Privind teancul de cărți citite în ultimele 3 luni, am rămas ușor impresionată de mine. Lecturile au fost diverse, atât ca gen, cât și ca dimensiune a volumelor. O să tot repet asta: în timpul zilei, extrem de rar apuc să citesc în timpul zilei. O fac noaptea, după ce adorm toți ai casei. Ultimele luni am trecut prin multe etape de anxietate și apoi de regăsire a echilibrului, la care încă lucrez, așa că cititul a fost pentru mine și o formă de terapie.
Iată ce am reușit să lecturez în lunile mai-iulie 2022:
“Stații” marchează debutul Ramonei Gabăr și scriitura ei m-a impresionat prin profunzimea sentimentelor, prin fraze puternice, prin senzația că fiecare dintre noi poate fi unul dintre personaje. Dar adevărul este că femeile care sunt subiectul poveștilor sunt femei singure sau, mai degrabă, singuratice prin alegere. Bune sau nu, puternice sau nu, hotărâte sau nu, aceste femei s-au dorit a nu fi plasate undeva anume în spațiu, de asta iau diverse naționalități, vârste, profesii. Ne enervează, ne stresează, ne înduioșează, ne simțim în fiecare poveste.
Mie mi-a plăcut cartea și lectura a fost rapidă. O găsiți .
Am început “Iubirea în caz de urgență”, de Daniela Klein în parc, am terminat-o noaptea târziu. Mereu cu copiii lângă mine. Așa m-am regăsit într-unul dintre personaje. Și nu prea 😀 pentru că sunt atât de diferite aceste femei încât inevitabil recunoșteam unele situații și gânduri și în noi. În carte este vorba de poveștile a 5 femei, povești care, așa cum îmi place mie, se întrepătrund firesc. E interesant de analizat cum se văd femeile pe ele înseși și cum le văd celelalte în diverse etape ale vieții. E vorba despre:
– o librăreasă, care se desparte de soțul ei arhitect ultra ecologist după ce își pierd cel de-al doilea copil
– o scriitoare, mamă a 2 fete, care divorțează de soțul cu care încă se întâlnește
– o doctoriță de familie, pasionată de cai, cu mintea ageră și cu corpul bine îngrijit, care nu își dorește copii, iar companie doar în condițiile ei
– o profesoară de muzică, care nu poate avea copii
– sora ei, o actriță, mamă a 3 copii.
Aceste 5 femei sunt prezentate sub toate aspectele: viață personală și viață profesională. Echilibrul dintre ele sau compromisul. Alegerea sau neputința de a avea copiii. Sau de a avea o carieră. Cum somatizăm sentimentele reprimate. Cum mergem mai departe când dăm de greutăți. Ce contează pentru noi. Cât putem duce. Cine suntem noi, până la urmă. Sunt întrebări pe care fiecare ni le punem, iar perspectivele oferite în această carte sunt atât de naturale, încât ne conferă posibilitatea unei reacții. Personajele sunt extrem de bine construite, detaliile sunt meticulos documentate și expuse fără cusur. Scriitura curge ușor, dar inteligent. În mod surprinzător, mi-a plăcut foarte mult această carte. O recomand cu căldură! O găsiți .
Câteodată mă surprind pe mine însămi citind cărți extrem de ușurele. Cum a fost “Ichigo Ichie. Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă“, de Hector Garcia și Francesc Miralles. În apărarea mea, îmi spun că mi-a rămas în sentiment plăcut după Ikigai și că sunt multe concepte japoneze care ne fac să conștientizăm frumusețile vieții. Ce mi-a mai plăcut e că autorii fac referire la istorie, la personaje cunoscute, la fenomene interesante. Am mai învățat câte ceva. Cartea asta m-a îndemnat să îmi opresc gândurile și, pur și simplu, să mă conectez mai mult la cei care contează cel mai mult pentru mine. Fără, totuși, să aibă efect asupra anxietății pe care o simt în ultimele luni. Dar m-a făcut să mă gândesc la soluții și să îmi pun întrebări. Așa că, ușurică sau nu, nu îmi pare rău că mi-a luat vreo 2 ore să o parcurg.
Găsiți cartea .
La începutul anului, mi-am stabilit, orientativ, lista de lecturi pentru anul acesta. Bănuiam că voi completa cu o nouă apariție de Schmitt. Dar, în niciun caz, nu m-am așteptat la o asemenea lectură. Pentru că nu există un cuvânt care să descrie acest volum mai potrivit decât “monumental”. Am rămas profund impresionată. O să îmi trebuiască câteva zile să mă apuc de o altă carte, încă o port pe aceasta în mintea mea.
Editorul francez nota că “Străbătând secolele lansează o provocare extraordinară : povestirea istoriei omenirii sub o formă pur românească, intrarea în Istorie prin istorisiri, ca și cum Yuval Noah Harari s-ar întâlni cu Alexandre Dumas” .Eu aș completa că îmi aduce și cu “Adam și Eva” a lui Rebreanu. Din câte am înțeles, Schmitt a scris în paralel cu celelalte lucrări ale sale în ultimii ani. Se poate înțelege de ce. Fiecare concept, fiecare idee, fiecare noțiune este extrem de bine documentată. Toate le leagă incredibil, iar Schmitt, școlărește, face pe ici colo, o mini istorie a unora dintre ele, în mare parte descoperiri. Personajele sunt bine gândite, deși nu în dialoguri stă forța scriiturii. Din contră, câteodată m-au amărât. În schimb, contemplarea redată și felul în care Noam, personajul principal, nemuritor privește lumea (Neoliticului, în acest volum) și în care aduce un omagiu naturii și tuturor ființelor vii. Pentru că ne invită să ne punem întrebări. Să ne gândim la armonia dintre divinitate, umanitate, natură și ființele din jurul nostru. Despre cum s-a creat și dezvoltat tot ceea ce trăim în prezent. Un adevărat spectacol de conexiuni, consecințe, geniu, naturalețe sau, dimpotrivă, de superficialitate, toate într-o armonie care ne face să fim noi.
În esență, Noam cel din prezent, trezit din nou la viață, același tânăr de 25 de ani împliniți pe când a fost lovit de fulger, decide să își scrie viața și tot ce a învățat de-a lungul mileniilor de existență.
Eu am luat cartea de la La Două Bufniţe, dar online o găsiți și .
Prima carte horror citită, de la Editura NEMIRA . Recunosc că m-au atras coperta și titlul. Au contat premiile primite și faptul că a fost declarat unul dintre cele mai bune romane ale anului 2020 de către mai multe publicații. Mi-a luat o săptămână să o citesc, seara, de când au adormit copiii până a ajuns tatăl lor acasă – e în campanie, așa că ajunge târziu, în orele alea ale nopții nu tocmai faine de citit vreun horror😅 Cu toate astea, povestea m-a captivat, era doar pe alocuri previzibilă, personajele sunt realistice în mare, atmosfera creată este excelentă. Mi-au plăcut referințele științifice, faptul că eroina căuta explicația logică a ceea ce se întâmpla. În esență, Noemi ajunge în Locul Înalt, acolo unde locuiește verișoara ei și de unde, din diverse motive, nu poate pleca. Se combină interesant noțiuni de istorie reală cu noțiuni legate de eugenie și rasă, cu noțiuni de botanică. Nu lipsește evadarea din ultima clipă din fața răului suprem, însă finalul rămâne deschis și trezește compasiune. Iată încă o carte bună de citit în vacanță. O găsiți .
Nu sunt la prima lectură a unei lucrări de Hanif Kureishi. De asta am fost curioasă de “Intimitate și alte povestiri”. Am citit cartea cu dorința de a afla dacă personajele principale ajung la o concluzie, ajung să fie fericite, ajung să își atingă scopul. Ei, bine, am aflat multe, dar toate astea nu. Personajele principale sunt bărbați, căsătoriți, de vârstă mijlocie, nemulțumiți. Își pun întrebări legate de familie, de partenerul de viață, de carieră, de relațiile cu alții. Unii îmi par adolescenți întârziați, dornici de libertate/faimă/distracție/lipsa responsabilității. Felul în care au copilărit oarecum le justifică acțiunile. Dar, parcă, totuși nu e de ajuns. Ca mamă, nu am înțeles de ce conștient ai alege, ca tată, să fugi de copii. Poți părăsi femeia de lângă tine (nimeni nu ar trebui să rămână nefericit lângă cineva care nu îi împlinește), dar nu poți pleca mișelește de lângă copiii care te văd ca pe un zeu. Acum, la câteva zile după ce am terminat cartea, recunoștința pentru ce am a luat locul frustrării de la final. E o carte bună de citit pentru cei care vor să își răspundă la unele întrebări existențiale și pentru cele care vor să înțeleagă. Găsiți cartea .
Pentru că mi-am dorit ca anul asta să citesc și un autor scandinav, l-am ales pe Jo Nesbo. Decizia mea a coincis cu recenta apariție a romanului “Regatul”, așa că nu m-am lăsat speriată de cele 700 de pagini ale acestuia 🙊 Știam că e un fel de thriller / crime / mystery book, dar felul în care e narat, în care e expusă povestea și felul în care sunt construite personajele complexe și replicile inteligente m-au prins. Despre ce e vorba? Despre doi frați și “Regatul lor”, o fermă a familiei situată pe un vârf de munte. Fratele cel mare este povestitorul și cred că acesta e motivul pentru care ajungi să empatizezi cu el. Asiști la devenirea celor doi în adulții de azi. Cu traumele și cu felul în care aleg să își “rezolve” problemele. Niciun detaliu nu e în plus sau în minus. Povestea se dezvăluie din aproape în aproape, trecând din planul prezent în trecut și înapoi într-o succesiune atât de naturală încât m-a făcut să îmi doresc să mai citesc și altceva de Nesbo. Finalul, pentru mine, a fost surprinzător. Rațional, îl înțeleg: frații sunt mai presus de orice, chiar dacă îți fac rău. Emoțional, aș fi vrut o eliberare, o șansă de a o lua de la capăt. Pentru că, deși fratele mai mare treptat s-a transformat într-un ucigaș cu sânge rece, totuși nu am rămas cu impresia că ar fi un om rău. Mai ales dacă ne gândim că a salvat o tânără de la abuz din partea familiei.
Nu știu dacă e pentru toată lumea cartea asta, dar mie mi-a plăcut mult. O găsiți și .
Știți cum e să descoperi ultima apariție a scriitorului preferat la 2 zile după ce plasezi o comandă de cărți? Ei bine, e cu fluturi în stomac și cu entuziasmul pentru citit care îți lipsea de 2 săptămâni 😍
Spuneam la început de an că sigur urmează cartea anuală a lui Murakami❤️ Volumul cuprinde povestiri cu iz autobiografic (tind să cred că unele sunt reale, altele au doar părți adevărate). Din nou, a fost cu aventuri pasagere, referințe istorice/contemporane, muzică bună (m-a determinat să ascult din nou bosa nova), fantastic împletit cu realitate, singurătate și plăceri personale, ritualul mesei, ritualul de îngrijire. Mi-a plăcut faptul că în toate povestirile, Murakami a atras atenția asupra esenței umane, nu asupra superficialului. Dar el e un fin observator al naturii umane. Ca de obicei, povestirile lui lasă loc de ”va urma”, pentru că nu toate au neapărat un tâlc, ci îndeamnă la a lua lucrurile pur și simplu așa cum sunt, fără a căuta sensuri care pare imposibil de găsit fără o privire de ansamblu, pe care o putem găsi mai degrabă numai la sfârșitul vieții. Volumul acesta fost ca un balsam pentru suflet și îl recomand cu drag! Găsiți cartea .
Nu am reușit să finalizez
O carte aflată pe lista mea de lecturi de anul acesta, Când corpul spune NU a lui Gabor Mate a trezit în mine o grămadă de sentimente, inclusiv frica. M-am simțit ipohondră, așa cum o pățesc și studenții de la medicină. Nu contest, cartea este foarte bună și o s-o recomand în continuare, dar cu grijă. Pentru că în niciun caz nu este potrivită pentru oricine! Și e bine să rămână așa. Gabor Mate atrage atenția asupra unor boli născute din reprimări și din atitudinea oamenilor față de unele traume, față de unele întâmplări, față de persoanele din viața lor. Explică mecanismele declanșării bolilor respective și e multă logică cu dovezi științifice pe tematică. Dar cred că vindecarea ar trebui încurajată, nu doar să fie constatată lipsa ei. Iar vindecarea traumelor, respectiv a bolilor e un proces dificil și personal. Aici m-am blocat, pentru că a crescut anxietatea în mine și mi-am dat seama că e momentul să abordez altfel toate cele prin care am trecut și eu. Dar altfel. Nu știu dacă o să reiau altă dată cartea asta, eu am simțit că mie nu mi-a făcut bine. Găsiți cartea .
În continuare, urmăresc lista de cărți de citit făcută la început de an 2022, dar am în vedere și alte apariții care îmi fac cu ochiul. Voi ce mai citiți? Primesc cu drag recomandări de cărți 🙂