Drepturile și libertățile femeii au dus la (pre)judecăți sau la progres?

Drepturile și libertățile femeii au dus la (pre)judecăți sau la progres?

Începând cu reprezentarea din cea mai citită carte a tuturor timpurilor (Biblia) și continuând cu evenimentele istorice și realitățile zilnice, femeia nu este egală bărbatului. Într-un fel, mi se pare absurd să fie. Abilitățile fizice, înclinațiile sportive sau artistice, intuiția, raportarea la familie și la societate – toate acestea elimină egalitatea între bărbați și femei. Nicicare nu e superior celuilalt, aici este diferența. Puterea dobândită prin naștere de bărbat nu îi garantează că nu poate fi înfrânt fizic de o femeie, la fel cum o femeie nu poate pretinde de a fi apreciată mai mult doar pentru că dă naștere. Cât despre parteneriatul între bărbat – femeie, ei bine, aici poate fi pus semnul egal: femeia este partenera egală a bărbatului, acasă, la muncă și în comunitate.

Pentru drepturi egale, Femeia a muncit destul de mult: a muncit fizic, a șoptit, a complotat, a ieșit în stradă, apoi și-a strigat feminitatea sau, mai degrabă, a militat pentru feminism. Dreptul la vot, dreptul la religie, la acces la cultură, la libera exprimare, la acces la locuri de muncă destinate inițial doar bărbaților și multe altele – toate au fost câștigate în țările civilizate. Și unde ne-au adus toate astea?

Se zice că trăim într-o societate profund patriarhală. Conform Indexului Egalității de Gen, realizat de European Institute for Gender Equality (Institutul European al Egalității de Gen) în 2015 pe baza unor indicatori-cheie precum munca, banii, cunoașterea, timpul, puterea și sănătatea, România se situează undeva la finalul clasamentului țărilor de pe bătrânul continent. Pentru a avea o viziune completă, poți studia aici mai multe. Dovadă că, deși drepturile egale sunt dobândite de zeci de ani, încă ne confruntăm cu prejudecăți. Femeile, mai ales româncele, au simțit necesitatea de a munci mai mult pentru a fi luate în considerare de omologii lor bărbați. Știu cât se chinuia mama în permanență să demonstreze că e capabilă. Și cu tot semnul egal între ea și colegi, tot nu mergea la petreceri cu ei din simplul motiv că nu avea un partener. Lipsa partenerului o făcea vulnerabilă în fața tuturor. Din păcate, asta mi-a transmis și mie: nu e suficient niciodată să fii capabil și orice asumare are o limită. Din păcate, sunt tipare de comportament și de mentalitate care se transmit mai departe din generație în generație, mai ales de femei către fiicele lor. Și din păcate, cu greu m-am descotorosit și eu de imaginea asta prefabricată despre mine și despre cei/cele din jurul meu.

Am avut noroc să lucrez cu oameni, bărbați, care au privit mai departe de gen și mai degrabă din punctul de vedere al capacității și al rezultatelor. Am învățat de la ei să gestionez emoțiile și să adopt stiluri de gândire pragmatice, mai simple. M-am bucurat de reușite profesionale și de o experiență extraordinară în domeniul meu de activitate. Pe de altă parte, am norocul unui partener de viață care mă apreciază, care mă încurajează sau nu, în funcție de situație și de nevoie. Toate astea mă fac să afirm că nu sunt în niciun caz feministă, sunt doar feminină. Nu urăsc bărbații, nu îi vorbesc de rău, nu preamăresc femeile și refuz să le judec. Eu, una, am nevoie de echilibru, iar relația cu partenerul și cu cei din jur îmi aduce asta. Fiecare cu rolul lui, cu viziunea lui despre viață.

Am parcurs un drum destul de lung, până la cei 34 de ani ai mei, în raportarea la femei în general și la feminitate în particular. De la nevoia de a bârfi a femeilor mici, de la a judeca, a reproșa, a comenta, de la a se sacrifica pentru cineva și de la a fi la polul opus, adică la egoism extrem, la a înțelege situația per ansamblu și a înțelege caracterul și comportamentul celei cu care interacționezi e destul de greu. Cele mai multe dintre noi, conștient sau nu, am fost în situațiile de mai sus. Și eu am trecut prin toate. Am ieșit răvășită, cu o toleranță crescută față de oameni cu ajutorul empatiei, cu o greață și respingere față de tot ce înseamnă a-i judeca pe cei din jur. Ultimele luni m-au adus în stadiul acesta. Am devenit atât de sensibilă la a auzi o prietenă emițând judecăți despre alte prietene de-ale ei încât am rugat-o expres să nu îmi mai povestească. Într-o conversație suntem noi două, cele prezente și mie îmi ajunge! Și eu sunt mereu, mereu judecată, o simt și o văd deși nu o zic, și m-a durut de fiecare dată. Unei alte prietene, aflată într-o situație dificilă cu cea mai bună prietenă a ei, i-am recomandat să poarte o discuție clarificatoare și să se împace. Nu mă interesează să susțin nicio cauză, nu mă interesează să emit și eu judecăți pe seama unor persoane pe care nu le cunosc îndeajuns și asupra unei situații pe care nu o știu îndeaproape.

Am învățat să apreciez femeile cu care intru în contact, mult mai mult decât înainte. Mai dură sunt cu cele din familia mea, pentru că de ele îmi pasă cel mai mult și mă doare efectiv să le văd când o iau pe drumuri neprielnice.  Am învățat să le încurajez mai mult pe cele care au nevoie. Am învățat că nu trebuie să fac eu educație cu ele, ci să le arăt un model de viață, de acțiune, de principii. Am descoperit și eu modele feminine, femei pe care pur și simplu le iubesc – femei care nu uită acest statut când devin mame și care dezvoltă concepte și transformă comunități și societăți. Avem exemplul cel mai recent al lui Jacinda Ardern, Prim-Ministrul Noii Zeelande. Dar este o opțiune personală, nu este rău în a fi doar mamă sau doar profesionist. Fă ce simți că poți și vrei. Mă strădui să fiu și eu mai bună, pentru mine și pentru cei dragi mie. Să învăț mai mult, să mă documentez mai mult, să dezvolt mai mult. Să transmit mai mult, fără așteptări. Să mă pregătesc și eu pe când o să fiu mamă de fată, pe care să o cresc ca pe un OM, nu ca pe o prințesă. Numai la denumirea asta mi se strepezesc dinții și mi se zgârie timpanele. Fetele și femeile sunt mult mai puternice dacă înțeleg toate cele de mai sus. Și cum am spus într-un articol anterior, împreună, prin susținere reciprocă, avem șansa de a ajunge mult mai departe. De a progresa.

Toate aceste gânduri mi-au năpădit când mi s-a propus să fiu Ambasador pentru WOMAN, ALL TOO WOMAN, a treia ediție a proiectului Baroque ||Urban, realizată de Asociația Meta Spațiu. O expoziție care reunește 30 de artiste din România, Serbia, Ungaria și Austria. De notat în calendar de pe acum: 15 august – 20 octombrie 2018. Iubesc conceptul, mă atrage noutatea lui, îmi sunt tare dragi femeile implicate în proiect. Și mă simt onorată să fiu într-o formă mică implicată în el. Mai multe detalii, în curând.

În concluzie, să fii femeie este un privilegiu. Egalitatea între sexe este overrated.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *