Atenția la detalii

Atenția la detalii

Locuiesc într-un apartament dintr-un bloc relativ nou. La furtuna de anul trecut, acoperișul a fost totuși afectat. Acum vreo 2 luni, s-au făcut demersuri pentru repararea lui. Nu m-a deranjat atât zgomotul, cât felul în care zburau materialele și rămâneau pe pământ cu zilele. De fiecare dată când mă uit pe geamul vertical de la baie, văd materialele rămase pe plafonul de la intrare. Și mă deranjează de tot atâtea ori. De unde și articolul de față.

Meșterii din România sunt recunoscuți, în general, ca muncind bine sub supraveghere, dar fără să le pese de murdăria lăsată peste tot în urma lor. De aceea este bine să îi asiști și să cureți imediat după ei sau să previi cu o secundă înainte un dezastru. Vorbind cu oameni care au muncit în străinătate, am înțeles că majoritatea celor de aici nu urmează un set de proceduri, de bun simț și de respect față de locul în care muncesc.

Pe de altă parte, cei care muncesc în corporații sau la un birou în general, își îngrijesc cât de cât locul ocupat în fiecare zi, îl personalizează, dar tot se bazează pe femeia de serviciu. Nu e greșit, fiecare trebuie să își facă munca pentru care e plătit. Dar atitudinea față de fiecare trebuie să fie una umană. Eu am un mare respect față de femeile de serviciu. Buni a mea a fost una și a învățat diplomație cât nu știu mulți dintre cei de vârsta mea. În urma ei a fost mereu lună și bec, ea a fost în permanență proactivă și toți au apreciat-o pentru lucrurile astea. Oricând întâlnesc o femeie de serviciu, o salut indiferent că mă aflu într-un spațiu nou sau nu, și discut cu ea, chiar dacă despre vreme.

De la gulerele albastre, trec la cele albe. Zilele trecute, o jurnalistă își manifesta, încă o dată și pe bună dreptate (!), nemulțumirea legată de greșelile întâlnite în comunicatele de presă trimise pe adresa redacției. Recunosc că și eu am mai mâncat litere, cu toate verificările dinainte. Însă peste acestea oricine poate trece cu vederea. Dar care e scuza greșelilor gramaticale repetate și a unei exprimări defectuoase? Spune ceva despre respectivii specialiști în comunicare, iar rezultatele și profesionalismul se văd în timp. Din păcate, nu numai în scris.

Am învățat multe în 10 ani de activitate. Mi-am câștigat o recunoaștere de om pretențios, perfecționist, adesea critic dur și care oferă o analiză pe măsură. Îmi aduc aminte numai de filmele de prezentare pe care le-am coordonat. Unele reconstruite pe secunde, cu cadre schimbate, eliminate, adăugate. Țin minte cât l-am chinuit pe unul din videografi și îmi dau seama că mai am de lucrat la felul în care comunic feedback-ul, chiar și în situații de stres. La evenimentele mele, aveam mereu o listă de verificat. Era suficient să nu trec în check-list un telefon de dat ca reminder sau pentru confirmare, în urma unor discuții destul de clare, ca să mi se dea lucrurile peste cap.

Ideea este că toți mai avem de învățat. Adesea ne lăsăm pe tânjeală și rămânem într-o bulă de confort. Vedem imaginea de ansamblu, facem lucrurile automat, ne complacem în situații, vrem să ne fie nouă bine. Dacă nu rămânem ancorați în prezent, riscăm să ne transformăm în ceva cu totul diferit de cum ne vedem noi înșine.

Atenția la detalii face diferența între un produs scump și unul ieftin. Între un profesionist și un amator. Între un cetățean civilizat și unul care consideră că are dreptul doar să primească pentru că plătește impozite la stat. Eu nu am prins deloc zilele în care era obligatorie ”munca patriotică”, dar cred că simțul de responsabilitate în comunitate era mai mare. După furtuna din septembrie, încă văd resturi de materiale între blocuri. Cine le adună, cum se ajunge la ele? O discuție care trebuia purtată între vecini, la o ședință de bloc. Iar administratorul să ia legătura cu cei de la blocurile din jur, doar știm ce discuții se pot isca la depășirea limitelor teritoriale… Ce mai vedem când ieșim pe stradă? Mizerie, dezordine, clădiri și spații verzi lăsate în paragină. Prea puțini gospodari! Dar e bine și mă bucur când văd că există. Avem totuși pretenția de a ne compara cu alte țări în care există bun simț, nativ sau dobândit prin măsuri coercidive.

Îndemn doar la introspecție. Fiecare își știe limitările și felul în care vrea să trăiască. Munca noastră trebuie să ne reprezinte și în absență. Casa, strada, țara noastră la fel. Și să nu mai dăm vina pe alții. Ar fi cazul să ne asumăm chiar și cele mai mici detalii. Bune sau rele.

Photo credit: Flavius Neamciuc.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *