Nu e niciodată târziu să faci ceva pentru prima oară


Știți melodia Kameliei – Prima oară? O iubesc pentru că îmi induce o stare de bine și mă cuprinde așa o liniște caldă. Cu atât mai dulce e evocarea, întrucât Kamelia a filmat o parte din clip la Arsenal Park pe când mă ocupam de comunicarea resortului. 

Melodia asta îmi vine involuntar în minte azi, ulterior unei întrebări puse pe Facebook de o doamnă pe care o apreciez: „Când a fost ultima oară când ai făcut ceva pentru prima oară?”. Ei bine, ieri am gătit pentru prima oară lasagna și implicit am făcut sos bechamel pentru prima oară. De fapt, cu sosul m-am lăudat Dragului, de fapt. La 36 de ani, învăț rețete ceva mai pretențioase, deși încă îmi ascult instinctul și gustul. Rețeta de lasagna și câteva explicații faine se regăsesc aici. Eu am urmat întocmai rețeta pentru sosul bechamel, însă la sosul roșu a fost făcut cu ceapă verde din grădină (4 bucăți), rozmarin, pătrunjel, mărar, 1 kg carne măcinată de porc, condimente de gust de la dm drogerie markt Romania , sos napoletan de roșii de la Barilla. În rest, urmați instrucțiunile de mai sus. 

Nu mă lungesc la vorbă cu partea de gătit, las doar cât să știu altă dată cum sa prepar lasagna atât de bună. Pentru că a fost apreciată de aproape toți ai casei. Draga a tot furat sos bechamel pe când pregăteam tava și am reușit să o trimit ce lângă mine doar când i-am dat lingura să o lingă. Așa făcea și buni și mama cu noi când eram mici. Lui Draga i-am dat totuși paste cu puțin sos din lasagna făcută, mi s-a părut puțin cam greu pentru stomacelul ei. 

În esență, ziua de ieri m-a făcut să realizez că orice lucru nou pe care îl facem ne poate aduce bucurii neașteptate. Eu am fost mulțumită de rezultatul muncii mele și să îi văd și pe ceilalți mâncând cu plăcere. Ideea e că încerc să fac din fiecare zi una mai bună. Nu sunt toate excelente, dar și atitudinea noastră contează. Ultimele luni au fost grele pentru mulți dintre noi. S-au schimbat multe perspective, s-au luat decizii serioase. S-a oprit lumea puțin. Acum fiecare încearcă să își redefinească normalitatea proprie. Eu, una, mă simt în siguranță în confortul familiei și a celor apropiați, deși poate nu ne vedem decât pe Whatsapp. Dar trebuie să trăim în continuare un stil de viață potrivit nouă, nu dictat de societate și de normele ei. Îți dorești să îți faci un tatuaj la 50 de ani, pentru prima oară? Să îți vopsești părul roz la 40 ani +? Să stai singură, fără soț / iubit pentru prima oară în 15 ani? Să îți dai demisia și să lași în urmă un job bine plătit dar care nu îți aduce nicio satisfacție pentru a te face grădinar? Să faci un copil singură la 60 de ani? Doamne, dar câte și mai câte dorințe și pasiuni ascunse după o cortină care ne împiedică să ne (re)descoperim pe noi înșine și să fim fericiți! Poate părea caraghios sau nelalocul lui, dar dacă poți bucură sufletul și nu pricinuiește rău nimănui, cui altcuiva îi pasă? Apropiații ne susțin, sau ar trebui să ne susțină, în alegerile noastre.  Nu e niciodată târziu să ierți, să lași supărarea în urmă, să devii înțelept. E eliberator. Ne ajută să ne echilibrăm, să ne focusăm pe ce contează cu adevărat.

Eu încerc să fac câte ceva nou periodic pentru mine. Personal, profesional. Testez, trag concluzii, mă bucur de proces. Mă ajută să fiu bucuroasă și să simt că progresez.

Întreb și eu, mai departe, în final: „Când a fost ultima oară când ai făcut ceva pentru prima oară? Cum te-ai simțit?”. Apreciez fiecare experiență împărtășită. Mulțumesc! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *