Ce am descoperit în 2 luni de când sunt mamă

Ce am descoperit în 2 luni de când sunt mamă

Pe 30 iulie anul acesta, am adus-o pe lume pe Draga. O minune de fetiță, așteptată de toată familia extinsă și prieteni apropiați.  O provocare pentru mine, o provocare pentru partenerul meu de viață. Trăim într-o perioadă privilegiată în istoria omenirii, în care accesul la informație este, practic, nelimitat. Și cu toate acestea, nimic nu te pregătește pentru viața cu un nou suflet. Am lăsat lucrurile să se producă natural, însă ne-am trezit în situații la care nici nu ne-am fi gândit. Toate, însă, ne construiesc pe noi ca părinți și ca familie.

Iată ce am descoperit eu în cele 2 luni ale fetiței mele:

  1. nu contează cum și unde naști

Important este să vină copilul pe lume sănătos. Fie că alegi să naști la privat (unde condițiile sunt excelente de cele mai multe ori), fie că alegi să naști într-un spital de stat, trebuie să ai încredere în doctorul care ți-a supravegheat sarcina sau în doctorul cu care ai discutat înainte de momentul nașterii. Pe de altă parte, cunosc mămici care și-au dorit foarte mult să nască natural și au ajuns până la urmă la cezariană. Sentimentul de neputință este copleșitor, dar nu trebuie să se învinovățească. Sunt situații când se impune o astfel de operație. Până la urmă, este vorba de sănătatea și siguranța mamei și a copilului.

  1. nu contează dacă alăptezi sau nu

Nici nu mi-am pus problema dacă o să alăptez sau nu. M-am documentat dinainte de naștere cu privire la poziții de alăptat, la atașare, la situații posibile. Cred că una din primele achiziții a fost o pernă de alăptare. Și cu toate acestea, nu am reușit să alăptez. Consultanta în alăptare a fost în vacanță în perioada în care am născut eu, asistentele nu aveau răbdare să mă ajute, din contră, simțeam că mă certau când le ceream să mă ajute și le era mai ușor să îmi pregătească un biberon cu lapte praf. Așa că am ieșit din spital nealăptând, cu întrebarea stresantă: ”Eu cum îmi hrănesc copilul acasă?”. Prima noapte cu Draga a fost de pomină, nu am avut suficiente biberoane și nici acelea bune, nu am avut sterilizator. A fost greu. La 3 săptămâni de-abia ne-a vizitat o consultantă în alăptare, Silvia Nicoară, o profesionistă și o sufletistă. Am reușit parțial să găsim o soluție, însă după ședință nu am mai putut să o țin pe Draga la piept. Cu toate astea, după alte 3 săptămâni, când renunțasem la idee, dintr-o întâmplare, am reușit singură să o alăptez. Atașarea nici acum nu este corectă, la 2 săptămâni distanță, dar suntem pe drumul cel bun.

Cele mai grele lucruri în toată perioada asta au fost sentimentul de vinovăție că nu îi dau fetei lapte de la mine știind beneficiile laptelui matern și sentimentul de neputință din cauza că fetița nu se putea atașa în condițiile în care aveam lapte din belșug.

Acum sunt mai liniștită pentru că știu că fac tot ce pot, în situația dată. O alimentare mixtă a bebelușului nu este ideală, dar nici nu e cel mai rău lucru din lume. De asemenea, sunt bebeluși hrăniți exclusiv cu lapte praf și cresc sănătoși și bine. Sunt mame care aleg să alăpteze exclusiv, sunt mame care sunt nevoite să îi hrănească mixt, sunt mame care vor sau sunt nevoite să folosească formula. Înainte de a le arăta cu degetul, să ne gândim că au dreptul de a alege, că nu știm situația care le-a determinat să opteze pentru o alimentație anume a bebelușului și că, de fapt, nu ne privește pe noi și nu e cazul să le judecăm. Fiecare face cum știe și cum poate!

  1. trebuie acceptat ajutorul celor din jur. Nu e cazul să fii Superwoman!

Am fost copleșită când am ieșit din spital. Am o fetiță cuminte care nu a prea plâns în primele săptămâni, însă eu nu am știut neapărat cum să reiau muncile casnice și nu numai  în contextul ei. Nu am reușit să fac curățenie ca înainte, să fac mâncare (cam deloc, de-abia reușeam să ajung la frigider), îmi era greu să fac și un duș dacă nu aveam cu cine să o las. Între timp, de câteva săptămâni, am descoperit totuși, cât de bine este să ai o familie extinsă. Am hotărât cu Dragul să ne mutăm definitiv la sat, în curte cu părinții săi și cu bunica și viața mi-a devenit mult mai ușoară. Am reușit să am un program normal, dar cu ajutor: mama Dragului se ocupă de mese și face o mâncare excelentă, babi (bunica) stă cu Draga cât timp eu citesc / scriu / mă documentez / spăl hăinuțe și fac curat în casa noastră. Nu aș fi reușit altfel. Eu cred că proaspetele mămici trebuie să se obișnuiască treptat cu copilul și cu viața cu el, focusul fiind pe asta. Mâncarea poate veni la comandă sau adusă de câte o prietenă sau o rudă apropiată. Curățenia poate fi minimă, întreținută, făcută de mama sau partener sau de un specialist în curățenie. Cu ajutor, parcă mai ai timp și de tine. Iar femeile care au fost foarte active înainte, cum sunt și eu, au nevoie maximă de asta!

Am înțeles că deja de la al doilea copil totul merge mult mai ușor. Am un mare respect pentru femeile care se descurcă cu toate singure pentru că eu, momentan, nu reușesc.

  1. nu trebuie să accepți toate sfaturile primite

Toate femeile au tendința să îți împărtășească propria lor experiență, de la naștere până la creșterea copilului. Politicos este să le asculți, poate te ajută și afli o soluție la o problemă. Dar dacă e un subiect care te deranjează și aveți puncte de vedere diferite, oprește discuția cât mai simplu și blând posibil. Eu devenisem sensibilă la subiectul alăptare, când toată lumea îmi spunea cum să fac. Teoria o știam prea prea bine, practica mă omora și nici bebelușa nu mă ajuta… Iar cei care dau sfaturi, din păcate, nu conștientizează cât de mult dor sau deranjează sfaturile lor.

  1. grupurile de sprijin și comunitățile de mămici sunt de acceptat

Nu rezonez cu denumirea ”Mămici Mai Tari Ca Google”, pentru că mi se pare o aroganță, dar apreciez din ce în ce mai mult ce înseamnă de fapt comunitatea MMTCG. Unele întrebări postate pe grup sunt aberante, la fel ca unele răspunsuri, dar din multe discuții urmărite am aflat soluții pertinente la unele probleme cu care m-am confruntat. În plus, am un mare respect pentru inițiatoare, care se implică în cazuri sociale și aduc un sprijin concret celor care au nevoie. Am văzut și susținere reciprocă pe grup, așa cum ar trebui să fie între mame inteligente.

  1. sunt utile unele canale de pe YouTube, ale mamelor cu experiență

Din timpul sarcinii am descoperit-o pe Emily Norris, o canadiancă mutată în UK de 20 de ani, mămică a 3 copii. O urmăresc pentru că îmi dă o stare de confort și mă face să cred că e totul sub control. Emily are multe clipuri despre rutina zilnică, despre educația copiilor ei, oferă sfaturi în privința creșterii lor și ponturi despre viața de zi cu zi acasă cu copiii. Învăț de la ea cum să fac unele lucruri – dar despre asta într-un articol viitor.

Sunt o mulțime de alte mămici YouTubere, acum descopăr nișa asta, dar nu am găsit o alta la care să mă uit la mai mult de 5 vloguri. Dacă ai o recomandare, o aștept cu drag.

  1. trebuie urmate cursuri de prim ajutor acordat sugarilor și copiilor

Pe la 6 săptămâni, Draga s-a înecat cu vitamina D3, când i-am administrat-o sub formă de picături. Nu a mai respirat câteva secunde. Eu m-am panicat, m-am blocat, dar Dragul a avut prezență de spirit și tărie să o pună într-o poziție care a ajutat-o să își revină repede. Am dezvoltat o teamă de înecat, care mă cuprindea de fiecare dată când îi dădeam lapte cu biberonul. Dar am găsit și o soluție: Centrul Sturz organizează periodic cursuri de prim ajutor acordat sugarilor și copiilor. Următoarea ședință va avea loc pe 6 octombrie, iar eu m-am înscris deja. Taxa de participare este de 150 de lei, partenerul / un bunic / un prieten și bebe participă gratuit. Mi se pare un preț rezonabil pentru o pregătire prețioasă, în caz de orice. Eu, una, simt că am nevoie de acest curs.

  1. alegerea medicului pediatru este esențială

Când am rămas însărcinată, știam deja la ce medic pediatru vom merge. Pe dr. Roxana Radu am cunoscut-o când am filmat un clip pentru Arsenal Park și am rămas fascinată de spiritul ei frumos și de felul în care interacționa cu fetița ei. Ca un adevărat doctor, Roxana tratează fiecare caz per ansamblu: din punct de vedere medical și din punct de vedere emoțional; se preocupă de copil, dar și de mamă. Sfaturile pe care le-am primit de la ea sunt mereu de ajutor și am reușit să conștientizez unele lucruri care mi-au făcut apoi viața mai ușoară. Pur și simplu, o iubesc pe Roxana!

  1. relația cu partenerul se împlinește o dată cu venirea bebelușului

Știu că sunt mame care încep să își neglijeze partenerul, canalizându-și toată afecțiunea către copil. La noi nu se întâmplă asta. Am și discutat despre. Dragul rămâne cel drag om din lume pentru mine, iar Draga este cel mai drag omuleț din lume. Încerc să mijlocesc relația dintre ei doi, îl încurajez pe Dragul să o ia în brațe de câte ori poate și mă topesc când îi văd împreună. Dragul îmi este de mare ajutor când este în preajmă și eu îi aduc aminte în fiecare zi ce înseamnă pentru mine și pentru Draga, fie îi spun, fie îi arăt.

  1. kilogramele câștigate în timpul sarcinii se elimină în ritmul stilului tău de viață

Periodic, pe grupurile de mămici se trezește câte una care întreabă câte kg au acumulat în timpul sarcinii și în cât timp și-au revenit mamele după naștere. Sincer, mă crucesc când văd că unele femei simt nevoia de comparație. Mai util mi s-ar părea să întrebe ce stil de viață au adoptat ca să își revină la forma dinainte. Eu, una, am slăbit în primele 3 luni de sarcină 5 kg, le-am recuperat și am mai pus 7 kg până la final. În total pot spune că am pus 12 kg. Pe care le-am dat jos în primele 2 săptămâni de după naștere, împreună cu alte 3. Dar mi se pare total irelevant. Eu sunt grăsună, încerc să mănânc mai sănătos și mai potrivit pentru alăptare. Cu toate astea, crema de ciocolată (fie Nutella, fie una Bio de la DM) îmi sporesc lactația și nu am de gând să renunț la ea. Am aceleași kg ca acum 6 săptămâni, deci sunt mai ușoară decât când am rămas însărcinată.

  1. fiecare copil este unic, fiecare are ritmul lui de creștere și dezvoltare

 Dacă informațiile la care avem acces în zilele noastre ne ajută, prea multă informație ajunge să ne streseze. Și eu mi-am descărcat aplicații cu grafice de creștere, cu calendar de vaccinare, dar am ajuns la concluzia că fiecare copil este diferit. Fetița mea s-a născut cu 2780 grame, iar la controlul de 2 luni a avut 4950 grame. A crescut bine în greutate, se dezvoltă bine, dar nu e așa de grăsună pe cât este de lungă. Iar eu văd asta pe hăinuțele ei, pe zi ce trece. De-abia dacă reușesc să îi dau hăinuțele de câteva ori că iese din ele. Așadar, pe mine nu mă ajută graficele de creștere. Ce mi se pare interesant e că aplicațiile de genul Eu, mămica includ și activități recomandate pentru copii, pe diverse perioade de creștere. Dar și YouTube-ul este o sursă inepuizabilă de idei.

  1. când mama este stresată, copilul simte și reacționează

Inevitabil, mama îi transmite starea. Am avut și eu zile când nu m-am simțit stăpână pe situație și atunci și Draga a fost mârâită, ceea ce îmi amplifica mie neliniștea. Așadar, un cerc vicios din care mi-a fost destul de greu să ies. Dar, pe cât posibil, nu mă mai agit când văd că o doare burtica sau când o deranjează ceva pentru că astfel îi trece mult mai repede.

  1. tații (altor copii) îți pun întrebări indiscrete

Precum: ”ai lapte?”, ”folosești mameloane de silicon”, etc. Și cu toate astea, nu te deranjează. Am trecut deja prin câteva experiențe de genul, la început cu jenă și sfială, apoi cu amuzament, iar acum, cu naturalețe.

  1. relația cu bebelușul se construiește în timp

Știu că majoritatea mămicilor simt o conexiune profundă cu bebelușul încă din burtă. Eu nu am simțit asta. Am fost doar mândră de Draga că e puternică și că a rămas în burtă în ciuda sângerărilor și hemoragiei. Cred că mi-a fost teamă să mă atașez prea mult de ea. M-am relaxat doar pe la 7 luni, când nu mai era un pericol dacă nășteam. Am simțit afecțiune prima dată când am văzut-o, dar acum, la 2 luni de viață ale ei, sunt îndrăgostită de-a dreptul de ea. Dacă mai sunt mame care nu au simțit la fel din prima, eu vreau să le transmit că nu e ceva rău. Avem toată viața înainte să ne iubim și să ne îngrijim una cealaltă.

  1. alegerile mamei nu se discută

E alegerea ta dacă alăptezi sau nu. Dacă te întorci la lucru mai devreme sau nu. Dacă îi dai suzetă sau nu. Dacă îi dai căciulă când e cald sau nu. Dacă culci copilul pe o parte, pe spate sau pe burtă. Dacă faci prea repede încă un copil sau nu. Dacă lași copilul toată ziua la bunici sau nu. Dacă începi diversificarea mai repede de 6 luni sau chiar atunci. Dacă accepți vizite sau nu. Dacă ieși în lume cu ea devreme sau nu. Tu alegi căruciorul potrivit, jucăriile potrivite, hainele potrivite. Dacă le primești cadou, nu trebuie neapărat să le folosești dacă nu simți asta. Oricum, dacă nu le ții pentru un altul, toate se dau mai departe. Fie prietenilor sau rudelor, fie copiilor din orfelinate. În plus, e alegerea ta dacă postezi poze cu copilul tău pe rețelele sociale. Eu momentan nu îi postez fața, deși mie mi se pare cea mai frumoasă din lume.

Mamele nu trebuie judecate decât dacă își abandonează copii. De fapt, alea nu sunt mame.

  1. mama trebuie să fie blândă cu ea însăși

Și să conștientizeze că totul este bine și va fi bine, că poate să țină lucrurile sub control, să se bucure de bebeluș și să știe că, indiferent cât de grea este o situație, toate trec. Îngrijește-ți corpul și aranjează-te cât de cât, chiar dacă stai acasă. Te vei simți mai bine tu cu tine. Mai mult, să ne amintim că nicio mămică nu e singură decât dacă vrea ea.

Cele de mai sus sunt câteva din concluziile trase după 2 luni de la venirea pe lume a lui Draga. Eu sunt încă la început de viață de mamă și încă nu știu dacă mă descurc bine. Dar sunt încrezătoare că fac tot posibilul. Pe mine m-ar fi ajutat dacă aș fi citit undeva toate cele de mai sus undeva la începutul călătoriei noastre împreună. Dar sper ca aceste cuvinte de încurajare să ajungă la cine are nevoie de ele. Toate mamele trebuie să fie puternice pentru copilul lor. Și dacă nu cred asta, la momentul potrivit, vor conștientiza forța care zace în ele.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *