Fetița mea împlinește 2 ani peste fix o săptămână. Ne uimește în fiecare zi, se vede că își conturează personalitatea și e din ce în ce mai hotărâtă în ceea ce vrea și în ceea ce îi place.
De vreo jumătate de an, prinde drag de câte o ființă. Câini, pisici, cai, păuni, albinuțe. Dar melcii au depășit orice așteptare.
Totul a început în urmă cu vreo 7 săptămâni. Locuim la sat și, o dată cu relaxarea restricțiilor, ne plimbăm pe strada noastră zilnic. Pe jos, fără vreun mijloc de transport, așa că ne bucurăm de natura din jurul nostru. La un moment dat, i-am arătat un melc. A rămas încântată de el. De atunci, zilnic mergem după melci! “Cătăm melcii?”. Ce a învățat Draga cu acest prilej?
- A învățat în timp să pronunțe corect melc și melci
- A învățat să cânte “Melc, melc, codobelc, scoate coarne bourești”, dar la ea sună “Melc, melc, opebec, ane boie, melc melc”
- Știe că sunt melci cu casă și melci fără casă (nu reține că se numesc limax, e puțin mai complicat). Însă a ținut minte și folosește denumirea de cochilie.
- Numără coarnele (nu știe de tentacule ale) melcului și așteaptă răbdătoare să le întindă. Evident, ca să le atingă
- Știe că melcii se retrag la nani în cochilie
- Știe că melcii au nevoie de apă ca să supraviețuiască și mereu îi luăm acasă, să îi punem în iarbă și să le dăm apă și câteodată frunze (adică a învățat cu ce se hrănesc și în ce mediu trăiesc). Câteodată, mergem repede – repede acasă și îi salvăm
- Desigur, asta când nu îi aruncă la găini, cum a învățat-o Bododo (buni Dodo) ; într-o zi când a venit buni Dodo pe la noi, după ploaie, au strâns de pe stradă 2 găletuțe (!) de ei, cu care au hrănit și bucurat găinile. Spre disperarea mea ulterioară, că nu i-am explicat încă despre lanțul trofic
- Draga știe că melcii sunt fragili și îi putem călca, a văzut câteva accidente pe cărare și a fost la început destul de afectată
- Știe că melcii nu au oliță sau pampy, dar și ei fac pipi și caca
- Știe că melcii merg încet, iar unii sunt mici, alții mari – ne-au ajutat așadar la însușirea acestor noțiuni
În drumul nostru, am mai întâlnit :
- Oameni pe care îi salutăm (în funcție de chef și stare, cu) : “Bună”, “Tai” sau făcut cu mâna
- Animalele domestice ale vecinilor, pe care le îndrăgește
- Râme, pe care le mai confundă câteodată cu șerpii, deși știe exact cum arată șerpii, a văzut de aproape cel puțin 4
- Omizi, despre care știe că se transformă în fluturaș întrucât i-am arătat apoi și câteva filmulețe și cântecele
- Gândaci, furnici, păianjeni (paianjene) și cărăbuși
- Ciuperci (opeci)
De asemenea, acasă am început să :
- Căutăm melcii în toate cărțile și am observat că adesea apar în cărțile de copii (o explicație ar fi că a căuta ființele mici reprezintă o provocare pentru copii).
- Modelăm melci din plastilină sau din play-dough; de obicei îmi oferă o culoare și îmi solicită melci de o anumită dimensiune 🤦🏻♀️; încearcă și ea să realizeze, însă se frustrează repede că nu îi iese – mai încercăm.
- Desenăm împreună melci. Ei, aici a fost o provocare. Întâi am învățat-o să facă un cerc (de notat că tatăl ei consideră că e meritul lui🙈) și, pentru că nu îi iese perfect, am constatat că făcea spirale, adică, așa cum vede ea geometria, melci. E bine acum că știe să țină destul de bine în mână orice instrument de scris și desenatul ăsta ambițios de melci o ajută și mai mult să îl folosească corect.
Dar, pe mine, încântarea față de melci cel mai mult m-a ajutat acum vreo 3 săptămâni. Eram în oraș la control la doctor, undeva după ora prânzului, Draga obosită și sătulă de stat în scaunul de mașină. Ne-am oprit să iau în fugă tot ce am avut nevoie de la dm drogerie markt și oricât de bucuroasă aș fi fost că mi-am luat iar sirop de agave, biscuiți de ciocolată, alte produse de îngrijire personală și de casă pe care le iau doar de acolo, nici nu se apropie de bucuria de a fi găsit… stickere pentru copii, 3D, cu animale. Foarte calitative, mari, frumos colorate și reprezentate. Și desigur, au avut și cu melci! Așa că tot drumul spre casă ne-am jucat, a lipit autocolantele pe cărți, pe scaunul ei, pe mâna mea, pe unde a putut. Asta în ideea în care câteodată este greu să o țin liniștită în mașină timp de 45 de minute. Când am ajuns acasă, și-a lipit melcul pe ușa de la intrare în căsuță. Unde este și în zi de azi și pe care îl salută cu bucurie în fiecare zi!
Azi, vorbind cu buni-buni pe whatsapp cu apel video, Draga i-a cerut instant melci. Evident, tuși Ada a căutat în curte și i-a găsit 3 în mai puțin de 1 minut. Toată lumea fericită. Și când ne gândim cât de puțin costă să faci fericit un copil. Nu tu jucării scumpe, nu tu nebunii și zorzoane. Melci!