Jurnal de mamă în Timișoara

Jurnal de mamă în Timișoara

De câteva luni, nu mai stăm în Timișoara. Ne-am mutat la sat, la 40 de minute de centrul orașului. Practic, la mai puțin decât îți ia să îl traversezi de la un capăt la altul, într-o zi obișnuită. Dragul ajunge cam zilnic în oraș, iar eu prefer să vin doar când e necesar. Nu de alta, dar am observat că orașul îmi provoacă acum o stare inexplicabilă de agitație. Vorba unui prieten de-ai mei, nu sunt neapărat „Zen”, dar noua mea viață este liniștită. Observația de mai sus nu este recentă, însă a fost mai mult decât evidentă timp de 2 zile, săptămâna trecută, petrecute cu treabă pe la diverse instituții și locuri de interes public. 

Iată ce am observat ca mamă în Capitala Culturală 2021 și câteva gânduri gânduri despre :

  • Infrastructura este mai mult decât jalnică pentru pietoni, cu precădere pentru mame cu cărucioare : trotuare sparte, cu borduri înalte, cu gropi, cu rampe insuficiente sau impracticabile (abrupte, mai ales), cu rădăcini de copaci ieșite din asfalt, cu șanțuri /rigole pentru dirijarea apei pluviale distruse și neadecvate, cu mașini parcate pe trotuarele și așa strâmte; porțiuni de drum din dale (da, nu e ușor în Piața Unirii cu un cărucior de bebe); fără trecere lină la nivelul șinei de tramvai. Oarecum, cu multe dintre aceste probleme mă confruntam și la analiza situației infrastructurii pentru bicicliști… 
  • Sunt instituții la care dai de câte un portar care te îndrumă greșit. El fiind singurul care îți poate oferi o informație, pentru orice altă întrebare trebuind să aștepți oricum la coadă. Ei bine, după 20 de minute de așteptat la rând, cu Draga afară la umbră cu bunica ei, a trebuit să merg la un alt birou. 
  • Sunt puține restaurante în Timișoara care au meniuri pentru copii. Draga împlinește imediat un an și pot spune că mănâncă destul de bine. Însă evit anumite tipuri de mâncare, nepotrivite vârstei, sau care nu îi plac. La recomandarea prietenei mele, Paula, am mers împreună să mâncăm la un local în Unirii, unde ingredientele ar trebui să fie proaspete. Am comandat pentru mine și Draga orez cu unt și broccoli sote cu parmezan. Ceva simplu, din lista extrem de scurtă din meniu, ce știu că fetița poate și mănâncă sigur bine. Orezul bun, broccoli nefăcut, l-am lăsat în farfurie. Am fost inspirată să am la mine o banană, să mă asigur că are ceva în stomac. Mai mult de atât, nu toate restaurantele sunt dotate cu scaune pentru copii. Eu nu înțeleg… Numărul părinților care merg la restaurant este destul de mare, oare este evidentă această tendință? De asemenea, sunt puține restaurante cu locuri special amenajate pentru copii (o masă, un colț de joacă, dacă nu un spațiu mai generos). Dacă cercetăm mai departe, merită menționat că și la capitolul loc amenajat pentru schimbatul scutecelor/hainelor copilului stăm extrem de prost. 
  • Mai e de lucrat la schimbarea mentalități cu privire la alăptare. Mamele care hrănesc copiii cu lapte praf sunt blamate de către cele care îi hrănesc cu lapte matern. Eu îi dau lui Draga ambele variante. În public, prefer să îi fac un biberon de lapte praf decât să o alăptez. Dar sunt situații, foarte rare ce-i drept, în care doar la sânul este soluția. Și atunci văd: bărbați care se uită insistent, oricât de tare ai încerca să te ascunzi, mai ales dacă natura a fost darnică cu tine; oameni care se uită cu dezgust sau cu dispreț; copii curioși; tineri ce chicotesc; personal pus în dificultate, incapabil să gestioneze o astfel de situație. Sunt și oameni îngăduitori, care își văd ce treburile lor și merită menționați și apreciați. Dar în mare, din motivele de mai sus prefer varianta cea mai puțin stânjenitoare în public. În privat, mă bucur că îmi pot alăpta copilul și acum, la aproape un an al ei! 
  • Sunt oameni care nu tolerează copiii în instituțiile publice și în spațiile de interes public. Am fost vineri la Oficiul Registrului Comerțului, însoțită de mătușa mea care o avea în grijă pe Draga. La un mârâit scurt al celei mici, de vrut în brațe, am fost făcută nesimțită de o femeie peste 60 de ani că mi-am luat copilul cu mine și că respectiva nu se poate concentra să completeze niște acte. A urmat un schimb de replici în care am încercat să păstrez decența și tonul politicos, dar am sfârșit prin a-i spune individei că îmi este milă de ea. Am aflat apoi că are obiceiul de a face scandal și de a se lega de oricine pentru atenție. Dar mă întreb: cum se descurcă femeile care nu au cu cine să își lase copiii? Nu toate avem rude sau prieteni disponibili și dispuși să stea în timpul zilei lucrătoare cu cei mici, nu toate avem bone, nu toate ne permitem. Și cu toate astea, avem obligația și dreptul să rezolvăm diverse probleme în diverse spații publice. Pentru care, într-un fel sau altul, contribuim.  
  • Timișoara pute. La propriu. Seara duhnește a gaze de eșapament și a cauciuc, iar dimineața a urină, a gunoi și a fructe putrede. Aici se vede cât de gospodar este sau nu un primar. Una dintre cele mai simple soluții o constituie realizarea și amenajarea corespunzătoare a spațiilor verzi. Copacii sunt vitali pentru aerul respirat într-un oraș și pot scădea temperatura și local, în preajma lor, și general, în oraș dacă sunt suficienți, cu câteva grade! În plus, te poți proteja de soare. Fiind nevoită să merg cu Draga și la orele prânzului, am fost atentă să nu se supraîncălzească, să fie hidratată, să aibă pălărioară, să fie mereu sub copertina de la cărucior, să fie dată cu cremă de protecție solară pe tot corpul, dar și așa, am căutat umbra în permanență. Ceea ce mi s-a părut foarte dificil… 
  • Zgomotul orașului mi se pare înfiorător pentru o mamă ieșită cu un copil în oraș. Am înțeles că se lucrează la planurile de acțiune pentru prevenirea și reducerea zgomotului ambiant din oraș. Ulterior vor fi trimise Agenției de Protecție a Mediului, urmând să fie aprobate printr-o hotărâre a Consiliului Local. Se pare că sunt peste 30.000 de timișoreni afectați zilnic de zgomotul din oraș, iar printre străzile pe care se depășește limita legală se numără și cele din zona centrală. Adică exact pe unde am fost noi nevoite să ne plimbăm în ultimele 2 zile. 
  • Ultimul punct din serie ar fi inexistența comunicării între instituții. Dar nu dezvolt acum subiectul. 

