Familia extinsă, familia viitorului – despre conceptul de co-living (partea 1)

Familia extinsă, familia viitorului – despre conceptul de co-living (partea 1)

Fiecare familie are o dinamică a ei. În mod obișnuit, ne raportăm la familiile nucleare, modelul tradițional, atât de mult discutat în ultima vreme: mama, tata, copii minori. Mai degrabă model impus de societate, adoptat de familia în sine și transmis ca ideologie mai departe. Fiecare ”trebuie” să își facă un rost, să își găsească drumul în viață, să își facă o familie, să își ia o casă a lui. Iar interacțiunea cu familia originară se limitează la telefoane zilnice sau săptămânale, mese împreună la evenimente speciale, întâlniri ocazionale. Asta dacă unul dintre parteneri nu este prea legat de un părinte, care să fie (uneori prea!) prezent în noul cămin. Rolul părinților intervine, în măsura în care cuplul dorește ajutor, în creșterea nepoților.

Întrebarea mea este: ”Dacă tu nu ai o relație apropiată cu părinții tăi și ei ajung să te cunoască adult prea puțin, cum le dai pe mână odorul tău?”. Așa cum am mai discutat cu prietene, știm că și părinții noștri ne-au crescut pe noi, dar asta nu înseamnă că ei știu mai bine. Și e greu ca părinții să urmeze 100% instrucțiunile noastre. Iar de urmărit nu ai cum, poți doar să observi în comportamentul celui mic deviațiile. În plus, relațiile îndepărtate între părinți și copiii adulți, părinți la rândul lor sau încă nu, produc dezrădăcinare: nu te mai simți legat de rădăcinile tale, de orginile geografice, nu mai respecți unele tradiții, absorbi stilul modern impus de societate, nu mai transmiți înțelepciunea străbunilor tăi noilor generații.

Toate cele de mai sus ne-au făcut pe noi să gândim conceptul pentru viitoarea noastră familie. Avem o imagine de ansamblu dinamică, cu generațiile active susținând familia întreagă, copiii crescând cu aportul altor 2 generații, învățând omenia și simplitatea, cu bunici și străbunici bucurându-se de zilele maturității și bătrâneții cu cei mai tineri, nu în singurătatea apăsătoare. Sistemul nostru ar fi de case apropiate, în cerc, cu spații comune de trai, care determină interacțiune zilnică și implicit apreciere crescută, încredere crescută și mai multă înțelegere și acceptare a personalității și acțiunilor celor din jur. Parcă nu mai sună așa de rău să lași copiii pe mâna bunicilor, nu? După ce am avut clar în minte ce ne dorim, am descoperit că în străinătate se practică din ce în ce mai mult acest sistem. În continuare, vă arăt câteva exemple, cu consecințele și beneficiile de co-living.

Meik Wiking, autorul celebrei cărți Hygge, a creat o mică enciclopedie Lykke, în căutarea celor mai fericiți oameni din lume. A dedicat un întreg capitol faptului de a fi împreună. El afirmă următoarele: ”Fie că ne gândim la cuvântul englezesc ”companion”, la cuvântul spaniol ”compañero” sau la cel francez ”copain”, toate au la origine cuvintele latinești com și panis, însemnând cel cu care împarți pâinea”. Se aseamănă foarte bine cu ce zicea bunicul meu: ”Nu poți să cunoști un om bine decât după ce ai mâncat cu el un sac de sare și 100 de piți”. Coroborat, cu cei apropiați îți împarți mesele. Pentru mine, ritualul de a lua masa împreună este foarte important. Faptul că am crescut și am trăit o parte din viață mâncând singură mă ajută acum să apreciez fiecare masă luată împreună cu un om drag – familie sau prieten. Tot Wiking atrage atenția că: ”Pornind de la ritualurile referitoare la hrană și la foc, în jurul mesei, deducem că o viață bună se clădește pe legături și scop. Că bogăția noastră […] se estimează după rezistența legăturilor noastre, după sănătatea celor pe care îi iubim și după măsura în care ne arătăm recunoscători. Fericirea […] vine din a înțelege că facem parte din ceva mai mare – dintr-o comunitate – și că suntem în ea împreună.

Adevărul este că, într-o familie nucleară, pui presiune mare pe cel de lângă tine: simți nevoia de sprijin când și el are, devii mai puțin empatic, aștepți să primești mai mult pentru că meriți sau pur și simplu pentru că așa vrei, fără să dai și tu mai mult în schimb. Dar într-o familie extinsă, având posibilitatea de a interacționa și cu alți adulți, se relaxează nevoia de a comunica verzi și uscate cu partenerul. Discuțiile devin mai profunde, dat fiind faptul că îți concentrezi atenția asupra lucrurilor care contează. Nu strică să îi spui cât îl apreciezi și cât apreciezi fiecare clipă de calitate petrecută împreună.

Comunitatea, ca o familie extinsă

Dacă până acum am vorbit despre familia în accepțiunea generală de rude de sânge, așa cum o vom avea noi, în continuare mă refer la comunități și la co-living între familii și persoane fără grade de rudenie.

Din studiul realizat de Institutul de Cercetare a Fericirii, am fost suprinsă să aflu că în Danemarca, aproximativ 50.000 de oameni trăiesc în sistem comun, iar popularitatea acestui sistem este în continuă creștere. Sunt, practic, comunități care se autoadministrează, formate în jurul unui număr de 20-30 de case independente, o casă comună mare cu bucătărie și sală de mese, și spații comune de relaxare, joacă, sport, ateliere și grădini cu legume și fructe. Familiile trăiesc astfel separat și împreună în același timp. Locatarii pot mânca împreună în timpul săptămânii, se pot organiza cu realizarea mesei pe rând, iar costurile cu mâncarea se reduc în mod semnificativ pentru fiecare familie. Beneficiul pentru părinți este că nu trebuie să facă mâncare în fiecare zi, iar cei care nu sunt la bucătărie se pot ocupa de copiii lor și ai celorlalți – îi supraveghează la joacă sau îi ajută la teme. Nu degeaba se zice că ”un sat întreg ajută la creșterea unui copil” (Africa) sau ”copiii ar trebui să aibă o sută de părinți” (Danemarca). În plus, copiii interacționează și cu copii și cu adulți, se responsabilizează prin implicarea în gătit și în întreținerea spațiilor comune. Pe scurt, aceste comunități ajută la dezvoltarea morală și emoțională a copiilor și la eliminarea pericolului de izolare socială în cazul persoanelor vârstnice.  Rezidenții sunt participanți activi și creatori ai lumii din cadrul comunității. Comunitatea poate fi una auto-sustenabilă, stilul de viață implicând împărtășirea (sună mai bine ideea de sharing în engleză) și folosirea propriilor resurse și propriului spațiu. Ce e îmbucurător este că aceste comunități devin din ce în ce mai populare în lume: au apărut și se dezvoltă în Canada, Australia, Japonia, Germania, SUA, Olanda, Marea Britanie.

Legat de Japonia, Hector Garcia (Kirai) și Francesc Miralles au pornit în descoperirea secretelor japoneze pentru o viață lungă și fericită, pe care le-au adunat în cartea Ikigai, una din cărțile mele preferate din ultimii ani. Conceptul Ikigai semnifică ”fericirea de a fi mereu ocupat”, joie de vivre – bucuria de a trăi, motivul pentru care te trezești în fiecare dimineață. În insula Okinawa, unde numărul persoanelor centenare la suta de mii de locuitori este de 24,55, există un sat, Ogimi, care înregistrează cea mai mare rată a longevității din lume. Nu degeaba este supranumit ”satul centenarilor”. Unul din secretele lor este sentimentul de apartenență la comunitate, deși locuiesc în case individuale. Pentru unii dintre ei, ikigai-ul lor este acela de a-și cultiva prieteniile în fiecare zi. Redau mai jos ce înseamnă pentru ei acest lucru:

”Ikigai-ul meu cel mai important este întâlnirea cu prietenii. Aici ne adunăm toți și vorbim, este foarte important pentru mine. Țin minte mereu următoarea zi de întâlnire, asta îmi place cel mai mult în viață.”

”Hobby-ul meu principal este să mă întâlnesc cu vecinii și cu prietenii.”

”Să vorbești în fiecare zi cu oamenii pe care îi iubești, acesta este secretul unei vieți îndelungate.”

”Bună dimineața, La revedere – le spun copiilor care merg la școală și îi salut pe toți cei care trec cu mașina: Mergeți cu grijă! De la ora șapte și douăzeci până la ora opt și un sfert stau în picioare pe stradă și salut. După ce au trecut toți, intru în casă.”

Recunosc că ultima mărturisire mi se pare cea mai înduioșătoare! Știind cât înseamnă salutul pentru japonezi, apreciez mult respectul arătat de acest bătrânel tuturor, indiferent de vârstă. Toate exemplele de mai sus au drept scopul de a arăta felul în care se simt implicați în comunitate acești centenari, relaționarea cu cei din jur, sentimentul de familie extinsă și de ajutor reciproc.

Voi continua cu alte abordări ale co-livingului, într-o a doua parte a acestui articol. În curând.

One thought on “Familia extinsă, familia viitorului – despre conceptul de co-living (partea 1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *