Noțiunile mele despre sculptură sunt limitate. Citind Agonie și extaz, cu ani în urmă, am studiat lucrările lui Michelangelo. Mi-am adus aminte de operele din Grecia și din Roma Antică. Recunosc că mă atrag mai mult reprezentările umane și statuile din piatră și din bronz din perioada antică decât alte reprezentări și basoreliefuri. În ultimii ani, am fost ceva mai deschisă. Am urmărit munca unor artiști care au expus în Timișoara. Operele unora au stârnit interesul, altele au intrigat și au creat vâlvă.
Mi se pare greu să delimitezi linia dintre kitch și concept profund. De asta spun că Sensul sculpturii constituie o șansă de a învăța despre această arie. Expoziția are loc la Kunsthalle Bega și avem timp berechet să mergem să o vizităm: 25.09.2020 – 24.01.2021. Deschiderea expoziției are loc vineri, 25 septembrie, în intervalul orar 18:00 – 21:00. În restul zilelor, se poate vizita de marți până sâmbătă între 12:00 și 18:00. Eu aleg de obicei ore când nu prea sunt oameni, tocmai pentru că știu că Lajos mă va îndruma și îmi va explica pe îndelete despre ce este vorba.
În mare, am primit câteva informații mai tehnice despre expoziție: expun 16 sculptori români contemporani: Apor – Nimbert Ambrus, Rudolf Bone, Norbert Costin, Teodor Graur, Roxana Ionescu, Adi Matei, Alex Mirutziu, Vlad Nancă, Mihai Olos, Alexandra Pirici, Bogdan Rața, Cristian Răduță, Mircea Spătaru, Patricia Teodorescu, Napoleon Tiron, Casandra Vidrighin.
Curatorul expoziției este Liviana Dan, curator, critic și istoric de artă. Redau viziunea sa mai jos, sub formă de declarație, întrucât mi se pare mult mai relevant așa:
„Sculptura poate fi sculptură impecabilă propusă de natură. Dar ca exercițiu intelectual, realitatea nu favorizează niciodată un astfel de scenariu. Sculptura a funcționat mult timp între funcția civică și vocația sacră. Marmură, monument, putere, politică. Vedeai sculptura ca pe o imagine planul – structura – elevația. Sculptura trebuia să reziste limbajului, trebuia să reziste unei critici metaforice și de imagine. Fiecare handicap trebuia transformat într-un avantaj.
Considerată literară, limitată, primitivă sculptura ajunge să dețină un rol complex în ideile și fanteziile figurative, moderne, minimaliste.
Paradigma sculpturii – prea multă materialitate, prea multă corporalitate, prea multă ambiguitate a oferit și a susținut multe gânduri pentru instalarea unor teorii despre sculptură.
Vizualul este înlocuit de tactil. Tactilitatea devenind o teorie sistematică evaluată după criterii estetice. (…) Sculptura transcende în materialitate pentru a oferi o experiență pură. (…) Cum poate fi definită într-o manieră contemporană lunga istorie a sculpturii? Cade mitul marmurei. Autonomia formei și angajamentul conținutului sunt contaminate de regulile instalației. Cele două poziții anti monument și anti soclu devin teme recurente. Orice material poate fi înlocuit cu un alt material fără ca intenția să fie schimbată. În ultimul timp lucrări tot mai surprinzătoare se numesc sculptură: fotografii imense și filme video documentând oceanul, vegetația, gheața, corpul uman, moleculele, plantele din argint, norii și tunelele de lumină și performanța documentând gridul tehnic care primește sensibilitate teatrală… Există un anume sens? Este un prejudiciu vizual? Sculptura umblă cu adevărul ei”, notează curatorul Liviana Dan.
Dacă eram obișnuiți ca forța să creeze delicatețea unei sculpturi, acum tehnica de muncă, materialele și conceptualizarea pare să îi ia locul. Mi se pare că asistăm la o transformare a ideii de sculptură în instalație. Și automat se lărgește sensul. Pe care aștept să îl descoperim la expoziție.
Evenimentul este co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara și AFCN.
Alte informații utile:
Accesul se realizează pe scara exterioară dinspre Piața 700.
Intrarea este liberă.
Este necesară respectarea regulilor de protecție sanitară.
În fotografie: MIHAI OLOS / UNTITLED, N.D., 1970s – 2007
Fotografia este realizată de Marius Popuț Courtesy Olos Estate and Plan B Cluj, Berlin