Acestea fiind zise, nu e de mirare că am resimțit o energie nefirească venind în oraș. Oboseală, agitație, situații neașteptate de tot râsul (sau plânsul, depinde). Dar pot să enumăr și câteva lucruri bune și frumoase :

  • Draga a petrecut timp cu bunica ei maternă și cu mătușa / nașa ei. 
  • Am fost răsfățate de una dintre cele mai bune prietene ale mele, Gordana, care ne-a găzduit și care mi-a oferit șansa de a face o baie lungă. Iar eu iubesc băile! 
  • Ne-am întâlnit cu o prietenă, am fost susținute moral și am simțit aproape o alta. Am noroc de oameni frumoși în viața mea!!
  • Am văzut parcări serioase de biciclete la 700 Business Centre. În lipsa parcărilor din zona centrală, timișorenii au adoptat bicicleta ca mijloc de transport alternativ. Mă bucură tare mult asta! 
  • Dragul… câteodată trebuie să îi dau dreptate. Încă de când am plecat de acasă, mi-a spus că voi trage concluzia că viața mea nu se poate compara cu nimic și că ceea ce am este deosebit și prețios. Ce să mai zic? Așa este!

Am scris articolul acesta vineri după-masă, când Draga mea dormea obosită după atâta plimbare prin oraș. Sâmbătă am văzut că a fost ales un candidat la Primăria Timișoara în cadrul USR. Dacă aș mai fi avut buletin de Timișoara, aș fi zic că acum am cu cine vota. Dar e o părere personală, a unui om care acum, într-un sat aproape de Timișoara, are un primar de toată isprava.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *