Pe cine mai interesează cultura în anul pandemiei? Plus cronica unei conferințe așteptate – Linked Culture 2020

Pe cine mai interesează cultura în anul pandemiei? Plus cronica unei conferințe așteptate – Linked Culture 2020

Pandemia de Covid-19 a schimbat perspective și vieți pe întreg mapamodul. Regulile de protecție au impus distanțare socială și chiar lockdown în unele părți ale lumii. Oamenii s-au concentrat pe sănătate și pe supraviețuire și se poate spune că au fost privați de anumite libertăți. Au fost oferite, în schimb, unele gratuități reprezentând experiențe inedite. Binevenite, care au făcut uneori suportabilă, alteori plăcută șederea acasă. Atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Să o luăm pe rând. 

S-au anulat evenimente culturale, care au presupus prezența a zeci și mii de participanți. Expoziții și evenimente cu concerte în aer liber sau în spații închise. Orașe precum Clujul au pierdut sume fabuloase prin anularea Untold și Electric Castle. Unii s-au adaptat: danezii au organizat un concert drive-in unde membrii audienței puteau asculta muzica live din propriile mașini. Mi-a adus aminte de cinematografele americane în aer liber din secolul trecut. Unii artiști au organizat transmisiuni live, majoritatea fără plata unui bilet. Alții au compus cântece în semn de solidaritate și pentru a oferi o fărâmă de speranță celor care au nevoie. Mi-a plăcut recent și inițiativa comună a asociațiilor Tribul Artistic, Prin Banat și Timișoara 2021 : Scena dintre blocuri – a adus speranță și un strop de normalitate în 3 cartiere din Timișoara, pentru o scurtă perioadă de timp. 

Pe de altă parte, muzeele și obiectivele turistice au rămas tăcute, fără vizitatori.Fizici, cel puțin. Unele au pus la dispoziția publicului tururi virtuale. Mă refer aici la Luvru, la Muzeul Guggenheim din New York, la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, la MoMa, la British Museum, la London National Gallery, la Muzeul lui Freud, la Smithsonian, la Hermitage din Rusia. Pe plan local, ArtEncounters a oferit posibilitatea unui tur virtual al expoziției BRUIAJ. În ceea ce privește tururile virtuale din obiectivele turistice amintesc de Palatul Versailles, de Capela Sixtină sau de piramidele egiptene. Mi se pare grozav să ai acces de pe canapeaua de acasă, virtual, în aceste locuri minunate, la orice oră din zi sau din noapte.

Teatrele s-au adaptat și ele vremurilor. Teatrul Național Timișoara a pus la dispoziția doritorilor spectacole, în general de la premiere, pe contul lor de YouTube. Teatrul Merlin a difuzat spectacole live pe pagina de Facebook. Pe mine m-a impresionat să văd și frânturi dintr-un spectacol marca Bolshoi Teatr din Moscova. 

În schimb, am văzut că lumea s-a apucat de citit. Cei care citeau și înainte au profitat de reducerile semnificative practicate online de edituri sau de site-uri precum elefant.ro și libris.ro. Alții au rămas fideli librăriilor și au apelat la serviciile acestora de livrare la domiciliu sau vânzare la geam, cum au procedat fetele de la La Două Bufnițe. S-au organizat nenumărate lecturări de cărți pentru cei mici, de către librării, de către scriitori, de către bloggeri și de către mame obișnuite. Toate au fost apreciate. Sunt curioasă să văd pe viitor o analiză a pieței de carte aferentă acestei perioade.

Cred că niciunui administrator sau deținător de spațiu cultural, niciunui artist, niciunui organizator de evenimente culturale, niciunui manager cultural nu i-a fost ușor în perioada asta. Să nu uităm că acești oameni trăiesc din meseria lor, care presupune public și resurse financiare. Resurse care, în această perioadă au fost limitate, destinate propriei supraviețuiri și nu au direcționat fonduri către artă.   

Vă las mai jos câteva mărturii despre impactul pandemiei asupra scenei culturale, mărturii ale unor oameni pe care îi respect și pe care îi apreciez pentru munca lor și pentru ei ca oameni. Le mulțumesc tuturor pentru deschiderea pe care mi-au arătat-o, împărtășind cu noi gândurile și viziunile lor legate de domeniul cultural.  

Alex Baciu, artist: ”Perioada asta înseamnă o experiență unică pentru mulți dintre noi, dar totuși cred că pentru un artist nu s-a schimbat cu mult ritmul artistic ci poate  mai degrabă discursul sau modul de a expune idea într-o formă adaptabilă vremurilor. Cred că a fost un pas galopant pentru ceea ce înseamnă arta în online și nu numai, plecând de la educație, evenimente, sport, show-uri – lucrurile o să aibă o altă notă, una mult mai digitalizată, iar noi mult mai dependenți de tehnologie. Tehnologie datorită căreia au rămas lucrurile conectate. Impactul social și rupturile lui  influențează destul de mult practica artistului favorizându-l de cele mai multe ori. Clar în această hibernare socială am văzut multe lucruri pe care nu mi le-aș fi putut imagina schimbându-mi radical izvoarele inspirației,  și consider că au un rol vital în dezvoltatea fiecăruia dintre noi. Toate aceste lucruri legate de pandemic m-au făcut să înțeleg ce ne leagă, ce reacții avem, cum se desfășoară unele situații, dar mai ales am realizat că frica a devenit un drept comun care ne-a  așezat pe aceeași treaptă, fără a mai avea vreo importanță limitele sociale, statuturi, culoare, gen etc. Acest lucru ne leagă făcându-ne să avem un numitor comun și astfel să dezvoltăm involuntar un sistem de apărare, care determină multiple forme, iar la artiști se poate manifesta prin ideile în cauză. Recunosc că nu m-am simțit constrâns în niciun fel, dar clar pe partea de proiecte s-a resimțit o oarecare timiditate din partea celor care le-au inițiat, e și normal. Trăim vremuri incerte, dar consider că rolul nostru este indispensabil de cele întâmplate și cartografierea artistică a evenimentelor va exista sub orice formă de perioadă și condiții în timp.

Alexandra Palconi-Sitov, fondator Prin Banat, Co-Founder Heritage of Timișoara și coordonator de proiect Cămine în mișcare : ”Activitatea mea în perioada asta nu s-a schimbat foarte mult. Doar m-am văzut dintr-odată nevoită să lucrez doar de acasă (noroc că eram obișnuită de dinainte) și deloc de la birou. Încă nu ne dăm seama cât de afectate ne sunt activitățile și proiectele Prin Banat. Cert e că în perioada martie-mai eram programați să fim pe Clisura Dunării, pentru documentare în teren, iar în iunie și iulie urma să organizăm două evenimente cu public, pe care le-am anulat. Un alt proiect al nostru, Heritage of Timișoara, presupune, la fel, multă documentare în teren, care implică și o bună parte din cei peste 50 de voluntari pe care i-am recrutat la începutul anului 2020 – la fel, pe perioada stării de urgență, am suspendat toate activitățile și cred că unii voluntari și-au pierdut și interesul între timp și cred că e firesc. Mai îngrijorător este că, de ceva vreme (să fie cam 2-3 săptămâni), am început să resimțim tot mai drastic și impactul economic al celor două luni de izolare și restricții. Probabil vom fi nevoiți să luăm măsuri drastice, din păcate, și să renunțăm la birou și la unele contracte de colaborare, ca să mai ameliorăm din impact și să facem econonomii acolo unde e posibil. Referitor la viitorul domeniului cultural în Timișoara, chiar dacă toate semnele arată că lucrurile nu vor mai fi la fel și nici nu putem încă întrevede care va fi noul “normal”, sunt destul de optimistă, totuși. Cred că ne vom adapta relativ ușor, dar numai și numai dacă și sectorul cultural va beneficia de un set de măsuri concrete și reglementări adecvate situației curente. Oamenii au nevoie de interacțiune, artiștii au nevoie de contactul cu publicul lor (și asta nu se poate realiza doar în mediul online). Mie personal mi-e dureros de dor de o piesă de teatru sau, în general, să merg la un eveniment cultural. Și nu îndrăznesc să visez la un festival, ci mă refer aici la a merge la o expoziție, la o lansare de carte, o proiecție de film – adică evenimente care nu presupun un public numeros neapărat).

