Ce cărți am citit în lunile noiembrie – decembrie 2023? Gânduri și recomandări

Cumva se face că am terminat 13 cărți în total, în noiembrie și decembrie 2023. Au fost 2 luni foarte pline pentru mine, cu evenimente și cu activități cu copiii, inclusiv sărbătorile de iarnă, dar pare-se că citesc foarte repede în ultima vreme. Mă ajută că schimb și registrele, așa că nu mă plictisesc și mi se pare antrenant.

Dar iată ce am citit:

Wabi Sabi. Înțelepciunea imperfecțiunii, de Nobuo Suzuki, Editura Humanitas, Colecția Practic

De la prietena mea, Vera, am primit “Wabi Sabi. Înțelepciunea imperfecțiunii”, de Nobuo Suzuki. Iubesc conceptele japoneze despre stil de viață, așa că mi-a plăcut mult această carte scurtă. Autorul explică despre filosofia din spatele acestui concept, despre arta wabi sabi și despre lifestyle wabi sabi, cu comparația occidentală aferentă. În accepțiunea actuală, wabi înseamnă simplitate rustică, eleganță delicată, liniște, naturalețe, iar sabi, frumusețe și seninătate a tot ceea ce are o anumită vârstă ori este vechi, plăcerea resimțită când este apreciat ceea ce este imperfect.
Wabi sabi, ca de altfel și celelalte concepte japoneze, are un fond profund subiectiv – in fiecare persoană rezonează altceva. Cele 3 principii se păstrează: nimic nu este perfect, nimic nu este finit, nimic nu este etern. Cu alte cuvinte, pentru o viață implinitoare, este esențial să înțelegem cum să trăim în armonie cu natura și cu ceilalți, că totul este trecător, că trebuie să te împaci cu alegerile făcute și sa renunți la ego.
Am învățat regulile unui haiku (să fie simplu, cu 3 versuri scurte, cu puține verbe sau chiar deloc, să surprindă un moment ca și cum ar fi un cadru fotografic, să fie prezent mediul înconjurător – fie natură, fie mediul urban). Mi-au plăcut și pastilele de meditație de la finalul fiecărui capitol.
Recomand cartea cu multă căldură! O găsiți și aici.

 

În toate a fost frumusețe, de Manuel Vilas, Pandora M, Colecția Anansi Contemporan

“În toate a fost frumusețe”, de Manuel Vilas, a fost cartea care m-a “păcălit” cel mai tare anul acesta. Am luat-o din 3 motive: să citesc un scriitor spaniol mult aplaudat (care a fost anul trecut la FILIT), pentru că face parte din colecția Anansi de la Pandora M (care imi place mult și mi se pare vizionară) și pentru că am adorat titlul. Ulterior, prietena mea Adriana mi-a atras atenția că titlul inițial a fost Ordesa, oraș de care aflăm din primele pagini. Alegerea editorilor români de a schimba titlul a urmat celor italieni, care i-au oferit acelasi titlu ca noi. Înțeleg de ce l-au ales, cum zice Adriana – pentru noi, denumirea orașului nu are nicio însemnătate, iar eu am observat că scriitorul găsea frumusețe chiar și in cele mai macabre lucruri și în cele mai dureroase experiențe. A fost greu să-i citesc remușcările legate de incinerarea tatălui, să aflu despre relația înstrăinată și goală de afecțiune cu părinții lui, încă din copilărie, despre eșecul matrimonial și alcoolism. Într-adevăr, am descoperit o Spanie a clasei de mijloc din anii ’70 încoace cu toate neputințele și limitările aferente. Mi-a plăcut evocarea carierei și dineul regal. Însă in fiecare pagină domină melancolia (spre depresie) și cel puțin la 2-3 pagini erau pomeniți moartea, morții, cadavrele, etc. Așa că am renunțat la carte după ce am depășit jumătate din ea. Nu zic – lectura merge repede, construcția este interesantă, scriitura mi-a plăcut cu excepția argumentului de mai sus. Cartea e bună, dar mi-a fost clar că acum nu este momentul ei, pentru mine. Dacă sunteți curioși, o găsiți și aici.

 

Vulpea albastră, de Sjon, Editura Polirom, Colecția Top 10+

“Vulpea albastră” este romanul cu care Sjon a câștigat Premiul pentru literatură acordat de Consiliul Nordic. Romanul ne prezintă o poveste din Islanda anilor 1868-1888, în care protagoniștii sunt un pastor fascinat de vulpi albastre (care își rotunjește veniturile din vânătoare) și un botanist dedicat și empatic. Destinele lor se întrepătrund în mod interesant, deși fără vreo legătură aparență. Moartea slujnicei botanistului, o femeie de 30 de ani cu sindrom Down, pune lucrurile în mișcare. Asistăm la un altfel de Karma, cu urmărirea unei vulpi albastre deosebite, cu transformări incredibile și cu așezarea lucrurilor într-o formă naturală. Mi-a plăcut foarte mult acest roman scurt (formatul cărții și a scrisului m-au ajutat să îl termin în câteva ore). Scriitura e tare frumoasă, de un lirism aparte, las aici un fragment memorabil:
”Lumina zilei pălea.
În sălile din ceruri era acum destul de întuneric pentru ca surorile Aurorei boreale să-și înceapă vioiul dans al vălurilor. Într-o feerie de culori, se roteau ușoare și agile sub bolta nesfârșită, în rochiile lor vaporoase, aurii, risipind ici și colo perle din colierele deșirate în rotirile lor frenetice. Acest spectacol își atinge punctul culminant imediat după apus.
Apoi cade cortina; noaptea pune stăpânire peste lume.”
E de înțeles dacă ne gândim ca Sjon este, pe lângă romancier, dramaturg și poet, cel care a scris multe dintre textele lui Bjork. A fost nominalizat și la Oscar pentru coloana sonora a filmului “Dansând cu noaptea”.
Recomand cu multă căldură această carte! O găsiți și aici.

 

Falco, de Arturo Perez-Reverte, Editura Polirom, Colecția Actual, Biblioteca Polirom

Un roman atipic pentru mine – “Falco”, de Arturo Perez-Reverte. L-am luat de la Gaudeamusul din Timișoara pentru că scriitorul mi-a fost pomenit cu câteva zile înainte. Am fost curioasă, având în vedere că sinopsisul suna promițător. A fost, într-adevăr, cu spionaj în anii ’30 și cu mișcări politice, cu twisturi manipulative pe care le diger mai greu. Falco nu mi-a părut acel erou dur și fermecător, ci mai degrabă setat pe obiecte, oportunist, fără șarm, fără people skills, deși trebuia să rezulte că e mare Don Juan, deși sunt cititori mai avizați decât mine care afirmă că e un personaj bine construit… Nu pot să zic că recomand cartea, dar puteți afla mai multe despre aici.

 

Motanul care voia să salveze cărțile, de Sosuke Natsukawa, Editura Litera

Am mixed feelings legate de “Motanul care voia să salveze cărțile”, de Sosuke Natsukawa. Tema este una interesantă: în viața unui tânăr licean orfan intră Motanul Tigruț și merge în 3 aventuri să salveze cărțile sechestrate, maltratate, respectiv trădate. Ca la ultima, a patra, să se salveze oarecum pe el. Avem un fel de buildungsroman, la finalul căruia regăsim un tânăr mult mai încrezător în forțele proprii, mai curajos, mai bine pregătit pentru viață și pentru a gestiona singur anticariatul moștenit de la bunic. Totuși, mi-au displăcut replicile (pasiv) agresive, imaturitatea dialogurilor, argumentele discursurilor, nesatisfăcătoare cel puțin pentru mine. Aș zice că e mai degrabă un roman Young Adult sau cel mult pentru un începător în ale cititului.
Îl găsiți și aici.

 

Onoare, de Elif Shafak, Editura Polirom, Colecția Top 10+

M-am oprit din a scrie despre cărțile citite în ultima vreme pentru că mi-e greu să vorbesc despre “Onoare”, de Elif Shafak. Ohhh… Shafak este una dintre scriitoarele mele preferate și e o storyteller în deplinătatea cuvântului. Unii spun că poate exagerează cu explicarea contextelor politice și ideologice, dar educarea în acest sens mi se pare naturală. Învățăm mai mult din povești, din studii de caz. Acest roman surprinde cronica unei familii, extinsă pe 3 generații, cu faptele care se repetă sau care influențează generațiile următoare. Se împletește realismul magic dintr-un sat kurd cu realismul londonez, cu oprire într-un Instanbul mereu aflat între 2 lumi. Shafak însăși e stabilită la Londra, astfel încât redă în cunoștință de cauză diferențele culturale dintre nativi și imigranți, vorbește despre principiile apărate cu și mai mare fervoare în străinătate de către popoarele din est, despre pasiuni care distrug familiile în toate sensurile. Un gust amar rămâne când îți dai seama că femeile nici azi nu se pot bucura de viață în unele părți ale lumii. Și dacă își îngăduie să fie puțin fericite, le roade vinovăția. De asta, sunt recunoscătoare că trăiesc într-un cadru în care mă simt susținută și protejată. Mai mult, Shafak surprinde atât de bine starea mentală a personajelor încât m-am tot întrebat dacă nu cumva unul dintre aceștia este psihopat… Și, da, tema crimelor realizate pentru “onoare” a fost prea puțin exploatată în general. A fost un twist super-interesant la un moment dat, frumos și dureros în același timp. Nu am cuvinte îndeajuns să recomand cartea asta. O găsiți aici.

 

Emoții în farfurie. Cum să faci pace cu tine și cu farfuria ta, de Ancuța Coman-Boldișteanu, Editura Trei, Colecția Psihologia pentru Toți

La începutul lunii decembrie, la citit, i-a venit rândul unei cărți mult așteptate: Emoții în farfurie. Cum să faci pace cu tine și cu farfuria ta, de Ancuța Coman-Boldișteanu 😍 O încadrez și la cartea lunii decembrie scrisă de un scriitor din Timișoara. Cartea este extrem de bine scrisă, de către un terapeut, de către un profesionist, de către un om care a parcurs călătoria “emoțiilor și kg în plus”, care vine cu o abordare extrem de empatică și inteligentă. Primim explicații medicale, intrăm în cabinetul Ancuței și în viețile clienților ei prin intermediul studiilor de caz, ne trezim cu conștientizări și cu momente AHA adesea pentru că ne îndeamnă să răspundem întrebărilor la fiecare câteva pagini. E o călătorie, practic, și către noi. Pe care o putem aprofunda ghidându-ne și după cartonașele “Emoții în farfurie. De ce mănânci când mănânci?”. Iar zilele trecute, Ancuța ne-a mai făcut un cadou: un ghid de sărbători pentru toată familia. Astfel, avem instrumente bune care ne ajută să fim mai prezenți și să facem alegeri potrivite ca să fim bine noi cu noi, acasă, în corpul nostru.
Mai multe informații pe https://www.emotiiinfarfurie.ro/.
Ancuța, îți apreciez munca, determinarea și tot ce oferi oamenilor. E minunat că prima ta carte se află în top 5 cele mai vândute din secțiunea non ficțiune și în top 10 cele mai vândute cărți de la Editura Trei în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus. Asta ca un fapt divers, pentru că atât eu, cât și o grămadă de alți cititori si-au luat-o online sau din librăriile din toată țara. Felicitări 🩷

 

Menajera și Secretul Menajerei, de Freida McFadden, Editura Bookzone

Grație bunei noastre vecine, tanti Codrel a.k.a. Maria Selestean, am ajuns să citesc 2 dintre cele mai bune thrillere ale anului: Menajera și Secretul menajerei de Freida . Acum câteva luni s-a creat o adevărată nebunie în jurul lor peste tot, iar recent Secretul Menajerei a fost desemnat cel mai bun roman la categoria Mystery & Thriller de către cititori pe platforma Goodreads. Și pe bună dreptate! Nu am putut lăsa din mână volumele, le-am terminat în câteva zile pe amândouă. McFadden scrie excelent, nu încarcă cu detalii inutile, gândește bine toate aspectele, găsește twisturi credibile, deși personajele principale sunt puțin cam prea perfecte pentru gustul meu. Millie pare vulnerabilă, dar se dovedește capabilă să înfrunte psihopați și oameni periculoși, cu oarecare ajutor de la persoanele potrivite. Sincer, eu as fi vrut să mai existe măcar un roman între cele 2, pentru că faptele se întâmplă la 4 ani distanță, timp în care Millie si-a câștigat reputația de a salva soții abuzate, chiar și pe cele aflate în situații din care părea imposibil să iasă. Aș fi fost curioasă să mai cunosc măcar un alt caz. Dar și așa, ambele volume mi-au plăcut maxim și am rămas cu ele încă o vreme. Mie mi-a plăcut mai mult primul volum, tocmai pentru că e construit mai simplu, iar finalul mi-a dat fiori, a fost teribil de bun!

Chiar înainte de Crăciun am citit o reeditare a romanului “Fete moarte”, de Jorge Ibarquengoitia – un scriitor al cărui nume nu o să reușesc niciodată să îl rostesc 😅 Cartea nu e deloc crăciunistică, însă știam că este bună și am primit-o recent de la prietena mea, Vera. Subiectul este inspirat dintr-un caz real, scriitorul relatând povestea a două surori, matroane, care au gestionat cel puțin ciudat relațiile personale cu iubiții, respectiv cu fiul și extraordinar de dezastruos relațiile profesionale cu “angajatele” lor. Aflăm despre decesele unora dintre acestea survenite mai mult sau mai puțin accidental, totul pe fundalul corupției autorităților mexicane. Adevărul este că stilul scriitorului este unul deosebit, de tipul rapoartelor polițiste sau relatărilor jurnalistice old school, fără profunzimi psihologice. Asta în contextul în care Ibarquengoitia a trăit intr-o perioadă în care realismul magic era în floare. Mai mult, scriitorul și-a găsit sfârșitul într-un accident aviatic în timp ce se îndrepta către o întâlnire cu Gabriel Garcia Marquez.
A fost o carte bună, o găsiți și aici.

Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso și celelalte, de Marilu Olivera, Editura Trei, Colecția Fiction Connection  

Zilele trecute am terminat “Odiseea povestita de Penelopa, Circe, Calypso si celelalte”, de Marilu Olivera. Practic, aflăm perspectivele celor care l-au iubit pe Odiseu, că au fost zeițe sau femei. Mie mi-a plăcut mult lirismul vocii zeițelor în contrast cu pragmatismul muritoarelor. Faptele eroice și tot ce a trăit Odiseu sunt înfățișate astfel de acestea, dar și de însuși Odiseu, eliberat de Calypso. Scriitoarea construiește abil contextele și portretele psihologice ale tuturor, făcând memorabile deopotrivă trăirile și întâmplările și completează astfel tabloul Odiseii. A fost o lectură ușoară, găsiți cartea și aici.

Astă-vară am primit “Apicultorul din Alep”, de Christy Lefteri în limba română și de Crăciun varianta în engleză, cu semnătura autoarei, devenind astfel una dintre cele mai prețioase cărți de la mine din bibliotecă. Iar supracoperta este superbă! Unde mai pun că este unul dintre cele mai bune romane citite anul acesta! Ani de zile am fugit de cărțile în engleză, credeam că lectura nu o să meargă așa lin și acum am făcut un experiment: am citit din ambele versiuni, cum mi-a venit. Și culmea, am citit ușor și când eram ruptă de oboseală. Așadar, un alt motiv pentru care o să îmi amintesc cu drag de romanul acesta.
Despre roman în sine, cuprinzător, a scris Lefteri următoarele: “Apicultorul din Alep e o carte de ficțiune. Dar Nuri și Afra au fost creați în inima mea ca rezultat al fiecărui pas pe care l-am făcut cu copiii și familiile care reușiseră să ajungă în Grecia. Am scris acest roman pentru a scoate la iveală felul în care ne comportăm cu oamenii la care ținem cel mai mult atunci când trecem prin multe greutăți. Apicultorul din Alep este despre pierdere profunde, greu de imaginat, dar și despre dragoste și speranță. Asta am văzut, și am auzit, și am simțit pe străzile și taberele din Atena.” Eu completez că e vorba despre imigranți și despre laturi nefamiliare ale acestui fenomen. Despre perspective la care nu ne gândim: la durerea imigranților și la motivele serioase care îi alungă din casele lor, adesea bombardate, la pericolul de moarte și la riscurile asumate, la șansele mici de supraviețuire în condiții extreme, la violența din taberele de imigranți, la procedura de solicitare de azil, la limitări, etc.
The Zen Monkey and The Lotus Flower. 52 Stories That Will Change Your Life, de Tenpa Yeshe
Am primit această carte de la verișoara și mătușile mele din New York, nu am găsit-o niciunde în online decât pe amazon. Volumul conține povestiri scurte, de citit câte una pe săptămână și de meditat asupra ei. Sunt lecții din înțelepciunea budistă care îndeanmă la recunoștință, mindfulness, înțelepciune, iubire, curaj și credință. Mi-a făcut bine această carte, pe care eu am citit-o pe parcursul a câteva luni.
Acestea au fost ultimele 13 cărți citite în 2023, dintr-un total de 73. Sincer, nu m-am așteptat să fie așa un an intens de citit, având în vedere că viața mea a fost plină cu copiii, casa, grădina și alte cele. Dar mă bucur că am avut parte de toate. În curând, revin cu ce îmi doresc să citesc anul acesta. Voi ce planuri aveți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.