Ce evenimente frumoase au loc în Timișoara și împrejurimi, în weekendul 28-30 septembrie?

Toamna este bogată în evenimente inedite, extrem de atractive. Acesta e motivul pentru care am ales în ultima vreme să scriu despre ce se întâmplă în weekenduri.

1. Cămine în Mișcare la Margina & Zorani (28-30 septembrie 2018)
Am aflat de proiectul Cămine în Mișcare/Moving Fireplaces din news feed-ul de Facebook în urmă cu vreo lună prin Alexandra Palconi, președintele Asociației Prin Banat. Proiect cultural al Asociației Timișoara Capitală Culturală și produs de Asociația Prin Banat, este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului 2018. Cămine în Mișcare este singurul proiect din programul cultural Timișoara 2021 care se desfășoară în jurul Timișoarei, în regiunea Banatului istoric și a fost gândit pentru a încuraja oamenii să-şi împărtăşească moştenirea culturală şi poveştile personale cu cei din jur. De astăzi până duminică, vor avea loc spectacole de teatru, o expoziție cu pești de sticlă, muzică, ateliere creative pentru copii și adulți, vânătoare de povești, tururi ghidate, ture cu căruța trasă de cai, târg de produse locale și multă-multă voie bună! În program, o mare importanță o are spectacolul de teatru ALTĂ ZI CU SOARE, pus în scenă de Asociația Solidart. Acesta a fost inspirat dintr-o poveste de viață culeasă în cadrul proiectului Cămine în Mișcare și prezintă viața țăranului Serafin Oproni din Zorani, care a refuzat să intre în colectivul comunist. Spectacolul va avea loc în Zorani, vineri și sâmbătă de la ora 19.00, și se va desfășura chiar în curtea casei în care a locuit Serafin Oproni.

Programul complet este disponibil pe site (www.camineinmiscare.ro) și pe pagina de Facebook (facebook.com/movingfireplaces) a proiectului cultural.

Organizatorii asigură transportul gratuit, până la eveniment și înapoi, în limita locurilor disponibile, în zilele de sâmbătă și duminică. Eu m-aș fi dus cu drag, am văzut imagini de la edițiile din august (la Făget) și din septembrie (la Margina), dar tocmai pentru că le-am văzut mi-am dat seama că îmi este imposibil să merg. Draga este prea micuță pentru astfel de deplasări și momentan noi două suntem legate una de cealaltă.

Mai multe detalii, aici.

Pentru că îmi place foarte mult proiectul, îi voi dedica un articol detaliat, pe viitor.

2. BETA – bienala timișoreană de arhitectură (28 septembrie – 28 octombrie 2018)
Astăzi, de la ora 19:00, are loc deschiderea BETA, la Halele Timco (pe Calea Circumvalațiunii). Cea de-a doua ediție debutează cu vernisajul expoziției ”Despre locuire – Locuirea colectivă, între produs și proces”. Dacă la evenimentul de deschidere se poate participa doar pe bază de invitație, trebuie să menționez și că această expoziție centrală din cadrul BETA 2018 poate fi vizionată de publicul larg pe tot parcursul bienalei, zilnic în intervalul orar 10:00 – 20:00. Ce am aflat de la organizatori și ce ne îndeamnă ei: ”În România, trei sferturi dintre noi locuim la bloc — mult peste media europeană; mai mult de jumătate dintre arhitecți sunt implicați în proiecte rezidențiale, iar majoritatea construcțiilor noi sunt reprezentate de ansambluri de locuințe colective. În mod vădit, subiectul locuirii este unul dintre cele mai de interes pentru întreaga societate; înțelegem însă oare mecanismele complexe care definesc spațiile în care trăim și legăturile sau rupturile pe care acestea le produc orașului?” În plus, ”Invitând la reflecție asupra calității locuirii colective prezente și viitoare, expoziția face permanente referiri la momente definitorii ale trecutului locuirii colective, dezbătând transversal, obiectiv și subiectiv, teme precum: dreptul la locuire, individualitate în comunitate, direcțiile pe care le urmează proiectul de arhitectură astăzi, raționalitatea economică, marketing vs. realitate.” Mai multe detalii, pe http://betacity.eu/despre-locuire/

3. Eric Vuillard, Premiul Goncourt 2017, la Timișoara (29 septembrie 2018)
Mâine, de la ora 17:00 la 19:00, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va avea loc lansarea oficială a cărții „Ordinea de zi” a scriitorului Eric Vuillard. Se spune despre ea că este cea mai dezbătută carte francofonă a anului .Întâlnirea este prezentată de criticul literar Vasile Popovici și moderată de scriitorul Robert Șerban. Este asigurată traducerea în limba română.

Mai multe detalii, aici.

4. Noaptea Cercetătorilor Europeni 2018 (28 septembrie 2018)
Noaptea Cercetătorilor Europeni în Timișoara se derulează în Nokia Campus, între orele 17:00 și 22:00. Cercetătorii scot din laboratoare roboți și telescoape, imprimante 3D și vehicule ghidate automat, cele mai noi tehnologii în chirurgie și fizică, chimie și agricultură, drone și dispozitive inteligente. De asemenea, vor fi organizate jocuri, tombole și concursuri cu premii pentru vizitatori. E un eveniment care se pretează pentru cei micuți. Intrarea este liberă. Mai multe detalii, aici.

5. Expoziția O lume încă așteaptă să fie construită (29 septembrie -23 noiembrie 2018 )
Sâmbătă, de la ora 18:00, prin vernisajul expoziției ”O lume încă așteaptă să fie construită” are loc deschiderea sezonului expozițional al Fundației Art Encounters.Parte din programul permanent al fundației, expoziția marchează una dintre misiunile pe termen lung ale fundației– crearea unei platforme de dialog pentru artiști din generații diferite și implicarea publicului în schimbul de cunoaștere mediat de arta contemporană.

Artiștii implicați: Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Apparatus 22, Alex Bodea, Brassai, Geta Brătescu, Mircea Cantor, Simion Cernica, Teodor Graur, Dan Mihălțianu, Alex Mirutziu, Nita Mocanu, Ciprian Mureșan, Ioana Nemeș, Andrei Pandele, Dan Perjovschi, Lea Rasovszky, Daniel Spoerri, Andra Ursuța, Gabriela Vanga

Curator: Diana Marincu

Parteneri: BETA – bienala timişoreană de arhitectură, Asociația Contrasens

Ce am aflat de la organizatori și mi-a atras atenția: ”Citirea titlului, extras din poemul scris de W.G. Auden în 1962, „Prologue: The Birth of Architecture”, poate fi completată de un decupaj mai larg al versurilor lui Auden: „It’s our turn now / to puzzle the unborn. No world / wears as well as it should but, mortal or not, / a world has still to be built”. Ceea ce nu este încă vizibil, cunoscut, la limita dintre ce a fost și ce urmează, poate fi intuit ca o formă intensificată a prezentului, o sarcină a timpului actual și o responsabilitate a cunoașterii.”

Expoziția are loc la Casa ISHO ( bd. Take Ionescu 46C, Timisoara) și poate fi vizitată până pe 23 noiembrie, de luni până vineri între orele 10:00 și 17:00. Mai multe detalii, aici.

6. Inaugurare instalație de lumină | Vernisaj expoziție proiecte (29 septembrie 2018)
Sâmbătă, de la 19:30 la 22:30, la Gara de Nord Timișoara are loc un prim eveniment public al proiectului TRANSITE*, organizat Ordinul Arhitecților din România, Filiala Timiș și Timișoara 2021, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara prin programul cultural prioritar Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

Vor fi expuse cele 17 proiecte înscrise în cadrul concursului TRANSITE pentru o instalație arhitecturală temporară, într-o expoziție inedită ce primește vizitatorii/călătorii chiar la intrarea în clădirea Gării.

Organizatorii promit o seară dedicată scoaterii la lumină a unui loc special. Să vedem cum va fi!  Mai multe detalii, aici.

7. Proiecție: Bodrog (2018) (29 septembrie 2018)
Marele Ecran ne invită sâmbătă, între orele 20:00 și 22:00, la Casa Artelor – Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, la vizionarea filmului Bodrog, un mockumentary despre viaţa şi miturile dintr-un sat aproape dispărut din judetul Arad. De notat faptul că filmul a avut premiera absolută la ediția a cincea, Ceau, Cinema!

Intrarea se face pe bază de bilet (10 lei). Mai multe detalii, aici.

8. Lansare de carte- Ana Simon. Neobișnuitele întâlniri (29 septembrie 2018)
Sâmbătă, de la ora 18:00 la ora 20:00, Cărturești Timișoara (str. Mercy) găzduiește lansarea cărții  „Ana Simon. Neobișnuitele întâlniri.”, în prezența autorilor Alina Mazilu, Vasile Bogdan și Cornel Ungureanu. Organizatorii afirmă că: ”Volumul reprezintă un prim pas în vederea recuperării în spațiul românesc a unui însemnat om de cultură care a fost uitat, pierdut din vedere, trecut aproape integral sub tăcere. Cartea își propune să creioneze un portret al Anei Simon, așa cum reiese el din perspectivele — diferite — ale celor trei autori, dar și din amplele dialoguri cu ea înregistrate de-a lungul ultimilor zece ani.” Mai multe detalii, aici.

Urmează așadar un weekend foarte plin, depinde doar de tine ce alegi să faci și cum poți jongla să ajungi la cât mai multe.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *