Ce cărți am citit în lunile iulie-august 2023? Gânduri și recomandări

14 cărți. Atât am citit în lunile iulie și august 2023. Nu îmi prea vine să cred, dar așa mi se întâmplă de obicei: cu cât trăiesc mai multe, cu atât citesc mai mult. Am avut mult de lucru în grădină, am avut activități cu copiii, munca obișnuită prin casă și evident, seara, obosită fiind, am putut adormi doar citind.

Mai jos, am scris despre 13 dintre cărți, despre una aleg să nu o fac.

 

M-am luat cu munca pe acasă și cu relaxarea mai departe de casă și era să uit de cartea asta🤭 Din când în când, simt nevoia de inspirație pentru gestionarea unor situații cu copiii și citesc cărți de parenting. Iar “Parenting extraordinar. Un ghid esențial pentru parenting și educație de acasă”, de Eloise Rickman ar fi prima recomandare în materie de cărți specifice pe care le-aș recomanda oricărui părinte la primul copil. Am regăsit aici câteva idei originale despre a găsi un ritm potrivit și despre homeschooling, dar în esență am luat-o ca pe o recapitulare a celor mai importante noțiuni găsite în celelalte cărți de parenting citite până acum. Tonul este unul relaxat, exact așa cum eram și eu cu un singur copil 😅 lucrurile se complică mai apoi, de unde nevoia de a-ți reaminti unele principii și de a-ți recanaliza energia. Găsiți cartea și aici.

 

Duminicile iubirilor pierdute, de Valerie Perrin, Editura Litera

2 planuri narative, o poveste de dragoste old school, personaje cu caractere interesante și cu provocări personale autentice, construite minunat, drame familiale deosebite. Cam despre asta e vorba în “Duminicile iubirilor pierdute”, de Valerie Perrin. Stilul acestei scriitoare m-a cucerit la “Apă proaspătă pentru flori”, iar în acest roman mi-au rămas în suflet câteva fraze excelente. Am îndrăgit-o pe Justine, tânăra infirmieră de 21 de ani, care îngrijește cu atâta devotare bătrânii din azilul “La Hortensii” (ironia sorții vis-a-vis de ce se întâmplă acum la noi în țară). Felul ei de a (re)scrie povestea Helenei Hel și a lui Lucien Perrin într-un carnețel albastru, în timp ce descoperă secretele care i-au distrus la propriu și la figurat familia, este plin de duioșie și melancolie. Finalul a fost minunat! Ca și cum toate s-au potrivit cum nu se putea mai frumos. Mi-a plăcut tare mult acest roman, îl recomand cu drag!! Îl găsiți și aici.

Unele cărți sunt precum viața pentru unii: nu înțelegi mare lucru din ele… cam asta am simțit cu Alwarda, de Ruxandra Novac. Mi-a fost recomandată de un om fain și m-am așteptat să fie poezie contemporană. Cică este, dar eu nu m-am prins 😅 în rest, un periplu atât geografic cât și anatomic, semnificând evoluția unor emoții și sentimente. Mi-au plăcut unele fraze si cam atât. A fost o lectură cel puțin ciudățică, și nu pot da vina pe perioada în care am citit-o. Cred că eu am altă viziune despre viață și ce despre cărți pot citi 🤭

Dacă vreți totuși să citiți cel mai așteptat volum al scriitoarei, după 17 ani de tăcere, îl găsiți și aici.

Am avut un coleg de facultate mare fan Serban Foarță. În demersul meu de a citi scriitori locali, am ajuns în sfârșit să îl citesc și eu. Volumul de poezii Aquarelă sau Aquariu curge ușor, cu imagini colorate sau monocrome, un adevărat periplu al diverselor vietăți marine. Am apreciat măiestria d-lui Foarță când am citit holorimele, mi s-au părut geniale! Mi-a plăcut volumul, l-am citit lejer duminica trecută, ziua, dacă tot am lenevit și m-am jucat cu copiii. Găsiți cartea și aici.

Am început “Păcăleală”, de Domenico Starnone, acum mai bine de o săptămână, pe când așteptam să i se facă “picturile pe dinți” lui Draga la Olidental Clinic. Am crezut că o să fie o lectură mai lejeră și m-a încântat că autorul este considerat unul dintre cei mai mari romancieri italieni contemporani. Dar departe de a fi o lectură ușoară. Nu atât ca scriitură, cât în ceea ce privește evidențierea degradării psihice și fizice a personajului principal. Cu atât mai mult cu cât acest bunic este prezentat în interacțiunea cu nepoțelul lui de 4 anișori. Am simțit multă neputință, culminând cu scena “păcălelii” supreme, când cel mic îl închide pe balcon pe bunic, punându-i viața în pericol fără să constientizeze gravitatea situației. Am apreciat felul în care bunicul neexperimentat a gestionat totul. În rest, se tratează chestiuni precum problemele de sănătate și însingurarea voită a vârstnicilor, lipsa de comunicare între părinți pe de o parte și dintre părinți și copii pe de altă parte, perspicacitatea celor mici și modalitățile de parenting, fantomele din trecut, realizările și eșecurile vieții, etc. Mi-a plăcut, deși am rămas cu un sentiment de angoasă. Găsiți cartea și pe site-ul editurii Litera aici, unde acum e superieftină.
Una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultimul an – “Inimă frântă”, de Akira Mizubayashi. Nu îmi plac mie poveștile lacrimogene, dar conceptul a fost atâta de frumos, felul în care literatura s-a împletit cu muzica m-a cucerit (am ascultat în background câteva concerte), scriitura a fost excelentă (un mic exemplu aveti in cea de-a doua poză). Mi se pare fascinant să aflăm detalii ale vieții rudelor dispărute și felul în care acestea au influențat viețile următoarelor generații. A fost dureros și trist de constatat că personajul principal și-a dedicat întreaga viață restaurării viorii tatălui său, distrusă în ziua separării definitive de fiu. Desigur, acest obiectiv a venit cu o recunoaștere deosebită la finalul vieții. Și cu mulțumirea unei “revederi” a tatălui său.

Un roman, așadar, pe care îl recomand cu drag. Îl găsiți și aici.

Am dat peste “Văduvele de joi seara”, de Claudia Pineiro din întâmplare, la o raită prin Cărturești după spectacolul Comedia Infernală cu John Malkovich. Motivul pentru care am luat-o e superficial: răsfoind-o, am găsit prenumele meu și al prietenei mele cele mai bune. Apoi, am aflat că, de fapt, Claudia Pineiro este o scriitoare contemporană argentiniană strălucită. Ceea ce am putut constata și eu din scriitură, din poveștile întretăiate, din felul în care plasează povestea în timp, învățând astfel câte ceva despre contextul politic și social al Argentinei anilor 1999-2001. Și cu toate astea, m-am chinuit să o termin, deși mă captiva. În final, am înțeles de ce: acel cartier rezidențial în care se petrec toate pare utopic, dar devine distopic pe parcurs. Vedem cum se dezvoltă cartierul, cât de perfect arată, cum este pazit de lumea de afară, cum sunt primiți noii rezidenți și cum își trăiesc viață. Vedem familii aproape perfecte, dar fiecare ascunde câte un secret. Regulile nescrise devin ca un lanț care strânge din ce în ce mai tare, se aplică legea Comisiei de administrație, nu legea țării. Personajele sunt expuse cu bune și rele, unora li se iartă păcatele, alții sunt puși la zid în funcție de averea lor și de slugărnicia arătată. În esență, la prima vedere, poate fi vorba despre familiile acelor “văduve” părăsite de soți pentru golf sau tenis la sfârșit de săptămână, care se întâlnesc joi seara pentru socializare mai mult sau mai puțin forțată. Însă acea poreclă devine realitate într-o manieră pe atât de șocantă, pe atât de naturală pentru lumea lor, pe măsură ce le aflăm viețile. Toate se leagă. Finalul a fost o eliberare în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a plăcut enorm romanul acesta! Îl găsiți și aici.

 

Mamă fericită, copil fericit, de Giovanna Fletcher, Editura Humanitas, Colecția Humanitas Practic

Din când în când, simt nevoia să citesc cărți de parenting pentru că mă simt copleșită. Mi-a plăcut titlul “Mamă fericită, copil fericit” (de Giovanna Fletcher) pentru că și eu cred în adevărul acesta. Am abandonat cartea, totuși, după vreo suta plus de pagini pentru că…nu prea am chef să aflu experiența altora decât dacă mi se pare interesantă mama, pentru că nu mi-a plăcut scriitura (sau, poate, traducerea…) și pentru că nu mi-a adus bucuria unei informații noi. În general, povestea este aceeași: fiecare copil vine cu provocări pentru mama lui. Să te compari cu altă mamă mi se pare o stupizenie. Nu mai vorbesc de faptul că unele mame se confruntă cu probleme serioase… așadar, eu cred că fiecare mamă face ce și cum poate.
Pentru mine, cartea nu e potrivită, dar poate fi ok pentru o tânără viitoare mamă, care privește cu emoție și vrea să știe mai multe despre maternitatea necenzurată. Se poate găsi și aici.

Am ales “Despre ce vorbim când vorbim despre iubire” pentru că autorul, Raymond Carver, este considerat “maestrul absolut al prozei scurte americane contemporane”. Am fost curioasă. Este practic un volum cu 17 nuvele în care Carver expune ipostaze de viață de zi cu zi, tipic americană. Nu am găsit aici iubirea aceea din titlu, e vorba mai degrabă de lipsa ei. E despre frici, însingurare, răutate în toate formele ei, despre greșeli, despre neputințe, despre a o lua de la capăt încă o dată și încă o dată… Atmosfera este una sumbră, întunecată, dar scriitura e impecabilă. Acesta e și motivul pentru care, deși nu am rezonat neapărat cu povestirile, o să îl mai citesc pe Carver. Găsiți cartea și aici.

Secta Egoiștilor, de Eric Emmanuel Schmitt, Editura Humanitas, Colecția Raftul Denisei
Așteptând volumul anual al lui Eric Emmanuel Schmitt, altul decât cel aferent seriei romanești Străbătând secolele, am constatat că îmi lipsește din colecție Secta Egoiștilor. Am găsit-o cu greu, într-un anticariat online. Parcă prevestind ce aveam să citesc. Pentru că și personajul principal, un cercetător lingvistic, se înscrie în căutarea unui oarecare bărbat misterios din secolul XVIII, care susținea că el este creatorul lumii (lui). Pe măsură ce acest cercetător se avântă în aceasta aventură, misterul se adâncește, se expun concepte de metafizică mai mult sau mai puțin populare, iar finalul este pe măsură. Ca de obicei, scriitura lui Schmitt mă bucură prin lirism și prin caracterul intelectual, cu o doză bună de umor inteligent. M-am bucurat mult de romanul ăsta!
Ghid pentru părinți. Situații parentale cu risc în pediatrie, de dr. Mihai Gafencu și Cristina Dămăcuș, Editura Brumar
Autorul timișorean pe care am ales să îl citesc în august este dl dr. Mihai Gafencu. Doctor în medicină, președintele Salvați Copiii Timiș și director medical al Spitalului Louis Țurcanu, dl. Dr. Gafencu inspiră profesionalism și umanitate în același timp. Având în vedere toate astea și interacțiunea noastră, am luat “Ghidul pentru părinți. Situații parentale cu risc în copilărie” de la La Două Bufniţe. Nu e un volum de citit cap-coadă, eu mai degrabă am scanat situatiile, iar când m-am întâlnit, chiar săptămâna trecută cu una, am analizat cu atenție. Fiecare situație descrisă vine cu posibile scenarii prezentate intr-un tabel cu simptomele, cu potențialele diagnostice și cu ce anume trebuie să facă părintele. E un volum excelent de avut în casă. Ne salvează de gânduri nelalocul lor care ne pot cuprinde când copiii trec printr-un moment de boală. Cui nu i s-a întâmplat să îi fie rău copilului noaptea/în weekend/de sărbători, când accesul la doctorul pediatru și/sau la doctorul de familie e limitat? Ei bine, înainte să ne punem să căutăm diagnostice pe net, mai bine punem mâna pe acest ghid și ținem pe mai departe legatura cu doctorul nostru.
Dacă tot îmi plac florile, mai bine le plantez sau pun semințe 😅 Altfel, bănuiesc că aș fi rezonat mai mult cu titlul “Femei care cumpără flori”, de Vanessa Montfort. A fost o lectură lejeră intr-o perioadă destul de plină pentru mine, atât de plină încât am reușit să scriu doar acum despre ea. Ce mi-a plăcut? Suroritatea și felul în care fiecare personaj feminin își psihanaliza trecutul și găsea soluții de îmbunătățire a vieții și a propriei persoane. Faptul că erau destul de realistice viețile și problemele lor existențiale. Am fost încântată de apariția scriitoarei drept personaj episodic. Finalul a fost simpatic, deși grăbit și cu multe situații lăsate în aer. Și romanul m-a făcut curioasă in privința Madridului. Ce nu mi-a plăcut? Bărbații din viața personajelor principale au fost detestabili, niciunul nu era prezentat în lumini prea bune. Atât ei, cât și acest grup de femei nu au fost personaje construite bine, până la capăt. Înțeleg ideea de oglindire, dar prea semănau personajele principale între ele, erau la extreme, eu nu m-am regăsit deloc acolo, lipsesc tipologii care ar fi completat tabloul ceva mai natural. M-au enervat femeile acestea și prin faptul că judecau alți oameni și că obișnuiau să bea excesiv. În rest, au fost și câteva nonconcordante și schimbări prea ciudate de situație făcute de scriitoare…
Așadar, cu plusuri și minusuri cam la egalitate, pot să zic că a fost o lectură de vară. Găsiți cartea și aici.
O carte care te pune pe gânduri, dar pe care nu o recomand tuturor. Sunt unele concepte puțin mai greu de crezut.
Ce ați citit vara aceasta? Ce ați mai descoperit? Ce recomandări aveți? Sunt curioasă să primesc gândurile voastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.