Am tot amânat să scriu acest articol și iată că am ajuns să fac asta în octombrie. Au fost 6 cărți citite, unele minunate, altele … dezamăgitoare. Toate merită menționate, din motive diferite.
Dar să le iau pe rând.
It All Ends With Us / Totul se termină cu noi, de Colleen Hoover
Întâmplarea face să fi terminat cartea chiar în ziua premierei filmului în cinematografele din SUA. Cartea chiar a ajuns de acolo, din New York City – orașul care nu doarme niciodată, grație mătușilor și verișoarei mele. Recunosc că altfel aș fi ajuns mai greu la ea, dar a fost o lectură inedită. Ușurică, cu scene cam siropoase pentru gustul meu, însă extrem de potrivit stilul pentru ca mesajul să ajungă unde trebuie. Colleen Hoover a făcut accesibilă portretizarea situației de abuz fizic în cuplu, violență în familie, relații toxice. Mesajul este unul foarte bun: oricât ții la omul de lângă tine, nu îi permiți să te rănească. “Totul (abuzul) se termină” și ciclul se rupe la Lily (Blossom Bloom 😅), pentru ca fiica ei să nu asiste la acte de violență ale tatălui asupra mamei și pentru ca istoria să nu se mai repete. Așadar, am putut trece peste replici clișeu, romanticisme, succese fabuloase survenite peste noapte și alte cele, tocmai pentru că înțeleg că unele victime pot primi sub o formă mai frumoasă mesajul puternic. Și da, în ciuda controverselor legate Blake Lively (pe care o îndrăgesc mult) și de Justin Baldoni, vreau să văd și filmul.
📚 44/2024
Remarcabile făpturi inteligente, de Shelby van Pelt, Editura Trei
O minunăție de carte, m-a impresionat profund. Îmi plac poveștile construite bucățică cu bucățică, în care toate se potrivesc la momentul bun. O scriitură excelentă, curată, emoționantă (deși Shelby Van Pelt afirmă că nu se pricepe la a-și exprima sentimentele pentru că se trage dintr-o nație mai rece…). Am îndrăgit personajul feminin principal, Tova, o doamnă trecută de 70 de ani, pentru care scriitoarea a avut-o drept sursă de inspirație pe bunica ei suedeză: blândă, asumată, hotărâtă, puternică. Tova și-a pierdut fiul cu 30 de ani în urmă și soțul, mai recent, așa că slujba la acvarium și întâlnirile cu prietenele ei Tricotezele sunt lucrurile care îi umplu ziua. Asta până când stabilește un soi de comunicare cu caracatița Marcellus și până când apare Cameron, un tânăr de fix 30 de ani, în căutarea tatălui. Și vedem schimbări produse din toate interacțiunile. Mi-a plăcut umanitatea/bunătatea arătată, umorul – mai ales din capitolele in care aflăm punctul de vedere al caracatiței, toleranța, traiul împreună cu oameni naturali, cu bune și cu rele. Mi-a plăcut că nu au fost soluții miraculoase la decizii drastice din viață – pe de o parte aș fi să intervină ceva pentru ca Tova să-și păstreze casa, pe de altă parte m-am bucurat că scriitoarea a mers înainte cu ideea mutării într-un spațiu nou. Finalul a rămas oarecum deschis, adică vedem personajele desfășurându-se în noua formulă, dar nu este nimic forțat, nimic grăbit. Las aici un fragment minunat, cu gândurile caracatiței: “Ființele umane. În general, sunteți plictisitori și neîndemânatici. Însă, din când în când, puteți fi niște remarcabile făpturi inteligente.” 😆
📚45/2024
Fata mecanică, de Anna Mazzola, Editura Humanitas
Lectura cărții “Fata mecanică”, de Anna Mazzola nu a mers lin: am citit jumătate din carte și am făcut pauză o săptămână. La un moment dat am avut intenția să o abandonez, pentru că m-am simțit inconfortabilă cu atmosfera sumbră, apăsătoare, mizerabilă din Parisul secolului XVIII. Deci accentele gotice au fost pregnante, romanul este unul de ficțiune istorică, povestea bazându-se pe fapte reale – cazurile copiilor dispăruți atunci de pe străzi, iar toate presupunerile locuitorilor în privința asta si-au găsit aici o posibilă soluție. O să mă pun să studiez despre automatele și invențiile din vremea aceea, pentru a înțelege mai bine cât e istorie și cât imaginația scriitoarei. Ce mi-a mai plăcut mult a fost portretizarea Doamnei de Pompadour, felul în care a gestionat situațiile in povestea noastră a fost remarcabil. Finalul a fost excelent, explicațiile au fost realistice, deși până atunci ai fi crezut ca orologierul Reinhart a reușit să transfere sufletul ființelor studiate în automatele prezentate.
În concluzie, o lectură interesantă, însă nu pentru oricine și doar la momentul potrivit.
📚 46 / 2024
Fetița căreia nu-i plăcea numele său, de Elif Shafak, Editura Polirom
Una dintre scriitoarele mele preferate, Elif Shafak, a scris o frumoasă carte pentru copii de 9-11 ani – “Fetița căreia nu-i plăcea numele său”. Poate fi un buildungsroman. Eu consider că Shafak a pornit cu o idee apoi s-a lăsat dusă de poveste, însă învățămintele trase sunt frumoase. Începe cu fetița cu numele Mușcată curgătoare (iar eu iubesc mușcatele), care pune tot felul de întrebări și care descoperă din ce în ce mai mult lumea. Află despre operația tatălui său – o situație puțin prea artificial exploatată și despre cum un glob a adus mai mult realism magic în poveste. Apariția lui mi se pare că a transformat linia narativă și, cumva, m-a pierdut. Dar pentru copii cred că e potrivită.
📚 47 / 2024
Petronille, Amelie Nothomb, Editura Trei
În august, am citit încă o scriitoare preferată de-ale mele – Amelie Nothomb. “Petronille” este un roman cu iz autobiografic (deși doar presupunem, dacă îi urmărim traseul, ca în cazul majorității romanelor lui Amelie Nothomb). Umorul situațiilor absurde e la el acasă și în acest volum, așadar mie mi-a plăcut.
📚 48 / 2024
La limită, de Diana Farca, Editura Stylished
Am ales să citesc “La limită” pentru a bifa și în august un scriitor timișorean – Diana Farca a lansat în 2017 acest roman, între timp, da, s-a mutat in București. Am mixed feelings față de acest roman: scriitura e bunicică, dar mi s-a părut că a grăbit sau a stat prea mult pe anumite etape. Povestea a avut un concept interesant: un tânăr aristocrat venit în București la studii, își plăcerile în plină perioadă comunistă până când se îndrăgostește și își face o familie. Felul în care sunt prezentate atmosfera și întâmplările ar putea încadra romanul și la categoria ficțiune istorică, deși puțin tras de păr… însă nu mi-a plăcut lipsa de consistență în cronologie – personajele au avut un copil după 40 de ani, deși ei se cunoscuseră cu 16 ani înainte? Ce s-a întâmplat în tot acest timp? De ce nu au reușit să plece la familie în Germania? Și multe altele, inclusiv neputința plasării in timp a acțiunii din planurile narative… Am apreciat twisturile din final, deși unul dintre ele a fost atâta de forțat…
📚 49 / 2024