În era în care afli înainte de a te ridica din pat dacă plouă sau nu, majoritatea oamenilor aleg profesii care se exercită indiferent de vreme. Într-un birou, într-un cabinet, într-o sală, într-un laborator…

Mă regăsesc printre norocoșii (fără ironie) care au parte de provocări în acest sens. O parte importantă din activitatea mea înseamnă organizarea de evenimente outdoor. În fiecare lună permisivă din an, realizez o pedalare marca Verde pentru Biciclete. Nu intru în detalii legate de organizarea în sine. Indiferent cât este de complexă și câte eforturi au fost depuse, procentul pe care îl are în succesul pedalării este de aproximativ 10%. Restul de 90% este deținut de vreme. Lucru pe care îl fac cunoscut mereu celor implicați: sponsori, parteneri, colaboratori. Fac afirmațiile de mai sus în baza experienței de 8 ani de VpB. Dacă apar câțiva nori pe cer, dacă picură puțin, dacă temperatura scade la câteva grade, numărul de participanți se diminuează de asemenea. Și nu îi pot condamna pe cei care aleg căldura patului sau a casei, îi înțeleg. Dar schimbarea e în fiecare dintre noi și muncim în permanență pentru asta.

Cea mai recentă pedalare a avut loc în data de 22 octombrie și am organizat-o pentru dl Michael Cramer – Președintele Comisiei pentru Transport și Turism din cadrul Parlamentului European. Un ciclist adevărat cu proiecte tematice frumoase. Numărul însoțitorilor nu l-a interesat. Ploaia nu l-a deranjat. L-a interesat doar experiența în sine, plimbarea pe bicicletă și cunoașterea orașului nostru într-o altă formă.

Michael Cramer

Consider că mai avem în fața noastră câțiva ani buni până ajungem să nu mai fim afectați de starea meteo în trafic. Nu mai vorbesc de faptul că, pe vreme neprietenoasă, Timișoara se blochează. Se circulă bară la bară. Infrastructura pentru bicicliști e defectuoasă, pistele vopsite pentru biciclete alunecă și provoacă răniri.

Un alt exemplu de meteo-provocare care merită menționat este Festivalul Plai. Cu tristețe trebuie să recunosc că înainte de a alege o dată pentru evenimentul meu din septembrie, verific când se desfășoară Plai-ul. Pentru că mă aștept să plouă. Ce-i drept, poate atelierele frumoase din timpul zilei resimt acest lucru, însă publicul educat a demonstrat ani de-a rândul că prețuiește artiștii valoroși prezenți seara pe scena Plai. Un lucru care bucură. Și dacă tot am pomenit de concerte, ploaia de la Electric Castle a dat naștere unor proiecte amuzante și unui trend de cizme interesante de cauciuc.

Pe de altă parte, domeniul care depinde 100% de vreme este agricultura. Munca unui agricultor modern, care vrea să facă performanță, este permanentă. Tehnologia este unul din ajutoarele de nădejde: deschide aplicațiile meteo de câteva ori pe zi. Merge pe câmp și verifică starea solului și a culturii.Toate lucrările depind de temperatură, umiditate, intensitatea vântului. Iar riscurile sunt de natura pierderilor financiare semnificative legate de investiție, producție, utilaje…

În afară de acest ultim aspect și de calamitățile naturale, starea vremii nu ar trebui să ne influențeze atât de mult. Ar trebui să ieșim din casă când plouă sau ninge. Să ne întâlnim cu prietenii la un ceai și o vorbă bună și să nu mai dăm vina pe vreme. Să nu ne mai plângem de ea și să nu mai fim atât de sensibili. Să ne plimbăm. Să învățăm să ne bucurăm de orice ne oferă mama-natură. Sau o altă forță superioară, indiferent de denumire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *