Luna noiembrie a fost foarte bogată în cărți pentru mine. Am citit 7 și mai am 3 începute, 2 de non ficțiune și 1 ficțiune, pe care probabil le termin în decembrie. Am bifat, așadar cărțile 60-66 pe 2024. Ca tipologie, am citit atât proză cât și poezie, atât distopic, cât și cu iz autobiografic. Pe larg, despre fiecare, mai jos.
Casa de sticlă, de Eve Chase, Editura Litera, Colecția buzz books
Am primit această carte de la prietena mea, Vera, și cuvintele de pe copertă, ”Intens”, ”captivant”, ”plin de mister”, ”un secret de familie întunecat” m-au dus cu gândul la un thriller. Și asta îmi doream. Însă, am dat peste o poveste interesantă de familie, în care regăsim două planuri narative. Într-unul trecut, avem o mamă îndurerată după pierderea bebelușului ei, care își neglijează copiii mai mari și care își înșală soțul cu prietenul lui bun. Sincer, i-am tot căutat scuze până mi-am dat seama că asta îi era firea și soțul nu avea nicio vină. Mai mult de atât, a încercat să o ajute cum a putut. Relația dintre bonă și copii este una specială, mai ales pentru că tânăra bonă este un om bun. Drept dovadă că tot binele ce urmează în viața a doi bebeluși se întâmplă datorită ei. În al doilea plan narativ, o femeie își descoperă trecutul, în timp ce își îngrijește mama rănită într-un accident și încearcă să gestioneze situația fiicei sale însărcinate. Evident că la final cele două planuri se întrepătrund și înțelegem povestea întreagă. Te face să te întrebi cât de puternice sunt relațiile mamă-fiică, indiferent că sunt biologice sau adoptive. Mi-a plăcut, m-a ținut în priză.
Femeia nisipurilor, de Kobo Abe, Editura Univers
Am fost trasă puternic în poveste și, citind-o, am avut în permanență un sentiment de claustrofobie acută. Personajul principal, un profesor pasionat de entomologie, ajunge în ziua lui liberă într-o localitate mai îndepărtată în căutarea unor insecte anume și, pierzând autobuzul , este condus la casa unei văduve pentru a fi găzduit peste noapte. Descoperă a doua zi că este captiv într-un soi de casă îngropată în nisip, într-un sat la mare în care oamenii conspiră să sechestreze tineri care să ajute tocmai la a impiedica nisipul să distrugă locul. Pe măsură ce acești locatari elimină nisipul, acesta continuă să le umple casele. O situație demnă de absurd, amintind de muncile lui Sisif. Profesorul trece prin tot felul de stări, amintindu-și și momente din căsnicia lui ratată și analizând situația actuală. Cumva, o păcălește pe femeia nisipurilor și reușește la un moment dat să evadeze, însă este prins. A fost ciudat si frustrant deopotrivă. Cum sunt de altfel, majoritatea poveștilor japoneze contemporane. Trebuie menționat că adaptarea cinematografică din anii 1970 a cărții a obținut recenzii bune, două nominalizări la Oscar și câteva premii importante în Japonia.
Schiță, de Rachel Cusk, Editura Litera, Colecția CPT
Atât am auzit de Rachel Cusk în ultimele 2 luni, încât mi-am luat ”Trilogia cruzimii”, din care am citit primul volum, ”Schiță”. Scrisă la persoana I singular, m-am gândit că este un roman autobiografic, întrucât personajul principal este o scriitoare, sosită în Atena pentru a susține un curs de scriere creativă. Scriitura este foarte inteligentă, dar m-a cam pierdut prin melancolia care inundă paginile. Regăsim conversații cu cei pe care îi întâlnește aici: un miliardar sărăcit, vecinul ei de avion, un profesor misogin, un prieten care îi invidiază fericirea, o scriitoare cunoscută, feministă, soție de diplomat. Aceste conversații sună mai degrabă a confesionale ale acestora, iar falsitatea mărturisirilor de la început se transformă treptat în regrete și greșeli, dezvăluind adevărata lor fire. Ce mi-a plăcut a fost că această scriitoare nu i-a judecat, păstrându-și poziția de observator și îngăduindu-și să reflecte la propria viață. Am sentimente mixte față de acest volum, mai degrabă static decât activ, în așteptare a ceva mai mare care va veni. Sau poate sună a acea resemnare specifică majorității celor de 40+ de ani?
Noi, carnivorii, de Agustina Baztericca, Grup Editorial Trei, Pandora M, Colecția Anansi
Am întâlnit în acest roman o lume distopică, îngrozitoare, care mi-a trezit un dezgust profund. M-am simțit atât de inconfortabil! Personajul principal, administrator al unui abator de carne umană, numai ce și-a pierdut copilul când primește o femelă cu care îndrăznește să încalce regulile și cu care face un copil. M-au oripilat toate procesele prezentate în carte, iar finalul a fost de înțeles, pentru că nu aș fi văzut vreo cale de ieșire din acea lume. Fie ce-o fi, Baztericca are o scriitură genială. V-o recomand numai dacă puteți suporta zile întregi de greață. Eu era cât pe ce să o abandonez după 30 de pagini. Mai mult, am auzit că sunt cititori care au devenit vegetarieni când au terminat-o.
Tăcerea vine prima, de Ioana Maria Stănescu, Editura Trei
Primul lucru pe care trebuie să îl mărturisesc este că mi-a plăcut mult scriitura. Sunt unele fraze atât de simple și frumoase și pline de adevăr, conțin comparații minunate. E ciudat cum poți sa apreciezi mult construcția unui personaj pe care îl detești. Pentru că, deși înțelegând-o pe Dora, am fost adesea depășită de situație – cum să îți lași fetița singura în casă și tu să te duci la plimbare? Cum a lăsat-o singură în camera de hotel și ea să meargă la piscină? Mi se pare că nu face niciun efort în a-și îmbunătăți comunicarea cu fiica adolescentă. E admirabil cum scriitoarea a atins acest subiect, al relației mamă-fiică. Cred că Dora a simțit că încă nu e suficient de matură pentru o mamă și a acceptat că simte să fie competitivă cu fata ei, dar a fost frustrant că nu a știut cum sa-și depășească situația. Și nici nu a știut să gestioneze relația cu fostul ei soț, nu mai zic de cea cu mama ei. Peste toate, instaurându-se tăcerea. Toate experiențele Dorei (despărțirea părinților săi, prima relație, încercarea de suicid, căsnicia cu soțul și plecarea acestuia) nu au făcut-o ambițioasă și dornică să evolueze. Ea doar lancezeste – asta e senzația mea. Stă constant pe Facebook, unde își caută aprobarea. Eu nu am rezonat deloc cu firea asta a ei. E debusolat pentru mine – sunt multe astfel de femei? Deși datingul pe FB mi se pare o aberație în ziua de azi, nu înseamnă că nu se întâmplă și adevărul e că eram curioasă ce se va alege de Dora și doctorul din Brașov cu care ea vorbește pe mess. Mi-a plăcut totuși că scriitoarea a ales un final deschis, iar tonul plin de speranță a luat naștere în momentul în care Dora a început să rupă tăcerea. Să recunoască celor apropiați și ei înșiși ce își dorește și ce simte. Și a fost minunat că nu a fost criticată pentru asta. Deci finalul a fost pe măsură, pentru mine.
Angajații, de Olga Ravn, Grup Editorial Trei, Pandora M, Colecția Anansi
Am vrut demult să citesc cartea aceasta, mai ales pentru că acest roman a fost nominalizat la International Booker Prize în 2021. Scriitura a fost cel puțin interesantă. Aflăm povestea navei 6000 aflată într-o misiune în jurul unei planete necunoscute, la ani-lumină de Pământ. Adevărul e că nu am înțeles ce anume au fost acele obiecte luate de pe acea planetă și ce înseamnă acea productivitate la care lucrau angajații…. Angajați umani și umanoizi deopotrivă. Unii nu știau exact din ce categorie fac parte, iar unii umanoizi își doreau să experimenteze aceste sentimente umane. Într-un final, după un complot al unora dintre ei, s-a obținut permisiunea de a fi distrusă nava și o să îmi rămână în minte imaginea unui umanoid psihopat care își făcea de cap până la momentul distrugerii complete. În concluzie, un alt roman cu o lume distopică, pe care nu îl recomand oricui.
Aproape nimic sigur, de Robert Șerban, Editura Cartier
Am simțit nevoia unei lecturi reconfortante după atâtea apăsătoare și, dacă tot a trebuit să aleg un scriitor timișorean pentru noiembrie, am ales ultimul volum de poezii al lui Robert Șerban, publicat anul acesta. Chiar recent, îndrăznesc să spun. Îmi place mult simplitatea situațiilor expuse, pe alocuri umorul, în altele sarcasmul, dar e clar că nu ne plictisim. Mai mult, poeziile surprind imperfecțiunile vieții de zi cu zi și simți un îndemn la lejeritate și acceptare. Cu tot cu pauze, nu cred că a durat mai mult de o oră jumate să o finalizez, iar unele poezii sunt memorabile.
De-a lungul lunii, am început alte 2 cărți de ficțiune și una de non-ficțiune, pe care mă aștept să le termin luna aceasta. Așadar, o grămadă de cărți parcurse în întregime sau parțial. Se vede că a început sezonul virozelor, care mă ține în alertă zi și noapte cu câte un copil și care m-a pus și pe mine pe tușă, încă de 2 ori.
Ce mai citiți interesant? Ce recomandări mai aveți?