Am peste 30 de ani și sunt singură. Unde îmi pot găsi pe cineva?

Am peste 30 de ani și sunt singură. Unde îmi pot găsi pe cineva?

Nu știu cum e să fii în situația asta. Nu mai știu demult cum e să fii singur, liber, cum vreți să o luați. Nu am mai ieșit singură, cu fetele, ca fetele, de o veșnicie. Îmi imaginez cum reacționează sau cum se comportă fetele singure, ba chiar am două exemple recente de femei în această situație. Două femei care, atâta de emoționate au fost cu Dragul în fața lor, încât una i-a greșit comanda, iar cealaltă a cerut să i se repete, ba, mai mult, a silabisit ce trebuia să își noteze. La ultima am asistat și eu, eram împreună cu Draga la masă. Mi-a stat puțin mintea în loc și mi-am dat mental ochii peste cap. Multe femei au reacționat în fața Dragului așa, de-a lungul timpului. Până și eu! Dar le-am înțeles și m-am pus în situația lor. De aici și ideea acestui articol. 

Am câteva prietene și cunoștințe singure, la peste 30 de ani. Unele sunt într-un punct liniștit în viața lor. Se refac după o relație nefericită sau nepotrivită, se redescoperă, se înțeleg și se acceptă pe ele însele, își umplu timpul cu munca, cu copiii, cu yoga, cu un animal domestic, cu citit, cu ieșit cu prietenii, cu călătorii, cu dezvoltare personală, etc. Nu se întreabă și nu așteaptă un bărbat în viața lor. Poate unele nu mai vor deloc. Dar mai sunt și altele care își doresc o familie, copii, viață împlinită. Ele, deși pot face aceleași lucruri ca cele din prima categorie, sunt mereu în alertă, în căutare, cam mereu dezamăgite. 

Eu cred că un om este singur pentru că își dorește ceva. Să fie singur, să îi fie îndeplinite niște cerințe, să aibă un copil pe care celălalt nu a fost dispus să i-l facă, să fie tratat/ă regește. Nu e nimic rău în toate astea, fiecare are dreptul la a avea dorințe. Ce înseamnă fiecare dorință în parte dictează drumul pe care îl are de urmat. 

Că trăim într-o lume plină de paradoxuri, ne-am convins demult. Într-o vreme a bogăției în sisteme și aparate de comunicare și în rețele de socializare, suntem tot mai singuri. Rămânem șocați când auzim că un om public, cunoscut, a petrecut sărbătorile singur, a murit singur și a fost găsit după 3 săptămâni.

Mi se mai pune întrebarea: unde pot găsi pe cineva? Mai demult, am încercat să fac lipeli, dar m-am lecuit repede. Așa că, pentru mine, nu mai merge recomandarea personală. Asta nu înseamnă că nu funcționează în general. Sunt o grămadă de cupluri trainice care s-au format așa. Poate fi o soluție. Socializarea, ieșitul în grup, de unul singur la cafea sau mersul în vacanță ar mai fi o soluție. Mersul la cumpărături. Un nou hobby, căruia să i te dedici, la fel. O nouă direcție în viață ar putea schimba, de asemenea, situația. O relocare. Nu mai vorbesc de site-urile de matrimoniale sau grupurile online. Displac abordarea online, deși și asta ar fi o metodă preliminară (mai ales dacă sunteți stricți cu folosirea corectă a limbii române). Astea sunt cele mai generale și mai simple moduri de întâlnit pe cineva. Se întâmplă și minuni. 

Și, totuși, întrebarea este greșită. Nu e vorba de unde. Nu contează locul sau modul. Inevitabil, universul ne aduce în față pe cineva. De multe ori, îl ignorăm. Vedeți partea cu dorințele de mai sus. Dar știți care e cel mai important lucru de trecut pe lista de dorințe? Să fie un om bun. Să poată fi un tată bun. Să vă respecte. La restul sigur ne putem adapta. Depinde ce anume ne dorim și cum vrem să trăim. 

Doamnelor singure peste 30 de ani, să fiți fericite! Să investiți în voi și în ce vă face sufletul plin. Un bărbat lângă voi nu înseamnă nimic dacă nu este OM și dacă nu vă ajută să deveniți înțelepte și mai bune, la rândul vostru. Restul sunt detalii. 
Fotografia aceasta a fost realizată în martie 2017, la un eveniment la Restaurantul Sabres din Timișoara. Toate 3 avem peste 30 de ani, un om lângă și un copil. Dar toate 3 știm ce ne face să fim fericite și singure.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *