Sfaturi care schimbă vieți

Sfaturi care schimbă vieți

Toți trecem prin perioade grele. Unii mai ușor, alții se chinuie mai mult. Într-o epocă în care mersul la psiholog a devenit banal, uităm să vorbim unii cu alții. Uităm să ne conectam. Și nu la vreo rețea de internet sau pe rețelele de socializare, ci între noi. Față în față. Sau măcar la telefon dacă distanța nu permite altfel.

Am dat astăzi peste un clip în care Bryan Elliott (Behind the Brand) îi mărturisește lui Seth Godin că acesta din urmă l-a ajutat să meargă înainte într-o perioadă în care avea nevoie de ajutor. L-a ajutat cu un sfat. Pur și simplu. Poți vedea aici video-ul, ca să afli despre ce sfat era vorba. Ce mi se pare interesant este că Godin nu mai știe ce sfat i-a dat. Același lucru mi s-a întâmplat și mie de câteva ori. Am dat un sfat, am făcut o încurajare sau am spus o vorbă bună și acestea au fost luate drept un impuls, un semn, un motiv pentru interlocutor de a-și îmbunătăți sau de a-și schimba viața în bine. Eu am aflat după mult timp de la unii oameni că ceea ce le-am spus a avut efectul acesta asupra lor. Cred că ni se întâmplă tuturor mai des decât conștientizăm. Fiecare interacțiune are un impact vizibil imediat și posibil unul profund. Depinde de noi. Dar dacă putem să facem bine, de ce nu? Așadar :

Fii disponibil.

Fii prezent. Ascultă activ.

Vorbește din suflet, conform principiilor și credințelor tale. Câteodată, o vorbă hotărâtă trece drept sfat – asta e pentru cei care preferă să nu le ofere.

Fii blând și bun. Lumea are nevoie de înțelegere. Cine ești tu să-i judeci pe alții? Mai ales într-un moment de vulnerabilitate.

Ține discuția pentru tine, păstrează discreția și caracterul confidențial.

Ajută prin expunerea unor perspective diferite, prin recomandări de lucruri și de oameni care pot ajuta la rândul lor.

Uită discuția. Nu e cazul să aduci aminte pe viitor și să îți expui sau amplifici contribuția la schimbare. Fii doar bucuros pentru cel care a făcut-o.

Fiecare om își are rostul lui. În lumea civilizată, nu e vorba de supraviețuire, ci de conviețuire.

 

Fotografie realizată de Seba Tătaru în 2018, la Conferința PRBeta, când eram însărcinată cu Draga în 6 luni jumătate. 

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *