Nu e mereu despre ce poate orașul să facă pentru tine, ci despre ce poți face tu pentru oraș

Nu e mereu despre ce poate orașul să facă pentru tine, ci despre ce poți face tu pentru oraș

M-am născut și am trăit în Timișoara până la 35 de ani. Mi-am născut copilul în Timișoara. Mă simt timișoreancă. Am găsit recent printre lucrurile mele un buletin de Timișoara, un carnet dintr-un proiect vechi al municipalității. Buletinul meu nu mai e pe Timișoara deja de un an. 

Ca tânără, cu idealismul aferent vârstei, am vrut să contribui în conturarea unui viitor mai bun și mai sustenabil. Mă număr printre fondatorii ECO CLUB Timișoara, o asociație care a dezvoltat proiecte precum Spune NU Plaselor din Plastic, Festivalul de Ecologie, Ziua de Ecologizare (cu mult înainte de Let’s Do it, Romania). Am fost în echipa și am coordonat apoi pentru 9 ani Verde pentru Biciclete. Am organizat plimbări pe bicicletă prin oraș la care au participat zeci și chiar mii de oameni. Am simțit atunci că fac o schimbare, că impactul meu asupra comunității în care trăiesc este unul real și vizibil. M-am luptat cu morile de vânt câteodată, am dat de minți obtuze, care jignesc oamenii ce nu le împărtășesc părerile și care nu concep a nu fi lingușiți, adulați, proslăviți, înțelegeți voi. Am obosit atunci. Și m-am întors dinspre lumea în care trăiesc înspre mine. Mi-am restabilit prioritățile în viață, mi-am crescut familia și acum încerc să îmi ofer un trai liniștit și frumos. La 36 de km de oraș. 

Primesc des întrebările: „Îți este dor de Timișoara? Îți ajunge traiul la sat? Nu îți lipsesc activitățile? Nu îți lipsește viața culturală?” Răspunsurile sunt complexe. Îmi este dor de prieteni și familie, de obicei. Dar trăim vremuri când găsim ușor modalități și forme de a ne vedea. Nu e ca și cum, dacă aș sta în oraș, ne-am întâlni zilnic. Când vreau să particip la evenimente culturale sau la ateliere pentru copii, ajung cu siguranță. Drept este că ultimul a avut loc în februarie, înainte de declanșarea stării de urgență cauzate de epidemia de Covid-19. Și mi-e cam dor. Viața culturală, așadar, a suferit modificări pentru noi toți. Constat, însă, că începe să se miște câte ceva. Am fost deja prin librării. Vreau să ajung zilele astea la câteva expoziții.

Profit că suntem în oraș. Am fost de 2 săptămâni. Însă ar trebui să iau în considerare doar ultima săptămână, când am fost și eu funcțională. Orașul nu mi-a priit: din a doua zi, am ajuns la spital. Durerile m-au ținut departe de oameni zile bune. Ca o paranteză, se pare că am experimentat prima mea criză de fiere. Vorbind cu o prietenă, am conștientizat: orașul de acum îmi provoacă anxietate. Prea multe măști pe stradă, fețe stresate, prea mulți oameni în locurile pe unde am ajuns. Puține de făcut cu un copil de 1 an și 10 luni. Praf și zgomot continuu de la construcții. Ceea ce, în esență, ar trebui să fie un semn bun de progres, de gospodărire a orașului, de lucrări realizate pentru oameni, ajunge să streseze. Pe mine nu atât cât pe alții, însă ce m-a deranjat pe mine la un nivel mic a fost perceput ca o lipsă de profesionalism și de respect față de cetățeni: felul în care este realizat pavajul pe trotuarul din centru. Nu mă refer la estetic acum, asta e total discutabil, ci la realizare, la urmarea unui plan de construcție, la funcționalitatea holistică. La faptul că pista de biciclete nu este trasată corespunzător, arată mai degrabă ca desenată de copilul meu și integrată în trotuar ca să fie ceva. 

De aici, ideea de a trage un semnal de alarmă. Ce putem face noi? Cum putem noi să ne îmbunătățim orașul? Da, chiar și noi, cei din zona periurbană, metropolitană, cum vreți să îi ziceți. Că o fi Giroc, Dumbrăvița, Moșnița, Giarmata, Uivar, tot de Timișoara suntem legați într-o formă sau alta. 

Ce e de făcut? 

În primul rând, să ne facem treaba bine fiecare dintre noi, indiferent de domeniu. Să nu trebuiască să repare altcineva după noi. Să nu facem rău, fizic mai ales, altor oameni. 

Să folosim coșurile de gunoi, să aruncăm în ele chiar și măștile folosite și chiștoacele de țigară. Atrag atenția asupra acestora, pentru prima categorie fiind extrem de important să facem asta în perioada actuală, iar pentru cea de-a doua… dintotdeauna! 

Să sortăm deșeurile în scopul colectării selective. În contextul încălzirii globale, devine o chestiune stringentă. 

Să ne implicăm în organizații non-profit, fiecare cum poate : ca voluntar, ca donator, ca membru. Sunt o sumedenie de asociații care, în esență, ajută oamenii și implicit orașul. 

Să ne implicăm în comunitatea de proximitate în care locuim : fie bloc, fie cartier, etc. Să ajutăm în crearea unor acțiuni benefice pentru locul în care stăm, să ajutăm în educarea sau schimbarea în bine a mentalității celor din jurul nostru. 

Să venim cu soluții pertinente și concrete, cu critici constructive. Reproșurile nu își au rostul, nu ajută în nicio situație. Cum ar fi situația menționată mai sus, cu pavajul executat prost. A făcut cineva o sesizare, a mers cineva în control, să verifice respectarea proiectului? Întreb. 

Să ne alegem cu grijă primarul, consilierii locali, consilierii județeni. 

Să nu ne mai așteptăm la gratuități fără folos. La acțiunile de entertainment pentru mase. La concerte de proastă calitate dar gratuite în centru. Să plătim biletele la evenimentele culturale! Sau să ofere municipalitatea evenimente culturale de calitate. 

Să cumpărăm local, sprijinind astfel afacerile mici sau mai mari ale celor de lângă noi. Unde mai pui că este și sustenabil? 

Să mergem mai mult pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun. 

Să nu ne mai îmbrâncim unii într-alții, să respectăm spațiul personal al fiecăruia (pandemie sau nu). 

Să susținem, chiar și printr-o distribuire pe Facebook, a evenimentelor bune, a proiectelor bune pentru comunitate, a oamenilor care fac mai multe decât noi.

Să punem întrebări, să ne documentăm. Dau aici doar exemplul titlului dobândit de Capitală Culturală Europeană 2021 (sau 2022, 2023, așteptăm acum răspunsul). Știm ce înseamnă asta, care sunt implicațiile? Știu cei din jurul nostru? Vorbim suficient despre asta? 

Să ne iubim orașul. 

Sunt doar câteva gânduri și întrebări care m-au învăluit într-o dimineață de vineri, trezită într-un apartament dintr-o clădire istorică din centrul orașului pe care îl iubesc și în care cred.

Fotografia acestui articol îmi aparține și a fost realizată în 11 iunie 2020, dintr-un apartament din Palatul Weiss (clădirea Materna). În 13 iunie, stadiul lucrării poate fi văzut în poza de mai jos, realizată tot de mine.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

One thought on “Nu e mereu despre ce poate orașul să facă pentru tine, ci despre ce poți face tu pentru oraș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *