Mai sărbătorim Paștele anul acesta? Idei pentru un Paște minimalist, într-o familie cu un copil sub 2 ani

Mai sărbătorim Paștele anul acesta? Idei pentru un Paște minimalist, într-o familie cu un copil sub 2 ani

Trecem printr-o perioadă deosebită. Pandemia de Covid-19 ne ține izolați. Viețile majorității dintre noi arată atât de diferit în aceste condiții. Câteodată simțim că totul e pus pe hold: munca, relațiile cu ceilalți, planeta. Găsim soluții care ne duc de la o zi la alta, cu mintea la locul ei și cu sufletul mai aproape de ce e mai important pentru noi. 

Zilele trecute, pe un grup de mame s-a pus întrebarea : „Mai țineți sărbătorile de Paște? Se cuvine? Sau treceți peste?”. Nu îmi permit să redau aici răspunsurile. Unele îmi par tare intime, reflectă starea de spirit a fiecăreia. Pe toate le înțeleg. Știu că e dificil de sărbătorit când boala ne ține izolați de mulți dintre cei dragi, când îți este frică pentru cei apropiați care încă merg la lucru / sunt suspecți / sunt în carantină / sunt în spital și îi jelești pe cei care nu mai sunt printre noi dispăruți acum sau cu ani în urmă. Închid ochii și cuprind cu inima toate sentimentele astea. Pe multe le trăiesc. 

Apoi deschid ochii și mă minunez de existența puiului meu. Pentru ea, nu există nicio pandemie, dar nu știe despre nicio sărbătoare. Are 1 an si 8 luni și o lume întreagă de descoperit. Nu înțelege ce e cu timpul. Când o întreb ce vrea să îi aducă Moș Crăciun, îmi răspunde „bobo” (adică ceva dulce, fie napolitane, fie bomboane moi). Încerc să îi explic că vine întâi Iepurașul. Iau la rând cărțile, ne uităm la desene și filmulețe cu iepurașul și cu Paștele, mergem la găini după „o-ă” (sau o-u, cu accent pe u, dacă găsim unul singur). E încă mică să îi explic semnificația religioasă, dar sper ca Cel de Sus să le țină sănătoase pe străbunicile ei pentru a o învăța ele mai bine. Nu îmi doresc să îi răpesc lui Draga prilejul de a se bucura de Paște. Dar, asemeni stilului nostru, va fi unul minimalist. 

Ce înseamnă un Paște minimalist pentru noi? Să o luăm pe rând :

  1. Mâncarea

Toate sărbătorile petrecute în familia mea nouă, extinsă, sunt cumpătate în ceea ce privește mâncarea. Facem mâncare obișnuită, tradițională, dar doar cât să ne ajungă pe ziua respectivă (rar facem mâncare pentru 2 zile, indiferent de ziua din an). Puțin și bun, cum spune mama Dragului. Sigur vom avea supă de pui, mâncare de miel, orez / cartofi piure, legume, salată beouf, un cozonac, un tort (îmi propun să fac din nou carrot cake și încerc o formă de iepuraș) și poate turtă dulce în formă de iepuraș sau de ouă, decorate. Desigur, asta depinde de cât timp îmi permite Draga să aloc prăjiturilor și mâncării. Momentan, nu are răbdare să facem prăjitură împreună, deși în ultima vreme o surprind cu sucitorul ei mic de lemn, gătind păpușii-bebeluș. 

La capitolul mâncare, trec neapărat și ouăle de Paști. Încă nu știu cum le facem, dar am în minte câteva idei :

  • Vopsit cu ingrediente naturale (ceapă roșie, sfeclă roșie, curcumă, cafea, pătrunjel, varză roșie) 
  • Lipit pe oul fiert în prealabil, cu lipici pe bază de apă și făină, niște urechi de iepuraș făcute din hârtie cartonată sau foi din spumă colorată (să nu uităm că vom composta cojile) 
  • Lipit, pe oul fiert în prealabil, cu lipici pe bază de apă și făină, frunze și flori 
  • Desenat / scris pe coaja de ou, după ce am fiert oul
  • Atașez oului fiert urechi din hârtie

Las mai jos câteva idei pentru inspirație. 

2. Decorațiunile

Nouă și casei noastre nu se potrivesc decorațiunile comerciale de Paști, dar am văzut multe decoruri cu bun simț care au avut la bază iepurașul. În schimb, m-am gândit :

  • Să fac un pom cu ouă colorate, pus într-o vază simplă: pomul va fi realizat din crengi, preferabil de trestie cu mâțișori sau ceva asemănător, pe care voi agăța ornamente care imită ouăle, făcute din hârtie colorată, un prilej de învățare a culorilor pentru Draga
  • Vom face un aranjament cu ouăle, pe care vom avea grijă unde îl punem, având în vedere că Draga sparge cu orice prilej câte un ou. Mi-aș dori să avem un coș tradițional cu iarbă culeasă din curte și din grădină de Draga, în care să punem ouăle și o vază mai mare, în care să aranjez câteva ouă la bază și crengi cu flori sau plante de pe câmp, dacă mi le aduce Dragul. Avem și câteva ouă încondeiate, pe acelea le voi așeza într-un bol simplu, cu câteva elemente naturale, să vedem cum se potrivesc. 
  • Voi face o ghirlandă cu iepurași din hârtie colorată, cu pompoane în loc de codiță, și una cu fețe de iepurași, cu care voi împodobi noul pat al lui Draga. Poate deconspir acum cadoul ei, dar eu, una, sunt tare încântată : este vorba de un pat-căsuță, de la decorpentrucopii.ro. În principiu, ar trebui să ajungă până la Paști, dar cred că asta nu mai depinde de furnizor, ci de serviciul de curierat. 
  • Ghirlande cu flori pe ușile de la intrare în case și în curte

Toate aceste decorațiuni sunt simple, de bun simț și probabil vor fi realizate cu cost 0, doar cu ce avem noi prin casă. Mai mult decât rezonabil în această perioadă premergătoare crizei economice și, evident, toate opțiunile sunt sustenabile. 

3. Cadourile 

Am crescut obișnuită cu cadouri de sărbători și nu o voi priva niciodată pe Draga de această experiență. Chiar dacă acum are de toate, și jucării și cărți, va mai primi de la Iepuraș o păpușă. Atât de la al nostru. De la iepurașul lui buni și Lee a ajuns pachetul cu cărți înainte de izolare, însă e dosit undeva în dressing. Ne vom bucura de ele atunci. În rest, nu știu cum se va deplasa iepurașul în perioada asta la verișori și la ceilalți copii dragi nouă. 

4. Activitățile

Dintre toate lucrurile obișnuite de sărbători, cel mai mult îmi va lipsi să ne vedem cu restul familiei, cu nașii și cu „mătușile” lui Draga. O să avem multe videocalluri pe whatsapp, ca să ne simțim aproape. În rest, singurul lucru la care m-am gândit a fost să organizez o vânătoare de ouă pentru Draga. Am păstrat recipientele de la ouăle Kinder pentru activități viitoare și iată că se ivește prima ocazie. Le voi umple cu napolitane sau cu o bucățică de ciocolată și astfel va primi Draga și bobo de la iepuraș. 

Cumpătare, simplitate și recunoștință ar trebui să fie cuvintele avute în minte și în suflet cu prilejul Sărbătorilor Pascale din acest an. Închei acest articol cu câteva cuvinte emoționante transmise de Papa Francisc acum câteva săptămâni, redau perfect ceea ce simt eu acum : „În seara aceasta, înainte de culcare, gândiți-vă la când o să ne întoarcem din nou pe străzi, la când ne vom putea îmbrățișa din nou, la momentul în care făcând cumpărăturile împreună ni se va părea o sărbătoare!”. Anul acesta, fiecare zi trăită este o sărbătoare. Să mulțumim pentru asta! 
Sursă fotografii : Pinterest

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *