Ce cărți am citit în luna decembrie 2024? Gânduri și recomandări

Închei anul 2024 cu un teanc de 76 de cărți citite, cu mulți scriitori noi descoperiți, cu provocări, cu un TBR la fel de mare, cu o viteză de a citi și de a mă concrentra clar sporite.
Sunt extrem de recunoscătoare pentru provocările în materie de lectură, că mi le-am stabilit eu singură sau am fost intrigată de ele. Mulțumesc pentru fiecare carte primită și pentru fiecare recomandare căreia i-am dat curs.
Mai jos, las cărțile parcurse în această ultimă lună din an, destul de multe, în mod surprinzăto r – 9 mai exact :
Menajera e cu ochii pe tine, de Freida McFadden, Editura Bookzone
Am citit acest al treilea volum din seria Menajera a venit după ce auzisem deja vorbindu-se despre el. Așadar, știam unele fapte, nu am rămas impresionată de nimic. McFadden s-a străduit cam prea mult să lungească seria, mi-a luat ceva timp până am făcut calcule în privința cronologiei și încă simt că îmi scapă ceva. Finalul a fost cu un twist, dar insuficient de bun pentru mine.
Factorul microbian, de dr. Hiromi Shinya, Editura Litera, Colecția Lifestyle
Mai demult, am citit alte 2 cărți scrise de acest doctor – Enzima miracol și Enzima întineririi. Deși unele idei se repetă în acest volum, am rămas cu unele principii bune: postul mic Shinya, proporția bună între proteinele, fibrele și lactatele consumate, alimentele nerecomandate și alimentele recomandate. O lectură utilă.
Proiectul Decameronul. 29 de povestiri noi din pandemie – un proiect colectiv The New York Times Magazine
Acest volum și volumul paisprezece zile, apărut la Editura Corint seamănă prin tematică, ba chiar și prin aportul adus de scriitori comuni. În ceea ce privește acest volum, scriitorii implicați sunt scriitori la început de drum, scriitori consacrați, artiști, din diverse colțuri ale lumii. Unele povestiri sunt memorabile, altele nu mi-au plăcut deloc, ceea ce e și normal când e vorba de un volum colectiv.
Iepurele blestemat, de Bora Chung, Pandora M, Anansi Fiction
O colecție de povestiri bizare, care pot fi încadrate cu ușurință fie la horror, fie la SF, care o să mă bântuie o vreme. Nu m-am oprit din a le citi pentru că stilul este captivant, iar povestirile sunt foarte bune. O recomand numai cititorilor experimentați și celor iubitori de genurile mai sus menționate.
 
 
Rivala, de Eric-Emmanuel Schmitt, Editura Humanitas
Apărută în noiembrie, am vrut să citesc imediat acest roman scurt (eu aș fi încadrat volumul la nuvele). Schmitt este genial, ca de obicei, scriitura lui e suavă, melodioasă, sensibilă, plină de umor și frapează prin realism. Ca te obicei, te provoacă să descoperi care e adevărul. De această dată, o avem pe o rivală de-ale Mariei Callas, iar invidia, ura, răutatea, răzbunarea își face loc printre rândurile lui Schmitt. Această rivală nu apare în niciun compediu al cântărețelor de operă, deci e la fel de posibil ca Schmitt să îi fi făcut lui Callas o oarecare dreptate, prin eliminarea unui astfel de personaj rău din istorie, fie ea și fictivă. Totuși, din relatările acestei Carlotta Berlumi, vedem progresul Mariei Callas, această divă de la Scala di Milano, demnă de Hollywood, o vedetă care a știut să își facă o imagine și să se folosească de publicitate în favoarea proprie, dar care, deși pe un alt ton, este revelată prin umanitatea și prin viziunea ei vis-a-vis de noul concept de operă. A fost mai mult decât o cântăreață, a fost și actriță, reușind să transmită toată emoția publicului, care fie era la picioarele ei, fie o ura. Cartea m-a inspirat să caut operele menționate și să urmăresc mai multe clipuri cu Maria Callas. Așadar, mi-a plăcut tare mult!
 
Nu vorbi cu străinii, de Natalie D. Richards, Editura Bookzone
Un thriller pe care mi-am dorit să îl citesc, deoarece auzisem ideea și îmi părea promițător. Conceptul a fost bun, dar au fost atâtea fire de urmărit fără sens, încât m-a obosit. Soluționarea a fost bunicică, dar ceva tot a lipsit. Se citește rapid, într-o singură zi l-am terminat. Dar e lejer.
Castelul din orașul meu, de Ioana Bâldea Constantinescu, Editura Litera
Dacă e vreun cuvânt care să descrie atât întreaga carte, cât și unele personaje ar fi sinestezie și redau aici semnificațiile:
– asociere între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt una simbolul celeilalte
– tehnică literară constând în transpunerea metafora a datelor unui simț în limbajul altui simț
– principiu potrivit căruia senzațiile diverse (coloristice, muzicale, olfactive, etc) își corespund în plan afectiv.
Am apreciat scriitura Ioanei Bâldea Constantinescu, a fost atât de poetică. Fiecare frază îți umplea sufletul de senzații și sentimente. Firele narative și împletiturile aferente au completat un tablou precum piesele unui puzzle. Din trecut în viitor, cu regrete, cu neputințele vremii și cu acceptări ale destinului și a propriei chemări. M-a afectat în special relațiile mamă-fiică, mătușă/bunică-nepot, atât de diverse, atât de profunde, atât de pline de semnificație. Cert este că sacrificiul pentru binele celor dragi are multe valențe.Vedem și cum se schimbă locurile de-a lungul timpului, odată pline de viață, ajunge ruine sau, din contră, primind mai multă energie în timp
”Castelul din orașul meu” este una dintre cele mai complexe, mai grele din punct de vedere emoțional și mai bune cărți citite anul acesta, o surpriză pentru mine. Stilul încărcat nu ar trebui să vă oprească în primele 100 de pagini. Veți regreta cu siguranță dacă o abandonați.
  • Un an nou fericit, de Malin Stehn, Editura Bookzone
Un thriller nordic interesant, cu un ritm lent de desfășurare a acțiunii, dar cu 2 răsturnări interesante de situație pe ultimele pagini. Conține triggere pentru părinți, deci e de citit cu atenție și de analizat propria relație cu cei mici. Îmi place că am descoperit  câteva lucruri care țin de cultura suedeză de sărbători. Eu am citit rapid cartea, în 2 nopți și mă bucur că am făcut-o, deși nu e nici profund, nici surprinzător, e lejer.
Eu, care nu am cunoscut niciodată un bărbat, de Jacqueline Harpman, Editura Alice Books, Colecția Classic Alice
O carte extrem de recomandată și de plăcută de fetele de pe grupul de cărți din care fac parte. Eu nu am rezonat deloc cu ea. Pot înțelege ideile transmise: într-o lume distopică, vedem parcursul celei mai tinere prizoniere dintr-o închisoare subterană, de la primele ei amintiri de acolo la finalul vieții, în singurătate. Mi se pare trist felul în care femeile îi ascund unele lucruri atât de naturale pentru noi, muritoarele, din simplul fapt că nu există nicio șansă să le trăiască. Cele mai banale ocupații și activități ale noastre îi par fabuloase ”micuței”. Cele 40 de femei închise primesc o șansă la viață printr-o întâmplare unicat: a sunat alarma când unul dintre gardieni băga cheia în ușa lor. Aceștia s-au făcut nevăzuți, iar femeile au ieșit la suprafață. Și așa începe periplul lor printr-o lume stearpă, presărată din loc în loc cu câte o gheretă care ducea la câte o altă închisoare cu 40 de suflete care au pierit închise.Pentru femeile libere, singure pe această planetă stranie, fiecare zi a fost o provocare: întâi au fost mânate de dorința de supraviețuire, apoi au murit pe rând, de boli sau măcinate de neînțelegerea rostului acestei vieți. Martoră a toate, ”micuța” și-a asumat rolul de a le proteja și de a le ajuta în toate. Cu această experiență dobândită și cu toate raționamentele la care ajunge prin propria voință de cunoaștere, romanul poate fi încadrat la categoria buildungsroman. Când a rămas singură, a plecat în explorare, iar finalul vieții o ajunge într-un buncăr unde se bucură de comoditățile vieții noastre moderne: aparate electronice, baie cu apă curentă, săpun, cărți, pat confortabil. Rămân multe întrebări evidente, faptice, precum: ”unde se află? unde au dispărut ceilalți oameni? de ce a sunat alarma? unde au plecat gardienii? unde locuiau aceștia”, dar și întrebări mai profunde, precum: ”ce anume ne face umani?”. Își folosește inima drept orologiu și bunul simț pentru a supraviețui, dar ce îi lipsește cu adevărat micuței este iubirea. Iar lipsa ei, resimțită în fiecare frază, face ca acest roman să fie unul atât de profund dureros.
Underground, de Haruki Murakami
Aceasta este una dintre cele 3 cărți de Murakami pe care nu le-am citit. Am comandat-o în engleză, pentru că nici nu e tradusă la noi. Și pot înțelege de ce. Și eu am abandonat-o după 30 de pagini. Practic, Murakami redă, cu acuratețea permisă de cei intervievați, experiența lor și cum le arată viața după atacul cu gaz sarin din Tokio. Dă o față și o viață supraviețuitorilor. Dar pentru mine, acest subiect e departe de a mă interesa. Nici felul de a reda faptele, specific japonezilor, nu a ajutat, oricât de bine scrie Murakami.
Permacultura în grădină, lună de lună, de Damien Dekarz, Editura Act și Politon
O carte utilă despre grădinărit ecologic, iar faptul că ai recomandări lună de lună a ajutat în oarecare măsură. Cu toate astea, această carte este doar una din multele mele surse de informare. În general, urmăresc principiile permaculturii, iar anul viitor va fi al treilea an în care mă ocup de grădina noastră. Am cartea de la începutul anului și am răsfoit-o în fiecare lună, așadar o includ la lista de decembrie, când am ajuns la finalul ei. Oricum, rămâne în teancul meu de cărți utile, de răsfoit oricând.

 

Luna trecută a apărut al treilea volum colectiv UndergroundTM pe care am intenționat să îl citesc în decembrie, pentru a citi scriitori timișoreni. Din păcate, nu am ajuns la el încă și nici nu am mai vrut să mă dau peste cap să găsesc o altă soluție, având în vedere că am avut o lună extrem de plină. Asta este, se mai întâmplă și lucruri de genul.

 

Un an nou minunat, plin de cărți bune și de sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.