Artiști români în prim-plan – proiectul prin care se lansează Bienala de artă contemporană Art Encounters 2021

Când vine vorba de Bienala de artă contemporană Art Encounters, mereu devin entuziasmată. Am ajuns la expoziții de fiecare dată, chiar dacă nu la toate. Nu prea ajung la evenimente, de obicei. E puțin mai dificil cu organizatul când ai și pui mici sub 3 ani și locuiești la 36 km de Timișoara. 

Dar, iată că începutul de an aduce cu sine veștile bune despre ediția a patra a Bienalei. Bienala este, desigur, realizată de către Fundația Art Encounters și va avea loc între 1 octombrie – 14 noiembrie 2021 la Timișoara. Ca și în alți ani, va fi precedată de numeroase evenimente online și offline, mult așteptate de amatori de artă ca mine. 

Proiectul de lansare a Bienalei Art Encounters 

Proiectul Artiști români în prim-plan se desfășoară de ieri, 25 ianuarie, până în 30, online pe Facebook și pe website-ul Art Encounters. Am reușit să prind azi o parte din acțiune. Ce presupune acest proiect? Practic, să facem cunoștință cu curatorii acestei ediții și cu o parte din artiștii români invitați (sunt menționați Flaviu Cacoveanu, Alice Gancevici & Remus Pușcariu, Mihaela Hudrea, Nona Inescu, Flaviu Rogojan, MONOTREMU, Vlad Nancă).

Desfășurându-se exclusiv online, în relație cu Ziua Culturii Naționale, sprijinite de Ministerul Culturii din România, cele 6 zile dedicate evenimentului vor alterna prezentări în limba română și engleză axate pe artiștii tineri din România și din diaspora, pe creația lor recentă și pe nevoia de a-i avea în prim-plan atunci când discutăm despre Ziua Culturii Naționale și starea scenei artistice în general. 

Despre curatorii Bienalei Art Encounters 2021 

Curatorii sunt o specie aparte de oameni. Sunt încântată să descopăr oameni atât de valoroși și să le descopăr experiența pe lângă munca dedicată Bienalei (conceptul, viziunea, artiștii implicați). Așadar, iată ce informații am primit de la organizatori, cu mențiunea că eu de obicei fac o cercetare proprie despre ei, atât cât mă ajută www și rețelele sociale. 

Kasia Redzisz este istoric de artă și curator la Tate Modern (wow!!). A curatoriat retrospective itinerante ale artiștilor Maria Lassnig, Francis Bacon și Edward Krasiński, precum și Ugo Rondinone, Judy Chicago (ambele în spațiul public) și Sol Calero (în pregătire). Kasia Redzisz este autoare de cărți și eseuri despre arta contemporană, a editat și a contribuit la numeroase cataloage și a publicat texte critice în reviste precum „Frieze” și „Tate etc.”

Mihnea Mircan este curator, în prezent doctorand la Universitatea Monash, Melbourne. A fost director artistic al Extra City Kunsthal, Anvers, în perioada 2011–2015 și a curatoriat numeroase expoziții pentru instituții de artă prestigioase, precum Le Pavillon – Palais de Tokyo, Stroom Den Haag, MUSEION Bolzano, Fondation Ricard Paris. Mihnea Mircan este editorul unor volume de eseuri și cataloage, între care o monografie Miklos Onucsan, și a publicat texte în reviste ca Afterall, Mousse și Manifesta Journal. Ca idee, are 44 de ani și a mai îngrijit expoziții la instituții precum Muzeul Național de Artă Contemporană și Salonul de Proiecte din București, Fundația David Robert (Londra) 

Un mix mai mult decât interesant de curatori ai acestei Bienale. 

Palmaresul impresionant al celor doi curatori, alături de interesul lor pentru scena artistică din România și din regiune, îi recomandă pentru o ediție a Bienalei Art Encounters axată pe întărirea dialogului cu publicul și pe sprijinirea artiștilor tineri”, declară Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters. 

Tematica și direcțiile Bienalei Art Encounters 2021 

Iată informațiile transmise de organizatori, le redau în întregime pentru acuratețe:

Ediția din 2021 a Bienalei de artă contemporană Art Encounters va fi marcată de realitatea contextului pandemic în care ne aflăm și va răspunde în mod responsabil și empatic la această situație. Intitulată Our Other Us, Bienala din acest an va acorda o atenție specială formelor de conviețuire pe care le putem proiecta, intui și institui astăzi, concentrându-se de asemenea asupra transformărilor și derivei care marchează percepția de sine, individuală ori colectivă. 

Prima direcție curatorială este sintetizată de Kasia Redzisz astfel: „How To Be Together [Cum să conviețuim] va prezenta propuneri pentru o coexistență plină de substanță în lumea actuală, explorând felul în care schimbările globale afectează sistemul artei și determină adesea un refugiu în natură, în practici inspirate de Land art și ecologie.” Mihnea Mircan, la rândul lui, oferă câteva indicii despre cercetarea curatorială pe care o desfășoară în prezent sub numele Landscape in a Convex Mirror” [Peisaj în oglindă convexă]: „Titlul expoziției, precum și viziunile temporale și spațiale pe care le aduce împreună prin lucrările artiștilor contemporani și relația acestora cu arta din trecut și crizele prezentului, urmăresc tema vertijului. Vertij ca un modus operandi: o metodologie a atenției, o compoziție de puncte de fugă, grade și unități de măsură pentru direcții, intensități și viteze.”

Diana Marincu, Directorul artistic al Fundației Art Encounters explică: „Bienala Art Encounters 2021 – Our Other Us – stă sub semnul oglindirilor și al proiecțiilor pe care le construim cu toții despre noi înșine, despre Celălalt, despre granițe și distanțe, apropieri și contacte, interior și exterior, iar arta contemporană este reflecția cea mai fidelă a acestor dinamici. Evenimentul din acest an va cuprinde componente distincte care vor completa demersul celor doi curatori și vor întări colaborările și parteneriatele instituționale construite în ultimii ani, îmbogățindu-le de asemenea cu noi puncte de sprijin și de dialog.

Accentul pe care curatorii îl vor pune pe noile poziții artistice din România și din regiune va fi vizibil prin noile producții special concepute pentru această ediție și prin programul dinamic al discuțiilor online și offline. Aceste evenimente vor începe odată cu lansarea programului Artiști români în prim-plan și vor continua până la deschiderea expozițiilor de pe 1 octombrie, dar se vor intensifica și pe parcursul Bienalei, până pe 14 noiembrie. Expozițiile vor cuprinde o serie de spații simbolice ale orașului Timișoara, dar și câteva inserturi-surpriză. 

Programul de mediere și de formare continuă să fie una dintre prioritățile Bienalei Art Encounters, iar colaborarea de lungă durată cu Asociația Culturală Contrasens se va extinde pe parcursul anului 2021.  

Programul complet poate fi consultat aici: 

www.artencounters.ro

https://www.facebook.com/events/217859823310174

Proiect cultural realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii din România.

Acestea fiind zise, să urmărim cu interes activitățile Art Encounters din acest an!

Foto : Nona Inescu, An animal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *