14 cărți. Atât am citit în lunile iulie și august 2023. Nu îmi prea vine să cred, dar așa mi se întâmplă de obicei: cu cât trăiesc mai multe, cu atât citesc mai mult. Am avut mult de lucru în grădină, am avut activități cu copiii, munca obișnuită prin casă și evident, seara, obosită fiind, am putut adormi doar citind.
Mai jos, am scris despre 13 dintre cărți, despre una aleg să nu o fac.
M-am luat cu munca pe acasă și cu relaxarea mai departe de casă și era să uit de cartea asta Din când în când, simt nevoia de inspirație pentru gestionarea unor situații cu copiii și citesc cărți de parenting. Iar “Parenting extraordinar. Un ghid esențial pentru parenting și educație de acasă”, de Eloise Rickman ar fi prima recomandare în materie de cărți specifice pe care le-aș recomanda oricărui părinte la primul copil. Am regăsit aici câteva idei originale despre a găsi un ritm potrivit și despre homeschooling, dar în esență am luat-o ca pe o recapitulare a celor mai importante noțiuni găsite în celelalte cărți de parenting citite până acum. Tonul este unul relaxat, exact așa cum eram și eu cu un singur copil
lucrurile se complică mai apoi, de unde nevoia de a-ți reaminti unele principii și de a-ți recanaliza energia. Găsiți cartea și .
2 planuri narative, o poveste de dragoste old school, personaje cu caractere interesante și cu provocări personale autentice, construite minunat, drame familiale deosebite. Cam despre asta e vorba în “Duminicile iubirilor pierdute”, de Valerie Perrin. Stilul acestei scriitoare m-a cucerit la “Apă proaspătă pentru flori”, iar în acest roman mi-au rămas în suflet câteva fraze excelente. Am îndrăgit-o pe Justine, tânăra infirmieră de 21 de ani, care îngrijește cu atâta devotare bătrânii din azilul “La Hortensii” (ironia sorții vis-a-vis de ce se întâmplă acum la noi în țară). Felul ei de a (re)scrie povestea Helenei Hel și a lui Lucien Perrin într-un carnețel albastru, în timp ce descoperă secretele care i-au distrus la propriu și la figurat familia, este plin de duioșie și melancolie. Finalul a fost minunat! Ca și cum toate s-au potrivit cum nu se putea mai frumos. Mi-a plăcut tare mult acest roman, îl recomand cu drag!! Îl găsiți și .


Dacă vreți totuși să citiți cel mai așteptat volum al scriitoarei, după 17 ani de tăcere, îl găsiți și .
Am avut un coleg de facultate mare fan Serban Foarță. În demersul meu de a citi scriitori locali, am ajuns în sfârșit să îl citesc și eu. Volumul de poezii Aquarelă sau Aquariu curge ușor, cu imagini colorate sau monocrome, un adevărat periplu al diverselor vietăți marine. Am apreciat măiestria d-lui Foarță când am citit holorimele, mi s-au părut geniale! Mi-a plăcut volumul, l-am citit lejer duminica trecută, ziua, dacă tot am lenevit și m-am jucat cu copiii. Găsiți cartea și .
Un roman, așadar, pe care îl recomand cu drag. Îl găsiți și .
Am dat peste “Văduvele de joi seara”, de Claudia Pineiro din întâmplare, la o raită prin Cărturești după spectacolul Comedia Infernală cu John Malkovich. Motivul pentru care am luat-o e superficial: răsfoind-o, am găsit prenumele meu și al prietenei mele cele mai bune. Apoi, am aflat că, de fapt, Claudia Pineiro este o scriitoare contemporană argentiniană strălucită. Ceea ce am putut constata și eu din scriitură, din poveștile întretăiate, din felul în care plasează povestea în timp, învățând astfel câte ceva despre contextul politic și social al Argentinei anilor 1999-2001. Și cu toate astea, m-am chinuit să o termin, deși mă captiva. În final, am înțeles de ce: acel cartier rezidențial în care se petrec toate pare utopic, dar devine distopic pe parcurs. Vedem cum se dezvoltă cartierul, cât de perfect arată, cum este pazit de lumea de afară, cum sunt primiți noii rezidenți și cum își trăiesc viață. Vedem familii aproape perfecte, dar fiecare ascunde câte un secret. Regulile nescrise devin ca un lanț care strânge din ce în ce mai tare, se aplică legea Comisiei de administrație, nu legea țării. Personajele sunt expuse cu bune și rele, unora li se iartă păcatele, alții sunt puși la zid în funcție de averea lor și de slugărnicia arătată. În esență, la prima vedere, poate fi vorba despre familiile acelor “văduve” părăsite de soți pentru golf sau tenis la sfârșit de săptămână, care se întâlnesc joi seara pentru socializare mai mult sau mai puțin forțată. Însă acea poreclă devine realitate într-o manieră pe atât de șocantă, pe atât de naturală pentru lumea lor, pe măsură ce le aflăm viețile. Toate se leagă. Finalul a fost o eliberare în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a plăcut enorm romanul acesta! Îl găsiți și .
Mamă fericită, copil fericit, de Giovanna Fletcher, Editura Humanitas, Colecția Humanitas Practic
Am ales “Despre ce vorbim când vorbim despre iubire” pentru că autorul, Raymond Carver, este considerat “maestrul absolut al prozei scurte americane contemporane”. Am fost curioasă. Este practic un volum cu 17 nuvele în care Carver expune ipostaze de viață de zi cu zi, tipic americană. Nu am găsit aici iubirea aceea din titlu, e vorba mai degrabă de lipsa ei. E despre frici, însingurare, răutate în toate formele ei, despre greșeli, despre neputințe, despre a o lua de la capăt încă o dată și încă o dată… Atmosfera este una sumbră, întunecată, dar scriitura e impecabilă. Acesta e și motivul pentru care, deși nu am rezonat neapărat cu povestirile, o să îl mai citesc pe Carver. Găsiți cartea și .
