Ce am citit in luna septembrie 2024? Gânduri si recomandări

În octombrie, am reușit să citesc, de asemenea, 6 cărți. Cărți pe care de-abia le-am apucat, cărți de care nu auzisem până când am fost în fața raftului. Cărțile 50-55 pe anul 2024.

Câteva detalii despre fiecare, mai jos.

 

Celălalt pasager, de Louise Candlish, Editura Corint, Colecția Leda Bazaar

Acest roman a fost pe lista mea de ceva vreme, îmi părea interesantă din sinopsis. Dar m-a cam dezamăgit. Au fost acolo niște răsturnări de situație, niște minți bolnave, m-a prins povestea la un moment dat, însă am impresia că în final a fost pedepsit doar partenerul care a înșelat. Cel care manipulează întotdeauna câștigă. Iar discuția continuă despre bani, frustrarea și atitudinea negativă față de cei care au o situație financiară bună pesemne că derivă din atmosfera ultimilor ani din Londra. A fost deranjant, de-a dreptul.

📚 50 / 2024

 

Nimic nu e adevărat, de Lisa Jewell, Editura Litera

Posibil cel mai bun thriller de anul acesta, pentru mine “Nimic nu e adevărat”, de Lisa Jewell! Romanul a fost unul surprinzător! Schimbările de situație și de perspectivă m-au ținut în priză și recunosc că, deși toate răspunsurile erau la vedere, nu le-am înțeles în întregime decât la final. Totul pornește dintr-o coincidență pură, când două femei, născute în aceeași zi, își sărbătoresc ziua de naștere în același restaurant. Una dintre ele face tot posibilul să se introducă în viața celeilalte, o producătoare TV de succes. Apare o idee de podcast și de acolo totul o ia razna. E ca și cum am asista la sesiuni terapeutice transformate în episoade de reality shows. Întâlnim aici traume și vieți distruse, ranchiună care distruge alte vieți, la propriu și la figurat. Întrebarea ”Cine a făcut-o?” e mereu ignorată pentru că vina cade mereu pe sursa problemelor generale. Un roman pe care îl recomand cu încredere.

📚 51 / 2024

 

Desire, de Haruki Murakami

Pentru că m-am săturat să aștept traducerea cărții lansate anul trecut de Haruki Murakami, îmi tot cumpăr volume în engleză, neapărute la noi. Așa am dat de “Desire”, un volum de proză scurtă, care include și “Birthday Girl”, povestea citită anul trecut în format minuscul🤭 cele 5 povestiri incluse în volum sunt în același stil straniu și apropiat cu care ne-a obișnuit Murakami, fără un mesaj anume, cu final deschis, cu multiple înțelesuri, cu imagini care îți rămân vii în minte. Prin acest volum, am descoperit această colecție Vintage Minis, o colecție de scrisă cum nu se poate mai bine astfel: ” The Vintage Minis bring yoh the world’s greatest writers on the experiences that makes us human. These stylish, entertaining little books explorează the whole spectrum of life – from birth to death, and everything in between.” O sa caut și alte volume din colecție, ale scriitorilor pe care îi consider buni.

📚 52 / 2024

 

Provocarea Ierusalimului, de Eric Emmanuel Schmitt, Editura Humanitas

Credința constituie un drum personal. Din acest motiv, despre acest volum autobiografic pot spune doar că este despre căutări și descoperiri, că fiecare dintre acestea are momentul propriu. Aleg să redau 2 citate, unul al scriitorului, altul al Papei Francisc, comandatarul acestui volum.

”Fiecare religie pune o virtute înainte de toate: respectul la evrei, dragostea la creștini, ascultarea la musulmani, compasiunea la budiști.” – Eric Emmanuel Schmitt

“Vocația noastră este fraternitatea, fiindcă suntem copii ai aceluiași Dumnezeu. Provocarea pe care Ierusalimul o ridică și-n ziua de azi în fața lumii exact aceasta este: sa trezească în inima fiecărei ființe omenești dorința de a-l privi pe celălalt ca pe un frate în unica familie omenească. Numai având conștiința acestui fapt putem construi un viitor posibil, făcând să tacă armele distrugerii și ale urii și răspândind în lumea-ntreagă blândul parfum al păcii pe care Dumnezeu ne-o dăruiește neobosit.”  – Papa Francisc

 

📚 53 / 2024

 

Un caz de moștenire, de Daniel Timariu, Editura Tritonic

Am ales această carte pentru a citi un scriitor timișorean necunoscut mie. Ei bine, pentru mine a fost SF – cu profileri și relatări dubioase, ca și cum toți știm limbajul polițist. O soluționare nesatisfăcătoare pentru că nu mai știam dacă este vorba de un roman gotic, dacă e un thriller, dacă e simplu un roman polițist. Nici acum nu pricep unele lucruri, așa că înțeleg că stilul nu e pentru mine. Să ne înțelegem: scriitura nu e rea, Timariu te ține prins în poveste. Dar mie nu mi se potrivește.

Dacă vouă vi se pare interesant, găsiți mai multe volume la Anticariatul Queen din Shopping City – am luat cartea de pe raftul dedicat scriitorilor timișoreni.

📚 54 / 2024

 

Bărbații, de Holly Gramazio, Editura Trei

Un roman prezentat ca unul amuzant, ca un must read vara care tocmai s-a încheiat. Eu am primit cartea de la prietena mea, altfel poate nu m-aș fi oprit acum asupra lui. Premisa a fost interesantă: o tânără se trezește cu un soț care coboară din pod. Descoperă că, pentru a-l schimba pe el și pentru a trăi o altă viață, trebuie doar să îl trimită în pod. Interesante primele experiențe. Dureroase câteva. Stresantă cel puțin una – m-am simțit claustrofobă. Însă m-au deranjat unele scene intime și cum se raporta la ele. Asta în ceea ce privește povestea. Cât despre scriitură, am impresia că Gramazio a făcut tot ce i-a stat în putință să atingă fiecare aspect posibil, de unde frânturi ale liniei narative, cu momente prea lungi sau prea scurte. M-am simțit fix a în liceu când făceam exerciții cu reiterări la informatică. O ultimă obiecție: aș fi denumit cartea ”Soții”, dar înțeleg că în română poate avea și alte semnificații – soții – cuplu, substantiv articulat sau  soții – pluralul de la soție…

📚 55 / 2024

 

Per total, a fost o lună cel puțin interesantă,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.