Andreea Foanene, artist, curator: ”Acum mii de ani omul trăia în peșteri și de acolo ne-au rămas picturile rupestre, printre care cele mai cunoscute sunt cele de la Lascaux și Altamira. Egiptenii credeau în legătura dintre imaginea creată și traiectul sufletului de după moarte, iar piramidele și artefactele antichității egiptene au rămas martori ai acestei legături indisolubile. Tot în Antichitate, grecii, romanii sau etruscii își aduc aproape zeii, fanteziile, dorințele sau obsesiile prin pictură sau prin sculptură. Astăzi, imaginea intermediază relația dintre Om și Dumnezeu în multe religii. Exemplele pot continua. Arta este expresia culturii. Cultura este expresia realității spuse și nespuse. Momentul neașteptat prin care am trecut ne face să conștientizăm și să reconfigurăm discursul artistic. O provocare? Da! Și încă una imensă! În perioada aceasta am avut timpul și disponibilitatea necesară să proiectez. Să gândesc. Să înțeleg. Să desenez. Să scriu. Ne vom adapta cu siguranță noului mediu virtual, ideea de comunitate va expanda limitele fizice și rețelele de interes se vor alcătui din spații virtuale. Nevoia de artă este ontologică, este psihologică, este politică, este ideologică, este fantastică, este estetică, este ludică. Și nu numai. Consider că dincolo de consumarea imaginii artistice în masă va avea loc un fenomen (sau un contra-fenomen) de apropriere a imaginii-unicat. Un nou stil de viață va naște noi idei, noi necesități. Proiectele multimedia și noile tehnologii se vor impune atât ca lucrări în sine, cât și ca modalități de decriptare a unui limbaj creativ. Marile expoziții vor fi mari provocări pentru tot sistemul, fie că vorbim de Timișoara, de România sau de alte țări.

Deea Rădulescu, fondator Identity.Education: ”Identity.Education este singurul ONG din vestul țării care promovează și luptă pentru drepturile comunității LGBTQ+. Organizăm diverse evenimente culturale și artistice, sociale și educaționale pentru comunitate și aliați. De la început de an aveam planificate evenimente lunare, începusem inclusiv pregătirile pentru PRIDE TM 2020 care ar fi avut loc în iunie. Am amânat PRIDE TM, am anulat unele evenimente, iar cu altele ne-am adaptat mediului online. Suntem în continuare prezenți, alături de comunitate prin mediul online și lucrăm în continuare pe diferite arii ale organizației, inclusiv pentru evenimetele amânate. Dorim în continuare să organizăm PRIDE TM la toamnă, desigur, respectând normele impuse, împreună cu partenerii noștri și gazdele evenimentelor, și în măsura în care restricțiile vor permite ca evenimente culturale cu public mai mare să aibă loc. Chiar dacă nu avem experiență în domeniul asistenței sociale, această pandemie a afectat mulți membri ai comunității LGBTQ+ direct, și-au pierdut locurile de muncă, și-au epuizat economiile, așa că am întreprins o campanie de donații de alimente pentru a sprijini comunitatea din Timișoara și județ, în funcție de nevoi.”

Diana Marincu, Director Artistic Art Encounters Foundation: ”Cred că întrebarea aceasta ar putea găsi răspunsuri foarte diferite în funcție de categoria în care se plasează cei care răspund – lucrători culturali, consumatori sau reprezentanți ai administrației culturale. Cei care produc evenimente culturale cred că au demonstrat faptul că se pot regrupa, solidariza și reinventa în timp record. Publicul este și el dispus să integreze noi formate culturale și să se adapteze unor noi platforme. Dar întrebarea cea mai importantă este cum se va adapta într-un mod sustenabil întregul sistem cultural – public sau independent – și ce susținere pe termen lung va avea din partea administrației culturale și a autorităților publice pentru a rezista într-o formă sau alta. Iar acest lucru va trebui reflectat într-o serie de politici, programe și măsuri atente la toate fragilitățile sistemului cultural existent și la strategiile care pot fi implementate în astfel de momente, alături de ceea ce s-a demarat deja. Unele măsuri au fost binevenite și importante, dar resursele limitate sau blocate momentan, alături de birocrația excesivă cred că testează acum la maxim în special scena culturală independentă.

Mirela Stoeac-Vlăduți, director al galeriei de artă contemporană META Spațiu: ”Galeria META Spațiu a întâmpinat, încă de la înființare, o serie de provocări pe care perioada de pandemie le-a accentuat și mai mult, de la cele financiare, la cele privind desfășurarea activității într-un spațiu dedicat, până la cele de ordin logistic și tehnic. Nu pot, la acest moment, să mă pronunț în ceea ce privește viitorul galeriei și asociației noastre artistice, întrucât va trebui să traversăm acest context foarte dificil, să ne reevaluăm planurile de viitor și, foarte probabil, să anulăm evenimentele principale pe care le pregătisem pentru anul acesta și la care lucram deja de mai bine de 10 luni. Situația este cu atât mai dificilă întrucât majoritatea celor implicați în proiectele noastre sunt artiști și lucrători culturali independenți, care nu dispun de alte venituri, iar cu această problemă se confruntă majoritatea celor care activează în sectorul cultural independent, care nu a beneficiat de interesul sau sprijinul real al autorităților în această perioadă. „Artele vizuale” rămân unele dintre segmentele cele mai fragile și afectate de criza financiară care se preconizează și nu văd ca politicienii să fie preocupați de un domeniu care nu aduce capital electoral. ’’

Am scris acest articol cu gândul la conferința Linked Culture 2020 – Management și Marketing Cultural. Anulată în forma inițială, organizatorii Blue Moon Agency s-au reorganizat și au transpus-o în online. În această ediție se vorbește despre reinventarea spațiului cultural și adaptabilitate. Programul și alte detalii pot fi consultate aici https://www.facebook.com/events/990119234707912 , iar eu prefer să vă redau aici parțial câteva informații: 

Mâine, 21 mai 2020, de la ora 10:00 va avea loc Partea 1: ÎN FRONT COMUN. Invitații: Primăria Timișoara (eu, una, sunt tare curioasă să văd intervenția reprezentanților), Primăria Cluj-Napoca, Primăria Arad, Primăria Reșița, Dana Sarmeș (Președinte Asociatia Culturala Contrasens) și Simona Neumann (Director Executiv Asociația Timișoara 2021). În contextul în care unele voci susțin că TM2021 este deja compromis, cu pandemie sau nu, sunt curioasă să văd abordarea Simonei. 

De la ora 11:30 va avea loc Partea 2: AICI ȘI ACOLO. Invitații: Elena Marcu (Co-fondatoare Black Button Books), Alexandru Vakulovski (poet, prozator), Vlad Nanca (artist vizual) și Bogdan Georgescu (regizor).

De la ora 13:30 va avea loc Partea 3: EVENIMENTE. Invitați: Edmond Lenarth (Booking Manager Electric Castle), Mihai Furtună (Furtună și Asociații), Antonio Nartea (Event Manager Expirat) și  Tinu Vidaicu (Co-Owner Epic Society). 

Poimâine, 22 mai 2020, de la ora 10:00 va avea loc Partea 4: SCHIMBĂ FOAIA. Invitații:  Tudor Giurgiu (regizor, scenarist, producător), Codruț Dumitrescu (Co-Fondator Overground Music), Tavi “Vita” Horvath (solist Implant pentru Refuz) și Doru Trăscău (solist The Mono Jacks). 

De la ora 11:40 va avea loc Partea 5: CE URMEAZĂ? Invitații: Bogdan Șerban (Radio Guerrilla),  Codruța Vulcu (Fondatoare ARTmania Festival) și Romina Popescu (membru BETA – bienala timişoreană de arhitectură)

Evenimentul Linked Culture 2020 a fost regândit ca un talk-show, cum a afirmat Oltea Zambori, owner BM Agency. Cei care doresc să participe o pot face fără înscriere în prealabil, LIVE, pe pagina BMagency. Biletele achiziționate pentru ediția din martie 2020, ajută, susțin și vor putea fi folosite în ediția din 2021, însă cei care doresc să-și recupereze banii, o pot face printr-un mesaj pe pagina BMagency

Conferința este organizată cu sprijinul: Lidl Romania, Side Trading. Parteneri culturali de proiect: NO.MAD Talks, Expirat .Parteneri media: RADIO GUERRILLA, IQads, SMARK.

În concluzie, pe mine mă interesează cultura în această perioadă. Pe actorii de pe scena culturală. Pe spectatori. Pe cititori. Pe cei care apreciază muzica bună și un film delicios. Pe iubitorii de frumos. Pe cei care vor să învețe în continuare despre trecut și prezent, pentru a îmbrățișa viitorul. Pe părinții care vor să lase în urma lor o moștenire și o educație de bun-simț. Pentru că ne pasă, pentru că e o formă de a merge înainte și de a ne bucura de viață. Mulțumesc tuturor care au avut bunăvoința de a contribui la acest articol. Mă înclin. Mult succes BM Agency, mulțumim pentru tot efortul depus.
Fotografie realizată în 2018, reprezentând o lucrare din expoziția Woman all too woman.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *