Ajung să public acest articol la mijlocul lunii martie, deși îl am schițat încă din primele zile ale acestei luni frumoase.
În februarie am reușit să citesc 6 cărți și unele vor rămâne cu mine o vreme. Pe larg, despre fiecare, mai jos.
“Librăreasa din Paris”, de Kerri Maher, Editura Humanitas, Colecția Humanitas Fiction
O carte pe care mi-am dorit destul de mult să o citesc! Pot doar să presupun că cititorii pasionați au auzit despre librăria Shakespeare and Company și cu atât mai mult despre originala, cea fondată de Sylvia Beach. Librăria americană din Paris, un spațiu de întâlnire al scriitorilor care plecau din SUA in perioada prohibiției și ulterior. Eram curioasă să descopăr această ficțiune istorică și dinamica din librărie, cu toți acei scriitori ai anilor 1919-1941, unii avangardiști, reprezentanți pentru acea generație. Să văd cum a influențat Beach direcția literară, cum i-a sprijinit pe artiști în general. Am găsit doar puțin din astea, câteodată menționate în treacăt. Focusul a fost pe relația cu James Joyce și despre munca și traiectoria lui “Ulise”, interzis în SUA, dar tipărit cu eforturi considerabile, de toate tipurile, de Sylvia Beach. Probabil a fost cât de poate de aproape de adevăr ( 👎pentru persoana Joyce), însă mi-a displăcut mult felul în care a fost portretizată această femeie remarcabilă : prea sensibilă, prea influențabilă, chiar incapabilă de proactivitate… iar scenele intime și gândurile legate de acest aspect al vieții ei ar fi putut fi rărite. Pentru că a avut atâta decență încât acestea îmi par a fi o încălcare a intimității ei.
Scriitura nu m-a dat pe spate. În epilog, scriitoarea o pomenește pe Hilary Mantel, care e top în ficțiune istorică, însă nu a reușit deloc să se apropie de stilul realistic al ei. Mai mult, recunoaște că a schimbat unele date pentru că așa i s-a părut mai potrivit 😅 și că…oricum e ficțiune 🤣
În concluzie, mă bucur că am citit și cartea asta, totuși. M-a făcut să mă documentez în privința unor personaje menționate și să fiu și mai recunoscătoare pentru femeile care au avut curaj să își spună părerea și să facă lumea mai bună.
Bicicleta Van Gogh”, de Marcel Tolcea, Editura Brumar
Cât Draga a stat intr-o seară la Cuib Cu Teatru, am savurat la La Două Bufniţe un ceai și volumul “Bicicleta Van Gogh”, de Marcel Tolcea – scriitorul timișorean pe care s-a nimerit să îl aleg pentru luna asta. Am rămas impresionată plăcut de acest volum – ediția a doua, lansată anul trecut, la Editura Brumar: ilustrațiile sunt frumoase, coperta și paginile sunt premium. Iar perspectiva d-lui Tolcea minunată. O dovadă că un scriitor bun are nevoie de puține cuvinte pentru a transmite un mesaj, pentru a crea o imagine minunată și pentru a naște un zâmbet.
“Sufletul lumii”, de Camelia Cavadia, Editura Trei
Am ascultat un podcast cu Camelia Cavadia înainte să îi citesc vreo carte. Mi-a plăcut mult disciplina și candoarea ei. La asta m-am așteptat când am deschis “Sufletul lumii”, o colecție de 12 povești, un volum de proză scurtă în care urbanul face loc mai mult ruralului, magicul înlocuiește cu succes realul, prezența este o stare de spirit absolut necesară pentru a trăi deplin. Unele povești au frânturi din poveștile auzite și de mine de la cei mai în vârstă, dar Camelia Cavadia duce atmosfera la alt nivel. Poveștile au coeziune și sunt memorabile, încă au rămas cu mine la 2 săptămâni după ce am terminat cartea. V-o recomand cu căldură! Nu mai spun că are o copertă cartonată și o supracopertă de vis!
“Stela”, de Simona Goșu, Editura Polirom
O carte cu care nu am rezonat neapărat- “Stela”, de Simona Goșu. O carte mult lăudată probabil pentru că reflectă destul de bine tipologiile generației părinților noștri, ale generației actuale de adulți 35+ dar și ale tinerilor și copiilor de azi. Stela este acea doamnă care face curățenie în casele noilor îmbogățiți și a celor din clasa medie, deși are pregătire în domeniul economic. Dar, cum se întâmplă în viață, uneori suntem prea naivi și inconștienți și facem alegeri greșite care pot costa mult. Pe Stela au costat-o casa și doi copii înstrăinați. Mi s-a părut trist felul în care a conștientizat în decurs de câteva zile toate astea, a fost un întreg proces, frumos prezentat de scriitoare. Ce nu mi-a plăcut deloc la ea este că nu păstra confidențialitatea și “dădea din casă”, cu înflorituri pe alocuri. Dar din păcate, ăștia suntem ca popor. Ce a fost magistral și lucrul pentru care merită să citiți cartea este finalul. Atunci avem imaginea clară a întregii povești.
“Mica librărie de pe Sena”, de Nina George, Editura Litera
“Mica librărie de pe Sena”, de Nina George. Pe de o parte, povestea nu se închide ca un cerc, astfel încât să se justifice titlul, pe de altă parte povestea curge precum un râu, câteodată prea lent, câteodată totul se precipită. Îl urmărim pe librarul Farmaciei literare, Jean Perdu, care, la ai lui 51 de ani, pornește intr-o călătorie a împăcării cu sine și a redeschiderii inimii în fața iubirii și a prieteniei. Află cine este cu adevărat scriitorul care i-a marcat tinerețea și învață să gătească cu sufletul și să trăiască cu alți oameni. Din acest motiv afirm că această carte e ca un balsam pe suflet… sunt multe imagini splendid construite, multe fraze emoționante și apoi, puf! O mulțime de greșeli gramaticale și ortografice🙄 dacă primele se explică prin faptul că scriitoarea locuiește și în Franța, pe cele din urmă le-am înțeles pentru că Nina George este de fapt nemțoaică și cartea e tradusă din germană… Mi-ar fi plăcut ca scriitoarea să meargă mai mult pe ideea de a prezenta mai multe situații cu cărți antidot pentru diverse stări sufletești, de la care a și pornit povestea. Pricep că a adăugat la final câteva pagini destinate acelei enciclopedii aferente Farmaciei literare de urgență, dar pentru câtă energie a depus si cât timp a petrecut personajul principal concepând-o, mi se pare tare slăbuț.
Pe cât de ușurică poate părea, pe atâtea mesaje profunde mi-a transmis cartea asta.
Refugiul timpului”, de Gheorghi Gospodinov, Editura Pandora M, colecția Anansi
“Refugiul timpului”, de Gheorghi Gospodinov a fost o carte greu de citit (deși lectura a curs rapid) din mai multe motive: atmosfera apăsătoare, subiectele – Alzheimer și moartea, dificile, referințele istorice ale unei Europe măcinate de ideologii și limita firavă între real și minciună. Adevărul este că nu sunt prietenă cu istoria, iar Gospodinov mizează pe momente cheie ale secolului trecut, importante de înțeles, posibil pentru a nu fi repetate. În rest, eu nu consider că sinopsisul este apropiat de ce am înțeles eu. O dată pentru că naratorul pare a fi un jurnalist- scriitor și partener al clinicii trecutului, nu un asistent al lui Gaustin. Iar naratorul relatează cum și-a scos tatăl dintr-un azil unde pacienții cu Alzheimer sufereau abuzuri. În plus, mi se pare că treptat, naratorul conștientizează că Gaustin este de fapt un alter ego al său, care îl îndemna să studieze mai mult și ii permitea să trăiască o altfel de viață. Un alt episod interesant mi s-a părut acela în care țările își descopereau deceniul în care cetățenii au fost cei mai fericiți, cu argumentele aferente. În altă ordine de idei, scriitura lui Gospodinov m-a cucerit, în ciuda celor amintite de la început. “Refugiul timpului” e o carte pe care ori o urăști, ori te prinde. La mine e ultima variantă – asta în loc de recomandare ☺️
610