oamenilor. Astfel se spune o poveste în care muzica, mișcarea, tehnologia și tradițiile multietnice ale culturilor europene din Banat. Spectacolul inedit a putut fi vizionat în premieră în august 2021, după cum se poate vedea în filmulețul de mai jos. Apoi proiectul a călătorit la Berlin, în noiembrie 2021 și în București în februarie 2022.
Spectacolul revine la Timișoara pe 9 iulie, ora 21:00, la Muzeul Satului Bănățean. Ne putem bucura de:
“Doine, bocitoare, cântece la fluier, muzică de cor, o cântăreață bulgăroaică, artiști cehi tradiționali sau ritmuri de muzică lăutărească, sunt doar câteva dintre componentele sonore ale unui produs artistic colectiv, născut din dorința de a scoate la iveală influențele muzicale din Banat, prezente în urma multitudinii de culturi europene reunite de migrație.”
Intrarea la eveniment este liberă. Mai multe informații despre program și modalitatea de participare se găsesc în evenimentul de pe Facebook: https://fb.me/e/6qqlDa3M1.
Mai multe informații despre proiect, primite de la organizatori:
Proiectul Vocile Unite ale Banatului este organizat în România de Asociația Art&Co, împreună cu muzicieni români și germani din Berlin, cu muzicieni și cântăreți din Banat, cu compania română de film Wearebasca și teatrul muzical Collective TAN-IN طن-این.
Sabina Ulubeanu, Claudia van Hasselt și Amen Feizabadi pornesc într-o explorare artistică personală a diverselor culturi din Banat. Ei contestă conceptul național fictiv al unei identități etno-culturale izolate, fabricat în Europa Centrală în secolul al XIX-lea, ca fiind o construcție anti-comunitară și, în urma acestei contestări, creează o perspectivă artistică asupra diversității trăite atât dincolo de granițe, cât și în cadrul societății.Dramaturgia umărește straturile suprapuse, idiriscente ale coexistenței culturale. Structura caleidoscopică și fluidă a întregului performance combină interviurile cu mărturii efervescente ale vieții muzicale din Banat, precum și cu compoziții muzicale originale și scene de improvizație, liberă sau ghidată de cei trei artiști.
Ansamblul muzical este unul internațional, iar instrumentația folosită este deopotrivă clasică și tradițională. Interpreții se disting printr-o versatilitate aparte, fiind familiari atât cu muzica contemporană academică, cât și cu formatele deschise alternative și improvizația liberă.
Imaginată ca o pledoarie pentru o înțelegere umanistă a identității culturale, departe de construcțiile etno-identitare, THE UNIFIED VOICES OF BANAT se concentrează pe intima înțelegere transnațională a culturilor unite din Banat și pune sub semnul întrebării conceptul de demarcație a frontierelor naționale.
Tot în cadrul evenimentului, va putea fi văzută o colecție de instrumente tradiționale a cercetătorului și profesorului universitar timișorean Ovidiu Papană, sub formă de improvizație în eveniment, colecție unică în lume și prea puțin cunoscută de către tinerii din oraș.
Directori artistici și concepție:
Sabina Ulubeanu // Claudia van Hasselt // Amen Feizabadi
Idee – Claudia van Hasselt
Compoziție – Sabina Ulubeanu // Amen Feizabadi
Voce, Voce tradițională/improvizație /Ana Dubyk
Mezzo/voce/improvizație – Claudia van Hasselt
Vioară/improvizație – Ladislau Csenedes
Clarinete/fluiere/improvizație – Mihai Pintenaru
Setâr/improvizație – Amen Feizabadi
Instrumente tradiționale românești/improvizație – Ovidiu Papană
Live electronics/improvizație – Cătălin Crețu
Film – Wearebasca/Toma Hurduc// Claudia van Hasselt // Amen Feizabadi // Sabina Ulubeanu
Inginer de sunet: Mihai Toma
Editare video – bigcountry.berlin
Eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș
Parteneri: Muzeul Satului Bănățean, Colecția Etnografică Marius Matei, Forumul Democrat al Germanilor din România