Este deja de notorietate faptul că iubesc să citesc. Am avut ani în care am citit o carte pe săptămână, iar acest obicei nu a încetat de când am devenit mamă. Acum citesc când doarme fetița, zi, noapte, când apuc. Resimt beneficiile cititului la nivel de evoluție personală, poate voi scrie un articol despre acest lucru. Am început să am parte și de altfel de beneficii: profesionale, din postura de blogger. La începutul lunii aprilie am fost partener media pentru Bookfest – Salonul Internațional de Carte din Timișoara. De asemenea, luna aprilie a marcat începutul colaborării cu Editura Nemira. Le mulțumesc tuturor pentru încredere! Le mulțumesc celor care aleg să citească anumite titluri în urma recomandărilor mele.
Aprilie a fost o lună plină de cărți deosebite. Pe unele le-am devorat de-a dreptul. Nu obișnuiesc să scriu recenzii, însă îmi place să precizez învățămintele trase din fiecare carte. Iată ce am citit, ce recomand și ce ar trebui să știi.
Matriarhat, de Cristina Andrei
Am luat cartea de la standul librăriei La Două Bufnițe, prezentă la conferința Linked Culture, organizată de PRBeta. Fără să vreau, am profitat atunci de oferta 2+1 la Editura Nemira. Am început cartea la finalul lunii martie, dar am finalizat-o în primele zile din aprilie. M-a atras titlul cărții, dar și scurta descriere: ”8 femei. 8 povești. 8 vieți”. Nu mă consider o feministă, însă cred în puterea feminină de a schimba lumea. Recunosc că mi-a fost greu să citesc cartea. Are unele fragmente atât de profunde, încât mi se strânge sufletul. Înțelegi că nu toate poveștile se termină cu happy-end. Nu toate femeile știu să își gestioneze trăirile, relațiile, sănătatea și viața. Unele se blochează în greutăți și rămân acolo pentru tot restul vieții. Femei simple, femei sofisticate, nu contează. Ce cred că ar trebui să învețe fiecare om care citește cartea asta e că în primul și în primul rând suntem oameni și iubirea este soluția majorității problemelor. Iubirea de sine, care atrage respectul față de sine și o evoluție continuă; iubirea față de ceilalți, față de aproape, care marchează un mediu armonios.
Madame Picasso, de Anne Girard
Urmăresc noutățile de carte și câteodată intuiesc care va ajunge bestseller. Din colecția Damen Tango, Madame Picasso m-a atras prin prezentarea online. Pentru că în ultimii ani am dezvoltat un interes crescut pentru cultură în general și artă în special, am fost curioasă de descrierea succintă: ”Povestea nespusă a fermecătoarei femei care i-a furat inima celui mai mare artist al secolului XX”. Din titlu, ne putem da seama despre cine este vorba. Nu pot să spun că am rezonat cu construcția personajului feminin principal. Cred că, într-un fel, îi lipsesc câteva piese din puzzle. Imaginea lăsată, în realitate de Eva Gouel, este net superioară. Așa cum ar trebui să fie un partener de viață demn pentru Picasso. Cu toate astea, recomand cartea. Mai mult, cred că trebuie citită de cei interesați de artă. De ce merită citită cartea? Pentru că te îndeamnă să gândești! De obicei, când citim o carte, ne imaginăm. De această dată, pentru a parcurge cartea cap-coadă, am avut nevoie de telefon alături pentru a căuta online personajele evocate, locurile, operele de artă. Toate reale, inclusiv conexiunile dintre ele. A fost un adevărat proces de învățare, din acest motiv lectura a necesitat mai mult timp. M-a încântat fiecare clipă petrecută astfel. Și mulțumesc pentru acest lucru.
Una dintre plăcerile mele vinovate din ultimul timp o reprezintă cărțile de genul thriller / mister / suspans / psihologic. Adevărul este că le strecor printre cele uzuale și încerc să nu exagerez cu acest tip de carte. Am, totuși, nevoie de liniște. Însă, uitându-mă tot peste lista de noutăți, din nou și din nou am revenit la ea. Au fost câteva elemente care m-au făcut să o aleg: coperta (mi se pare genială!), recomandarea lui Stephen King, publicată pe copertă (”Dacă vă plac cărțile mele, o să vă placă și asta”) și, evident, descrierea online. Ce ar mai fi de știut este că C.J. Tudor este, de fapt, o femeie și Omul de cretă este romanul ei de debut, apărut anul trecut, în ianuarie 2018, tradus la noi și apărut în noiembrie 2019, la Editura Nemira. Pe mine, cartea m-a ținut în suspans, am citit cu sufletul la gură fiecare pagină. Nu am putut-o lăsa din mână și am terminat-o într-o noapte. Povestea se dezvăluie treptat, când evocând trecutul, când derulându-se în prezent. Alternarea se face natural, completând tabloul și elucidând misterul în același timp atât pentru personajul principal, cât și pentru cititor. Are toate elementele unui thriller de succes: laitmotivul (desenele de cretă), o crimă din trecut, păcatele umane și consecințele acestora, personaje fantomă, păduri, însingurare și o comunitate cu mentalitate învechită.
Xanax, de Liviu Iancu
Pe Liviu l-am cunoscut la evenimentul de lansare a AquaPark Arsenal, fiind unul dintre jurnaliștii de turism invitați. Ne-am împrietenit apoi pe Facebook și i-am urmărit postările pline de savoare. Nu mai zic de articolele de pe profit.ro! Când am auzit de carte, mi-am propus să o citesc neapărat. Am găsit cartea la Bookfest, însă întâmplarea face că în seara lansării oficiale din Timișoara să plouă torențial și nu am putut ajunge cu Draga la librărie. În ciuda celor 500 de pagini, nu mi-a luat mult să termin romanul. Nu este pentru pudici, cu înjurăturile și cu poveștile expuse fără perdea. Comparațiile care împânzesc romanul sunt inedite și amuzante deopotrivă. Structurat în 3 părți (A murit Dumnezeu, Marele Bordel și Xanax), romanul este practic un jurnal de devenire a lui Liviu. De la fiul profesorului de matematică la unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de turism din țară, Liviu povestește despre tinerețea lui în contextul vieții satului și a personajelor sale, urmând apoi viața profesională intensă cu provocările sale și, bineînțeles, cu personaje mai mult sau mai puțin cunoscute și recongnoscibile din presa bucureșteană. Evocă și persoane publice, oameni de afaceri și politicieni care pot fi cu ușurință plasați în spațiu și timp. Pentru mine, ca om de PR, a fost interesant să descopăr fracțiuni din realitatea presei naționale, însă mă bucur că lucrurile stau diferit la nivel local. Am întâlnit jurnaliști buni în Timișoara, cu unii rămânând și acum în relații bune. Alții mi-au devenit prieteni, mai mult, mi-am câștigat o prietenă foarte apropiată.
Aventuri în lumea lui Brâncuși, de Patricia Lidia
De când o am pe Draga, mă familiarizez și cu cărțile pentru copii. Criteriile prin care le aleg sunt diferite și sper ca în timp să se bucure de o bibliotecă frumoasă. Ei bine, când a anunțat Patricia lansarea cărții ei, am fost nespus de încântată. Brâncuși, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului trecut, trebuie făcut cunoscut copiilor. Felul în care prezintă Patricia lucrările și viața acestuia este interesant pentru copii: cu treasure hunt, cu provocări, cu referiri la unul dintre cele mai cunoscute basme românești, se construiește o poveste captivantă. Iar la final, copiii sunt supuși, la rândul lor, unor provocări. Fișele sunt educative, copiii învață prin joc, prin desene, quiz-uri și teste de memorie. O carte pe care o recomand, aviz părinților, bunicilor, unchilor, mătușilor, etc. Trebuie să recunosc că nu am ajuns la lansarea de la Bookfest, însă am înțeles că a fost una dintre cele mai aglomerate, cu clase de copii entuziasmați întinși pe jos. După Albinuța Uța-Uța și după Aventuri în lumea lui Brâncuși, aștept cu nerăbdare să văd ce va mai scoate Patricia!
Sfârșitul bibliotecii mele, de Alberto Manguel
În acest moment, mai am câteva pagini până o termin. Cu greu mă desprind de ea sau de telefon. Da, și această carte mă instigă la evoluție. Sentimentul care mă cuprinde este de prețiozitate – în exprimare, în gândire, în principii. Este o carte destinată strict iubitorilor de carte, cu câteva mii de volume citite. Eu, cel puțin, acestora o recomand. Cultura generală a cititorului trebuie să fie vastă sau măcar să se lărgească întrucâtva cu acest prilej. Sunt evocați marii scriitori ai lumii. Se amintesc biblioteci publice și private. Se face referire la statutul și imaginea scriitorului, la teme tratate de-a lungul timpului și la cum sunt privite ele în era digitală, la dezbaterea Cuvânt / Creație / Idol. Provoacă la gândire și la analiza unor subiecte privite diferit de scriitori din timpuri diferite. Redau aici un fragment care m-a emoționat: ”Biblioteca mea, fie așezată pe rafturi, fie împachetată în cutii, nu a fost niciodată o singură creatură, ci una compusă din multe altele, o ființă fantastică, alcătuită din cele câteva biblioteci clădite și apoi abandonate, iar și iar, de-a lungul vieții mele. Nu-mi vine în minte o perioadă a vieții în care să nu fi avut nicio bibliotecă de niciun fel. Bibliotecile mele sunt un soi de autobiografii multietajate, fiecare carte păstrând în ea momentul în care am citit-o pentru prima oară.”