Ce cărți am citit în ianuarie 2024? Gânduri și recomandări

Se pare că am început anul în forță, fără neapărat să îmi planific asta. M-am ținut de lista mea de lecturi, gândită pentru 2024. Am vrut să citesc din cărțile deja avute în bibliotecă, să continui cărțile începute și să aleg un scriitor timișorean pe care să îl descopăr. În total  7 cărți, din care, recunosc, 3 au fost scurte și mi-au luat maxim o zi fiecare.  Plus una citită pe jumătate (undeva la 200 de pagini am parcurs) și abandonată. Dar să le iau pe rând.

 

”Iernile sufletului”, de Katherine May, Editura Nemira

Dacă tot e iarnă (teoretic) și am cartea de 2 ani deja, am considerat că e momentul să citesc Iernile sufletului, de Katherine May. Acest memoir, publicat la noi la Editura Nemira, susține o pledoarie pentru odihnă, pentru îmbrățișarea anotimpului rece, pentru acceptarea lucrurilor pe care nu le putem schimba, pentru a ne cauta și a ne regăsi pe noi înșine. Katherine May ne poartă, prin experiențele personale, într-o călătorie prin natură, având drept protagoniști lumina, Aurora boreală, Stonehenge și ritualurile aferente, Crăciunul și Anul Nou, zăpada, cântecele păsărilor și ale oamenilor, animalele care hibernează, copacii desfrunziți, și oameni care se vindecă și se călesc prin saune, respectiv prin “înot” în apă rece. E și un îndemn de a savura momente de calitate în intimitatea casei. Mi-a plăcut mult curajul de a-și expune părțile mai puțin bune și frumoase, duioșia și înțelegerea față de propria persoană și felul în care ne transmite să ne oferim nouă înșine timp. M-a cucerit scriitura, nu degeaba a coordonat cursuri de Creative Writing!

 

“Din prietenia unui munte”, de Pascal Bruckner, Editura Trei

Am luat “Din prietenia unui munte” în ziua conferinței susținute de Pascal Bruckner în Timișoara. Știam că e un fel de memoir, conținând gândurile scriitorului și filozofului legată de această feblețe a sa. Am iubit scriitura, descrierile sunt fascinante, detaliile întregesc tabloul și mai că te fac să te îndrăgostești de munte. Vorbește despre ski, despre cățărare, despre plimbări pe munte, despre refugii și despre animale (drăguț capitolul legat de vacile cu care se identifică 🤭), despre oamenii care urcă pe munte și despre regulile de bun simț. Mi-a displăcut nota de superioritate, felul în care îi privește atât pe amatori cât și pe cei care își cumpără echipamente scumpe și faptul că el consideră că e nevoie de un permis pentru a urca pe munte 🙄

 

”nimic personal”, de Alexandru Higyed, Casa de Pariuri Literare

Am făcut o pauză de o zi de la romanul pe care îl citesc de o săptămână pentru un volum de poezii – volum de debut apărut în 2021 la Casa de Pariuri Literare :”nimic personal”, de Alexandru Higyed. E alegerea mea de scriitor timișorean pentru luna ianuarie, în încercarea de a citi și poezie. Pe Alex sigur îl știți și de la La Două Bufniţe (de unde am luat cartea, de fapt). Sincer, mie titlul îmi pare în contradicție cu ce mi-au transmis poemele: în ele am găsit vocea unui tânăr în căutare de sine, cu relații și situații provocatoare, cu momente de singurătate și cu melancolie. Pentru un plus de autenticitate, puteți accesa versiunea audio prin codul QR de pe ultima pagină, lecturarea fiind făcută chiar de Alex. Repet, nu mă pricep la poezie contemporană, dar a fost o carte interesantă, merită timpul vostru.

 

“Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării”, de Elif Shafak, Editura Polirom, Colecția Top 10+

Am citit “Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării”, de Elif Shafak într-o oră. Seamănă mai degrabă cu un eseu, cu gânduri legate de libertatea de exprimare și democrație, despre puterea educației și despre ce moștenire lăsăm noi copiilor noștri, despre inegalitate de sexe și despre rasism. Despre cine suntem noi – în legătură cu locurile “pe care le luăm cu noi”, dar și cu șansele pe care ni le mai facem și singuri. Multe dintre aceste gânduri îmi erau familiare și din interviuri oferite de Shafak. Scriitura este minunată, ca de obicei. Mai mult, am aflat câte ceva despre copilăria ei. Cu toate astea, când a trebuit să îi dau o notă pe goodreads, azi dimineață, am oscilat între 3 și 4. O dată pentru că pe mine mă cuceresc poveștile ei și asta nu este o poveste, și o dată pentru că am constatat că s-a înșelat în previziunile ei, in câteva privințe. Shafak a scris și a lansat cartea chiar la începutul pandemiei de Covid19, de unde și secțiunile despre anxietate și furie. Ceea ce mi se pare acum un timp atât de îndepărtat. Nu a putut expune și părțile bune și modurile sănătoase prin care mulți oameni si-au îmbunătățit viața și nici impactul deja mare al AI în viețile tuturor. A finalizat eseul cu o trimitere la schimbările climatice, și a fost, din punctul meu de vedere, un final deschis bine ales.
Am ales până la urmă să acord 4⭐️ tocmai pentru că te îndeamnă să gândești pentru tine și să te informezi și să te documentezi.

 

“Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung”, de Frederik Backman, Editura Art, Colecția musai

“Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung”, de Frederik Backman rămâne o vreme cu mine. Se citește în maxim o oră, are aprox 80 de pagini, dar unele sunt cu schițe. Backman a afirmat că a publicat textul întâi pe blogul lui și apoi, pur și simplu, s-a transformat într-o carte. Iar veniturile sale din vânzarea acestei cărți sunt donate unei organizații care strânge fonduri pentru cercetări în domeniul bolilor mintale. Este o poveste emoționantă despre dinamica familiei unui matematician diagnosticat cu demență. Despre discuțiile cu nepotul într-o piață care se face pe zi ce trece tot mai mică și care este, de fapt, creierul bunicului. Ai o strângere de inimă când afli semnificația titlului, cum și-a iubit soția, cum s-a inteles cu fiul. Și cum totul e ciclic, iar lucrurile par să se așeze și să lase dragostea să guverneze universul, și la bine și la greu. Cam asta face Backman în toate poveștile lui și de asta este atât de iubit!
Las câteva citate mai jos și câteva fragmente mai lungi în imagini.
“Matematica a fost o binecuvântare pentru băiat, căci l-a ajutat sa nu-i fie frică de ceea ce înspăimântă aproape pe oricine: Infinitul.”
“[…] uneori, cele mai strălucite minți din viața noastră ne părăsesc, iar noi, cei rămași, trebuie să trăim cu dorul după cineva care e încă aici.”
“Tălpile lui Noah nu ating pământul, băiatul și le bălăngăne distrat, așezat pe marginea băncii, dar capul ii e sus, în nori, fiindcă n-a trăit suficient ca să-l poată ține cineva cu picioarele pe pământ.”

 

Cântecul lui Solomon, de Toni Morrison, Editura Art

A rămas cu mine, devenind una dintre cele mai bune citite în ultima vreme – “Cântecul lui Solomon”, de Toni Morrison, scriitoare laureată cu premiul Nobel pentru Literatură și cu premiul Pulitzer. E atât de complexă! Cu realitatea comunităților afro-americane din anii 1910-1970, o realitate împletită cu credințele lor. Romanul urmărește viața lui Milkman, de la naștere (împarte aceeași dată cu băiețelul meu) până când “și-a luat zborul”. Este și un buildungsroman, pentru că îi vedem dezvoltarea pe măsură ce se confruntă cu istoricul familial și cu depășirea prejudecăților cu care a crescut. Celelalte personaje au rolul de a-i aminti din când în când defectele și felul lui egoist de a fi. Și cu toate astea, mi-a părut mult mai înțelept la finalul călătoriei lui. Foarte tare mi-a plăcut explicația titlului și am aflat astfel că existau familii mixte – afro-amerindiene. De fapt, mi-a plăcut însemnătatea numelor personajelor din roman.
Pentru mine, “Cântecul lui Solomon” a fost cu adevărat o carte surprinzătoare și emoționantă. Și personajul care mi-a plăcut cel mai mult a fost mătușa lui Milkman, Pilate

 

Fata dinainte, de J.P. Delaney, Editura Litera, Colecția CPT

Dacă tot e sezon de gripă și răceală, adică de veghere pentru mame, am terminat rapid “Fata dinainte”, de J.P. Delaney – un thriller captivant dacă ar fi să folosesc o expresie clișeu. Ajută formatul mic al cărții și capitolele scurte, uneori de câteva propoziții. Avem două planuri narative, din perspectiva a două chiriașe care au semnat un contract cu nenumărate reguli de urmat pentru a locui într-o casă minimalistă și puternic tehnologizată. Casa în sine mi se pare că este un personaj și mi-ar fi plăcut ca scriitorul să exploateze mai mult partea asta… Nu am rezonat cu niciunul dintre ersonaje, aceste trec printr-o pierdere sau printr-o stare emoțională delicată, cu toate că asta nu justifică unele acțiuni. O singură alegere de la final mi-a plăcut, fiind legat și de a doua semnificație a titlului. În rest, mi-au plăcut twisturile, construite bine, interesante și logice pe măsură ce povestea se desfășoară. Cartea m-a ținut în priză așa că e un thriller pe care o să-l recomand și pe viitor.

 

Hello Beautiful, de Ann Napolitano

Am primit cartea mea în vară de la verișoara mea din New York și pot înțelege motivul: e vorba despre tineri, despre evoluția lor de-a lungul timpului, despre familie și suroritate, despre depresie, abandon, moarte și sinucidere. Și despre ce e nevoie ca să treci peste toate astea. E o poveste care se derulează din anii 1960 până spre începutul secolului nostru. Mi-a plăcut că se făcea referire des la Fiicele doctorului March, însă am simțit atâta melancolie și atâta dramă în fiecare propoziție, încât nu am putut duce decât jumătate din cărămidă, cât este această carte. Oricum, are una dintre cele mai frumoase coperte. Și da, povestea e interesantă așa că sper să o abandonez doar pentru câteva luni și să mă întorc la ea cu energie să o duc. De menționat că pe goodreads a fost nominalizată la categora ”Cea mai bună carte de ficțiune” și că e recomandată de Clubul de lectură al lui Oprah.

 

Dacă ar fi să mă iau după ratingurile date de mine pe goodreads, pot zice că am avut o lună bună: 5 cărți de 4 steluțe și 2 de 5 steluțe.

Voi ce mai citiți bun?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.