Ce cărți am citit în lunile martie și aprilie 2020? Recomandări și gânduri

Ce cărți am citit în lunile martie și aprilie 2020? Recomandări și gânduri

În perioada asta, gândurile se îndreaptă către viitor. În viitor, o să spunem ”În timpul pandemiei, am…”. Făcut, gătit, simțit, reluat pasiuni noi. Mă bucur să constat că mulți oameni s-au reapucat de citit. Pentru mine, asta nu s-a schimbat. În martie, am avut o perioadă în care nu am avut niciun chef de citit, însă, îndată ce s-au așezat lucrurile și m-am liniștit întrucâtva, am revenit la cărți. 

Iată ce am citit eu, așadar în timpul pandemiei de coronavirus:

Casa din Strada Sirenelor, de Octavian Soviany

Soviany, pentru cei care nu știu, este unul dintre cel mai apreciat scriitor român contemporan. Am ratat întâlnirea cu el la Timișoara – eram însărcinată și nevoită să stau la repaus la pat în acea perioadă. Nu am putut uita asta! Așa că nu am intrat în posesia cărții acesteia la lansare. Mai apoi, fie nu era pe stoc cartea, fie nu o găseam în librărie, fie aveam altceva planificat. Am găsit-o într-un final, cândva prin februarie și mi-am zis că i-a sosit vremea. Mi-a plăcut atmosfera cu iz vintage creată în carte – mi s-a părut autentică, deși în acest moment mie nu mi se potrivește. Am apreciat accentele de thriller, voite, pentru a spori misterul. Îmbinarea legendelor urbane cu miturile rurale, într-o formă armonioasă. Cu toții am auzit cel puțin o poveste asemănătoare celor narate. Cu toate astea, ceva din construcția personajelor simt că lipsește și încă nu îmi dau seama ce anume. Dar cu siguranță, voi căuta și în alte cărți scrise de Soviany. O recomand amatorilor de cărți clasice.

Doamna Pylinska și secretul lui Chopin, de Eric-Emmanuel Schmitt

Oare e nevoie să menționez că Schmitt este unul dintre scriitorii mei preferați? Că urmăresc apariția anuală a cărții lui? Îi iubesc scrisul, delicatețea și sensibilitatea. Am nevoie să îl citesc din când în când. Acest roman are un caracter autobiografic și vorbește de profesoara de pian, la care scriitorul mergea în timpul facultății. Vedem evoluția performanței lui. Vedem cum această activitate, practic, i-a dictat cariera – l-a ajutat să se decidă ce drum va urma în viață. Pentru că, mai mult decât a-i preda ore de pian, Doamna Pylinska l-a învățat pe Schmitt să asculte, să audă, să vadă, să simtă lucrurile din jurul lui în profunzimea lor. I-a arătat cum să scrie, de fapt. Mie, acest roman mi-a arătat că fiecare lucru se întâmplă cu un motiv. Chiar dacă asta înseamnă să cânți Chopin extraordinar o singură dată în viață, pentru a fi auzit de mătușa ta bolnavă, izolată în spital. Povestea mătușii lui este, la fel, plină de însemnătate, iar legătura dintre ei a fost determinantă pentru Schmitt. Concluzia? Am iubit cartea asta! Nu o fac în mod obișnuit, însă redau aici două pasaje de la final, foarte frumoase:

(Doamna Pylinska către Schmitt:) ”Scrie! Scrie gândindu-te întotdeauna la ce te-a învățat Chopin. Scrie cu pianul închis, nu ține predici plictisitoare mulțimilor. Vorbește-mi numai mie, numai lui, numai ei. Păstrează-te în zona intimului. Nu trece dincolo de cercul de prieteni. Un creator nu compune pentru mase, ci se adresează unui individ anume. Chopin rămâne o singurătate care stă la taifas cu altă singurătate. Fă ca el, Nu scrie făcând zgomot, te rog, ci mai degrabă făcând liniște. Concentrează-te asupra celui vizat, invită-l să pătrundă nuanțe. Cele mai frumoase sunete ale unui text nu sunt cele puternice, ci acelea tandre.”

”Scriu mângâind florile de câmp, fără a le mișca picăturile de rouă. Scriu făcând cerculețe în apă, pentru a pândi amplificarea undelor și dispariția lor. Scriu ca un copac în bătaia vântului, cu trunchiul inteligenței rămânând neclintit și frunzișul sesibilității fremătând. Scriu cu starea de bine și relaxarea de după actul de dragoste, privindu-mi personajele în adâncul ochilor. Încerc să trăiesc astfel, gustând fiecare secundă, savurând melodia zilelor, absorbind fiecare notă.”

Sper ca toate cele de mai sus să vă determine să citiți cartea asta. 

Femeia de la fereastră, de A.J. Finn

Am văzut întruna romanul acesta și tot nu eram convinsă dacă să mi-l iau sau nu. Într-un final, l-am văzut recomandat de Ancuța Coman și m-am hotărât. În esență, este un thriller psihologic și pot înțelege de ce unui terapeut i-a plăcut. Detaliază trăirile și stările prin care trece personajul principal. Ajungi să te îndoiești și tu de ceea ce ai citit la un moment dat în carte. Da, te prinde. Ar trebui să spun că este gândit destul de realist, însă sunt unele elemente care nu fac foarte credibilă povestea. Prea multe elemente care se potrivesc prea bine. Dar, câteodată așa e și în viață. Mai mult, câteodată viața bate filmul… cartea. Cât despre filme, mi s-a părut foarte interesant felul în care scriitorul a integrat filmele noir și filmele horror ale cinematografiei americane în secvențele romanului. Cred că asta a fost ce mi-a plăcut cel mai mult. Fără a fi o fană a genurilor. Pe mine m-a prins cartea într-o perioadă în care am avut nevoie să mi se distragă atenția de la diverse lucruri stresante la momentul respectiv.

Un băiat pe lista lui Schindler, de Leon Leyson 

Am luat cartea pentru că o vedem deja peste tot și eram curioasă. Lumea spunea că este foarte bună și că intră cu ușurință în rândul cărților must read despre perioada Holocaustului. Da, și eu am mai citit câteva, unele mi-au rămas în inimă. Nu pot să spun că această carte mi-a plăcut în mod deosebit. Numele lui Schindler a atras, dar a cântărit foarte puțin în carte. Și așa s-a și demonstrat: scriitorul nu a fost decât un băiat pe lista eroului ”nazist”. Am simțit empatie la citirea ei. Durere, frustrare. Nu m-a dat pe spate scriitura – în fond, nu era scrisă de un scriitor, ci mai degrabă de un adult care a trecut în copilărie printr-o traumă. Am apreciat parcursul omului. Am fost recunoscătoare. 

Doamnele de martie, de Monika Peetz

Romanul acesta a venit ca o boare. Ca un aer proaspăt de care aveam nevoie la momentul respectiv. Are toate caracteristicile pentru asta: umor, solidaritate, o misiune inedită, situații realistice, personaje cu care poți rezona – cu una sau cu frânturi din persoaje în același timp, personaje care se transformă și a căror evoluție o urmărești cu interes. În esență, a fost un roman ușor, citit super rapid: 5 femei, prietene de 15 ani, pornesc la Lourdes în pelerinaj pe Calea Apostolului Iacob. Îl recomand dacă aveți chef de citit o carte în loc să vă uitați la un film sau la o emisiune tv. De notat că este prima dintr-o serie și că vreau să le găsesc și pe celelalte.  

Marile minciuni nevinovate, de Liane Moriarty 

Atât am ocolit cartea asta până când mi-a trimis-o prietena mea foarte bună, Gordana. Mai contemporană de atât nu se poate. Cu asta am rezonat cel mai mult la roman. Mi-a plăcut povestea, oarecum previzibilă până la un moment dat, mi-au plăcut personajele. La fel, mi-a plăcut sororitatea și susținerea în caz de… necaz. Am vrut să citesc cartea înainte de a vedea serialul pe Netflix. (later edit: am crezut că e pe Netflix, dar Gordi mi-a atras atenția că e pe HBO GO😅🤦🏻‍♀️). Având în vedere asta, atunci când m-am pus să o citesc, am studiat distribuția personajelor din serial, pentru a avea în minte clar imaginea acestora și pentru a nu avea parte de prea mari discrepanțe ulterior. În concluzie, e un bestseller care merită citit. 

Acestea sunt cărțile citite în ultimele 2 luni. Dacă ați citit vreuna dintre cele menționate, m-aș bucura să îmi scrieți părerea voastră. Mi-e cam dor să vorbesc despre cărți cu alți cititori… Dacă aveți recomandări de alte cărți, le primesc cu drag! Lecturi plăcut!

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *