Dacă ar fi să rezum într-un cuvânt lecturile mele de luna trecută, atunci aș folosi cuvântul ”ciudat”. Unele au o tematică ciudată, altele au o abordare ciudată, iar câteva m-au făcut să mă simt ciudat. Sunt oricum cărți pe care mi-am dorit să le citesc, așadar sunt mulțumită.
Epistole târzii, de Patricia Lidia
Am dat peste acest volum micuț la raftul scriitorilor timișoreni de la Anticariatul Queen din Shopping City. Din câte am înțeles, sunt gândurile unei tinere Patricia și m-am regăsit în unele fraze, pe mine, tot așa tânără. Mi-a făcut plăcere să îl citesc.
O viață liniștită, de Kenzaburo Oe, Editura Rao
Am început această carte acum mulți ani și am abandonat-o. Am reluat-o din dorința de a mă decide dacă rămâne sau nu la mine în bibliotecă și, de asemenea, de a citi un scriitor japonez. Mi-am întărit convingerea că scriitorii asiatici sunt ciudați. Sinopsisul acestei cărți nu îi face dreptate, este mult mai mult decât atât. Revolta m-a cuprins încă de la început, când am aflat contextul: părinții celor 3 protagoniști s-au dus în California pentru un an, la o universitate unde tatăl a fost invitat, în calitate de scriitor extrem de cunoscut. Ma-chan, studentă, preia conducerea familiei și se îngrijește de O-chan – se pregatea pentru examenele finale și de Eeyore, fratele lor handicapat, cum îi spun. Acesta suferă de crize epileptice, dar eu presupun că face parte din spectrul autist, întrucât are o înclinație aparte către muzică. El ia lecții de la un prieten al tatălui lor și urmează cursuri de înot. Aceste 2 fapte îi aruncă în câteva situații limită, din care ies destul de zdruncinați. Despre tot ce se întâmplă, Ma-chan scrie în jurnalul familiei, redenumit în final O viață liniștită, pe care îl trimite părinților în SUA. Descoperim în timp de ce mama a ales să își urmeze soțul și să își lase copiii singuri: tatăl trece din nou printr-o criză existențială, de chestionare a religiei, a vieții, a morții, prin care a mai trecut și în tinerețe, însă acum pare periculos să fie lăsat singur. Mi-au plăcut referirile la Stalker, filmul lui Tarkovski, care a generat discuții despre Christ și Anticrist, despre salvator și cel care va aduce sfârșitul. A fost eliberatoare pentru Ma-Chan conștientizarea că, indiferent cât de rău va fi Eeyore, aceasta îl va urma oriunde. În plus, a fost interesantă trimiterea la scriitorul francez Celine, despre care își face Ma-Chan lucrarea și ”Micii noștri idioți”, acei tineri cu dezabilități salvați de acesta. Ce nu mi-a plăcut a fost tonul sec folosit atât în narare cât și în conversațiile dintre personaje. Dar e ceva specific pentru majoritatea scriitorilor japonezi.
Cartea gâștei, de Yiyun Li, Editura Humanitas
Voi reda aici o parte din sinopsis, motivul pentru care mi-am cumpărat cartea de fapt: ”Cartea gâștei a fost distins, în 2023, cu PEN/Faulkner Award for Fiction și nominalizat, în același an, la Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction. New York Times Book Review a desemnat-o „Alegerea editorilor“, iar Time, „Cea mai bună carte de ficțiune a anului 2022“. Tot în 2022 a fost inclus pe listele celor mai bune cărți ale anului de către The New Yorker, NPR, Slate, Los Angeles Times, The Guardian, Los Angeles Review of Books, Financial Times, San Francisco Chronicle, LitHub, Buzzfeed.” Așadar, am avut mari așteptări. Povestea începe cu 2 fetițe sărace din Saint Remy, așadar dintr-un sat din Franța, care scriu o carte împreună: una dictează, cealaltă scrie efectiv, iar un diriginte de poștă corectează. Totul începe ca un joc, ca o provocare, iar înțelegerea este ca doar una dintre ele să fie trecută drept autoare și să treacă prin procesul expunerii publicării cărții. Poveștile din carte redau fapte șocante și destul de macabre pentru a fi scrise de o fetiță de doar 13 ani, de aceea mereu planează neîncrederea în abilitatea lui Agnes de a scrie. Ei bine, trecând printr-un test literar, faptul că ea chiar se pricepe să scrie și să inventeze povești m-a făcut să sper la un alt final: la a fi capabilă să scrie propria carte, eliberându-se de manipularea și răutățile ”creierului” Fabienne, după evenimentul de debut de la Paris și după experiența lunilor de la pensionul englez. Însă ea ce face? Renunță la tot pentru a se întoarce la prietena ei de care era obsedată și își ratează astfel viitorul. Dar toate câte s-au întâmplat face ca prietenia dintre ele să le distrugă și să se îndepărteze. De-abia după mulți ani, când află despre moartea lui Fabienne, Agnes decide să scrie cartea prin care să dezvăluie toată povestea lor. Unii zic că această prietenie a lor amintește de tetralogia napoletană, dar, sincer, Fabienne îmi pare atât de crudă și odioasă încât eu nu pot susține asta. Iar de acea profunzime magistrală a acestei cărți de care pomenesc alți cititori… eu nu am dat. Am rămas doar cu sentimentul neîmplinirii.
Laura și Julio, de Juan Jose Millas, Editura Vellant
Am luat și acest volum de la Anticariatul Queen, văzând că e vorba de un scriitor spaniol multipremiat național – iar eu m-am hotărât să descopăr cât mai mulți scriitori spanioli. Povestea are accente profunde psihologice și urmărește un cuplu, Laura și Julio – care rămân împreună datorită prezenței unei a treia persoane – vecinul lor, Manuel. Aflăm că, de fapt, este vorba de un triunghi amoros doar când Manuel suferă un accident, este spitalizat, Laura îl alungă pe Julio din casă și acesta ajunge să locuiască în apartamentul vecinului. Aici invață să îi poarte hainele, să își schimbe atitudinea semănând cu el, dar începe să îi citească și mailurile unde dă de corespondența cu soția sa. Ei bine, aceasta începuse cu mult înainte și citirea corespondenței electronice ne oferă o altă perspectivă asupra caracterelor și a situației. Într-un final, totul se așază dar problema lipsei sincerității pe care își continuă existența rămâne. Ceea ce m-a făcut să mă simt frustrată și nemulțumită. Scriitura e frumoasă, dar soluționarea nu mi-a plăcut. M-am așteptat poate la mai multe de la Laura, care rămâne un om mărunt, până la urmă.
Să nu mă minți, de Freida McFadden, Editura Bookzone
Am așteptat cu sufletul la gură să mai citesc un thriller, mă simțisem destul de încărcată de celelalte povești. Și nu am dat greș cu ”Să nu mă minți”. Ca de obicei, o mână de personaje, un plot twist excelent de data asta, o poveste bună. Dacă e thriller, chiar nu vreau să dau spoilere, așa că redau aici doar întrebarea: ”Cine a ucis-o pe terapeuta devenită scriitoare de best seller care trăia în vila somptuoasă din pădure?” A fost satisfăcătoare cartea asta, poate e cea mai bună carte scrisă de McFadden, citită de mine.
Multe vieți, mulți maeștri, de dr. Brian Weiss
Discuția despre maeștri a apărut în viața mea acum mulți mulți ani, dar date fiind toate câte s-au întâmplat pe plan personal în ultimele luni m-a făcut să o aleg. A fost momentul ei potrivit. Îmi țin toate părerile despre ea pentru mine.
Pe pământ suntem strălucitori o clipă, de Ocean Vuong, Editura Storia
Atât de dureroasă mi-a părut această carte. Este scrisă ca un testimonial-memoir sub forma unor scrisori adresate mamei. Mama este pe jumătate vietnameză, pe jumătate americancă (deși nu cunoaște bine limba și nici cu adevărat tatăl). Little Dog, personajul principal și naratorul, încearcă să justifice și să înțeleagă comportamentul mamei privind viața bunicii lui, abuzurile, greutățile îndurate de amândouă, sentimentul de a fi prins între 2 lumi și de a nu te putea integra în niciuna. De unde și furia și violența manifestată de mamă. Little Dog poartă rolul de interpret, el învățând rapid limba engleză o dată ajunși în America și încearcă să își protejeze mama astfel. Ca tânăr, își descoperă latura homosexuală și trăiește prima poveste de dragoste (aici recunosc că am sărit peste paragrafe întregi pentru că nu m-am simțit confortabilă, mi s-a părut prea intim). Conjunctura, perioada istorică și vârsta îl aduc în fața consumului de droguri, cărora nu le cade pradă. Mi-a plăcut că el își urmează visul de a scrie și merge la facultate, folosind cuvintele pentru a se vindeca și pentru a evolua.
Această carte de debut a lui Ocean Vuong a avut un lirism aparte și alături de puterea evocării, mi s-a părut foarte puternică și profundă. Mi-a plăcut mult, dar m-a și îndurerat pe măsură. Nu o recomand oricui, pentru că e nevoie să ai mintea deschisă.
Colega de birou, de Freida McFadden, Editura Bookzone
Dacă tot am avut nevoie de thrillere, am citit și a doua carte pe luna iulie, scrisă de această scriitoare. A fost fix ce aveam nevoie: o dispariție misterioasă, lucruri care nu se leagă și duc la dezlegarea misterului, personaje care au multe lucruri de ascuns și niciun personaj cu adevărat bun, un plot twist interesant și un final relativ deschis. Nu am prea înțeles fascinația lui Dawn pentru țestoase, dar relevanța pentru această carte a fost atât de mare încât manuscrisul a fost denumit inițial Țestoasa. Când o citesc pe McFadden, mă gândesc că mi-ar fi fost mai ușor dacă aș fi avut noțiuni mai solide de psihologie, ca să analizez personajle mai bine. Pentru că acum, sincer, nu știu dacă Dawn se încadrează la psihopat sau în spectrul neurodivergent. Pe Goodreads, am notat cartea cu 4* pentru că m-a ținut cu sufletul la gură și am reușit să o termin în maxim 2 zile.
Voi ce ați mai citit interesant? Ce recomandări aveți?
Am citit doar Pe pamant suntem stralucitori o clipa si e una dintre cartile mele preferate dintotdeuna.
In schimb eu as recomanda-o oricui pentru ca sunt multe invataminte ascunse printre metafore. Si cartile care ne ajung atat de adanc incat sa ne emotioneze pana la lacrimi sunt cartile care conteaza cel mai mult, cele pe care nu le uiti.