Despre poveștile cu final deschis

Despre poveștile cu final deschis

Îmi plac poveștile. Cele de zi cu zi. Poveștile oamenilor, nu basmele. De unde vin ei, cum au crescut, cum au ajuns cei de azi, ce visuri își fac, ce oameni le sunt alături. Îmi plac transformările din pasiune și din iubire. 

Rar, mă uit la comedii romantice americane. Când am nevoie de ceva care să nu imi solicite defel intelectul. Toate, toate, sunt cu happy end. Asta îmi e de obicei așteptarea, așa că nu mă las surprinsă și nici deprimată de atâta fericire neverosimilă. 

Am citit săptămânile trecute „Metoda daneză de creștere a copilului”, de Jessica Joelle Alexander și Iben Dissing Sandahl. Într-un capitol era vorba de realism și am aflat că filmele daneze au, adesea, finaluri îndurerate, triste, chiar tragice. Mai mult, autoarele menționează un studiu făcut de profesori ai Universității de Stat din Ohio, care „demonstrează că, spre deosebire de ceea ce crede lumea în general, vizionarea de filme tragice sau triste îi face pe oameni mai fericiți, atrăgându-le atenția asupra aspectelor pozitive din viața lor. Aceste pelicule au tendința de a-i face pe oameni să se gândească mulțumiți la propriile relații si la perspectiva acestora, simțindu-se astfel mai bogați și mai apropiați de propria umanitate„. Eu zic că ține mai degrabă de atitudinea fiecăruia față de viață, față de propria sa (ne)fericire. 

Avem, așadar, două extreme. Finaluri fericite și finaluri triste. Ambele, cred eu, nerealiste. Filmul adevărat nu se termină când îndrăgostiții se căsătoresc. În viața de zi cu zi, există o infinitate de scenarii posibile. Toate dirijate de acțiunile si sentimentele noastre, de factori externi, de provocări. În viața reală, filmele se succed sau se întrepătrund și unele cadre rămân vizibile doar pentru anumite publicuri. Fiecare provocare vine cu o lecție de viață, având obiceiul să revină până ne-o învățăm. Dar ce e minunat cu aceste finaluri deschise în permanență? Speranța. Iar mie îmi face bine să îmi amintesc in orice situație că „Și asta trece”. 3 cuvinte care alăturate conferă magie vieții noastre. Îndeamnă la înțelepciune, răbdare, modestie. Îngăduință față de tine însuți. 

Ca să închei în aceeași notă, fac și o recomandare de film (că tot e weekend, încă!). Solteras – un film spaniol, de vreo oră și jumătate, cu final deschis. Îl găsiți pe Netflix. În general, filmele spaniole, ca și cele franțuzești, sunt presărate cu umor, cu personaje umane, adică cu defecte și calități, cu un realism și cu încredere în forțele proprii și în viitor.

Să auzim de bine! 

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *