Eu cu cine votez? Întreabă un cetățean responsabil și civilizat, de astă dată

Eu cu cine votez? Întreabă un cetățean responsabil și civilizat, de astă dată

M-am gândit mult înainte să scriu articolul acesta. Nu vreau să fac polemică, îmi expun numai părerea personală. Fiecare are dreptul de a alege pe cine dorește, fără să judecăm opțiunile. 

În ultima perioadă, urmăresc îndeaproape ce se întâmplă în Timișoara. Văd doi candidați importanți: Nicolae Robu, primarul din ultimii 8 ani ai orașului, și neamțul Dominic Fritz. Cu dl Robu am avut de-a face direct, pe când am coordonat Verde pentru Biciclete. Nu am avut o comunicare bună. E greu să îi explici unui om ceva când el are filmul lui în minte și nu acceptă nicio altă părere. Unii zic că „măcar Robu a făcut ceva”. Nu contest. A implementat proiecte depuse și aprobate cu buget cu tot. A tăiat o mulțime de copaci, a făcut străzile mai largi, a cumpărat mult prea multe semafoare și, întrucât suntem în „era automobilismului”, a ignorat existența pietonilor și a bicicliștilor. Calitatea vieții, prin creșterea poluării, s-a diminuat în Timișoara. Nu mai este un oraș verde, un oraș al parcurilor, al florilor, este un oraș al unui fel de dictator. Care are în jur oameni în posturi călduțe. Nu toți sunt incompetenți, recunosc, dar sunt puțini profesioniști cu adevărat. Foarte puține obiective stabilite acum 8 ani au fost atinse. Își respectă așadar promisiunile? Aș zice că nu. Pe de altă parte, avem un neamț, un tânăr de 36 de ani. Un idealist. Un om de vârsta mea care a venit cu o altă viziune, care a crescut într-o țară civilizată și care poate implementa un alt sistem. Ce îl recomandă? Asta e întrebarea. Sincer, nu știu. Dar nemulțumirile și dorințele lui pentru orașul nostru coincid cu ale majorității timișorenilor cu vârsta între 25 și 45 de ani. Oameni educați. Oameni care vor să trăiască într-un oraș european, care să nu mai simtă frustrare când ies pe stradă și care vor să își crească copiii într-un oraș mai prietenos. Cu oamenii și cu mediul. Eu îndemn pe toată lumea din Timișoara să îl voteze pe Dominic. El și echipa lui merită o șansă. 

Dacă e să ne raportăm la apartenența politică, spun de pe acum că pe mine nu mă interesează partidul, ci omul. Robu mi-a arătat mie personal aroganța lui, și prin vorbe, și în răspunsurile scrise adresate mie și în faptele lui. Fritz este cu bun simț. Prin PNL, Robu ar avea șanse mari să iasă primar a treia oară. Am auzit că nu îl mai susține partidul, colegi de-ai lui au început să vocifereze. Fritz vine din partea USR Plus, un partid văzut ca inovator, un partid al noii generații. Mie îmi par tineri care vor să facă ceva dar nu sunt politicieni. Dar nu ar fi oare momentul să alegem oameni, nu politicieni? Oameni cu nevoi și viziuni ca ale noastre? Nu așa ar trebui? Toți putem învăța și îmbunătăți sistemul administrativ, numai să fim deschiși și să ne dorim să muncim. 

Discuții pe tematica Robu – Fritz sunt nenumărate, articole la fel. Vă recomand și podcastul recorder.ro. 

Și totuși… Nu mai am buletin de Timișoara. Locuiesc acum în Uivar. Partenerul meu de viață, tatăl fetiței mele, cel mai bun prieten al meu, Dragul, Lucian Zăgan, este născut și crescut în Uivar. Dinainte să se nască Draga, am tot discutat unde o s-o creștem și am ajuns la concluzia că ne dorim să facem asta în Uivar. Dragul a fost plecat vreo 4 ani în SUA, unde a terminat liceul și a tras înapoi către familie și către satul natal. Din dorința de a îmbunătăți condițiile, a fost viceprimar o vreme și cred că s-a simțit asta. De când a renunțat, a fost consilier local. Știu cum se pregătește pentru fiecare ședință de consiliu importantă, cum se documentează și cum gândește toate aspectele. Acum face parte din echipa de consilieri PRO ROMÂNIA Uivar. Candidează Vasile Bodaș, prietenul lui de când a fost mic. Împreună cu ceilalți colegi, au gândit obiectivele. I-am văzut muncind la asta. Sunt multe nefăcute publice, acțiuni care știu că vor fi implementate ulterior. Mici, dar cu impact mare. Așa fac oamenii ăștia, se gândesc la detalii. 

Și, desigur, cu toată încrederea, îl votez pe Vasi. Îl cunosc de ani de zile, îi cunosc familia, la ei o pot lăsa pe Draga, fără nici cea mai mică grijă. Draga îl îndrăgește pe Răzvi, băiețelul lui Vasi. Un copil bine crescut, care are mereu grijă de ea, la cei 5 anișori ai lui. Asta spune multe despre calitatea de părinte a lui Bodaș. Cu Adelina, soția lui, sunt de multe ori pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește creșterea copiilor. Dar revenind la Vasi și la ce îl recomandă. În primul rând, e de loc din comună. A fost plecat o perioadă la muncă și a revenit în țară. A dorit să se implice mai mult și în ultimele două mandate a fost consilier local. Știe așadar problemele cu care se confruntă comuna noastră și e capabil, alături de echipa potrivită, să găsească soluțiile optime. Are și o experiență vastă în coordonarea de echipe din domeniul construcțiilor, ceea ce zic eu că îl ajută să aibă o bună comunicare cu colaboratorii și să se poată concentra eficient pe proiecte importante care se derulează în același timp. În al doilea rând, este tânăr, are 37 de ani, este inginer, licențiat în zootehnie, la Facultatea de bioingineria resurselor animaliere din cadrul USAMVBT. Adică are o facultate urmată din pasiune și o viziune mai largă oferită de educație. Tot timpul mi s-a părut un tânăr serios și gânditor. Dar astea două atribuite vin la pachet cu inteligența, de obicei. Nu îl vezi râzând mereu, dar glumele lui îmi aduc aminte mai degrabă de Moromete. Critic și direct. Și totuși, nu te face să te simți prost (decât dacă chiar ești!). E și asta o calitate. E un om care își vede de treabă, care se ține de treabă, un om decent, neinteresat de conflicte și discuții fără sens. Toate astea mă fac să fiu convinsă că va fi un primar bun pentru Uivar. 

Ce îmi doresc eu? Să locuim într-o comună civilizată, unde copiii mei să crească frumos și pe care să o considere cel mai fain loc din lume. Unde să își dorească, la fel ca tatăl lor, să se întoarcă după ce văd lumea. Iar Timișoara să revină oamenilor buni și să mergem cu drag în oraș de câte ori avem treabă. 

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

One thought on “Eu cu cine votez? Întreabă un cetățean responsabil și civilizat, de astă dată

  1. Te ador, punct!

    …..pentru ceea ce esti, pentru ceea ce faci, pentru ceea ce exprimi. Îi multumesc lui Dumnezeu si la Luci ca ni te a adus aproape!🙏❤

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *