Cultura ca business – în perspectiva unei viitoare Capitale Culturale Europene

Când iubești ceea ce faci, te trezești cu entuziasm luni dimineață și nu contează dacă lucrezi sau nu în weekend. Pentru mine, cel puțin, așa a fost mereu. Când nu am mai simțit același lucru sau când viața m-a dus pe alte drumuri, am renunțat la munca respectivă.

Pasiunea a stat mereu la baza proiectelor coordonate de mine și a campaniilor realizate. La November Notes in Social Media 2017, Paula a atras atenția că toți avem câte un VIS, deranjând-o lipsa unui pragmatism în implementare. Mi-a plăcut că a privit așa. Din experiența mea, dacă am o idee, conturez un concept și treptat construiesc evenimentul sau campania în funcție de obiective clare, cu necesar logistic și uman, calendar de acțiuni și buget. Să nu uităm de parteneriate, accesare de fonduri culturale și sponsorizări! Îmi vine să râd când rezum așa de simplu, dar câtă muncă este în spate…

Ei bine, eu cred că un eveniment, fie că este de mică sau mare amploare, cultural, sportiv sau social, urmează câțiva pași specifici. În ramura culturală, trebuie să recunosc, am ajuns prea puțin. Am experiența IA românească pe bicicletă și Cititori pe bicicletă, dar au fost cel mult acțiuni sociale cu laturi culturale. Cu toate acestea, în ultimii ani am fost destul de atrasă de evenimentele culturale și de viața de cultură, în general, din orașul nostru. Am învățat să apreciez artiștii, lucrările, networkingul, feelingul sau atmosfera, buna organizare a evenimentului. Simpla prezență la un eveniment a adus o plus valoare pentru mine și de obicei m-a trimis la câteva surse de documentare în profunzime a unui concept, a unui artist, etc.

Îi apreciez îndeosebi pe organizatorii culturali din oraș, cei care, practic, au pus bazele TM2021, dar și munca lor de educare a publicurilor. În acest sens, mi se pare mai mult decât binevenită conferința doamnelor de la PR Beta – Linked Culture. Cu experiență în domeniu, aceste profesioniste tratează cultura foarte serios, de unde și tematica de anul acesta: Cultura ca business. Seriozitatea se răsfrânge și asupra felului în care au gândit conferința de management cultural:

  • Prima zi (15 martie) este dedicată conferinței propriu-zise. Vă enumăr doar secțiunile programului: Proiecte care schimbă comunități, Timișoara Culturală, Cultura ca business – sesiune de discuții (e mai mult decât așteptată!)
  • În a doua zi (16 martie) au loc 2 workshop-uri: Strategii de comunicare pentru evenimente culturale și Guerilla PR pentru evenimente culturale. Absolut interesante ambele!

Unde mai punem că domeniul cultural este unul care de-abia acum începe să prezinte interes pentru mediul business, iar evenimentele și artiștii care se pot ”autosusține” (impropriu spus) sunt destul de puțini. Ce înseamnă succesul unui festival? Cum cuantificăm succesul unei expoziții? Cum vedem rezultatele unei campanii de educare culturală? Cum ajunge evenimentul cultural pe harta celor mai importante din oraș/țară/continent? Cum ajung la publicul meu țintă? Sunt doar câteva din întrebările pe care eu mi le pun și poate primesc răspunsurile indirect de la speakerii de joi. Cine sunt aceștia, descoperiți aici. Tot ce pot să spun e că sunt aleși pe sprânceană!

Consider că participarea la Linked Culture este un must pentru operatorii culturali, managerii culturali, specialiștii în comunicare și marketing cultural, bloggerii de cultură, reprezentanții ONG-urilor și organizatorii de evenimente, precum și pentru cei interesați de domeniu. Dacă nu v-ați înscris încă (?!), o puteți face aici.

Sper să ne vedem acolo!

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

2 thoughts on “Cultura ca business – în perspectiva unei viitoare Capitale Culturale Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *