Timishort: detalii despre competiția de scurtmetraje naționale și internaționale

Timishort: detalii despre competiția de scurtmetraje naționale și internaționale

Despre Timishort 10 am scris acum o săptămână aici. Amintesc totuși câteva detalii: Timishort este cel mai important festival de scurtmetraje din zona de Vest și se va derula în perioada 3-7 octombrie 2018. Spectatorii pot viziona 70 de scurtmetraje, selecționate și împărțite în 8 secțiuni:

  • 4 competiționale, supuse unui juriu (competiția internațională, competiția națională, Videorama – filme experimentale, Animation Panorama – animație, după cum se poate deduce). Juriul este compus din: Wafa’a Halawi – director Lebanese Film Festival Beirut; Dalia Castell (regizor documentar, Israel); Milja Mikkola – Curator Midnight FF Finlanda; Vladimir Blazevski (regizor, Macedonia).
  • 1 competițională, supusă juriului compus din public (TimiKids – filme dedicate copiilor)
  • 3 necompetiționale (Focus: Macedonia, Midnight Sun, Festivalul Filmului Libanez)

 

Voi detalia puțin 2 dintre competiții, și anume pe cea internațională și pe cea națională.

 

În competiția internatională sunt înscrise 19 scurtmetraje din toate colțurile lumii, majoritatea în premieră în România. Vor fi 4 calupuri care cu scurtmetraje din Brazilia, Vietnam, Belgia, Franța, Bulgaria, Spania, Olanda, Egipt, dar și țări mai puțin cunoscute cinematografic în România, precum Kârgâztan, Ruanda sau Cecenia. ”Cea mai mare parte a cineaștilor a căror filme am ales să le aducem anul acesta la Timishort sunt din categoria ”tinere speranțe”, regizori a căror scurtmetraje au confirmat și care se pregătesc de primul lor lungmetraj. Farmecul scurtmetrajelor este acela că poți paria pe cei ce vor fi mâine marii regizori. Iar Timișoara are șansa de a le vedea filmele înaintea tuturor.”, a declarat Massimiliano Nardulli, selecționerul Timishort. Ca ”tinere speranțe” sunt amintiți: Meerim Dogdurbekova, Sebastien Carfora și Dina Duma. Lista completă a scurtmetrajelor internaționale din competiția Timishort 2018 se poate vedea aici. Scurtmetrajele internaționale vor concura pentru Trofeul Timishort pentru cel mai bun film și pot fi văzute joi, 4 octombrie, de la orele 16:00 și 20:00 la Sala 2 a TNT și sâmbătă, 6 octombrie, de la orele 16:00 și 18:00, la Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul”.

 

În Competiția Națională au fost selectate anul acesta 10 dintre cele mai bune scurtmetraje ale anului, ale unor regizori precum Vlad Dâmboviceanu, Vera Surățel, Serghei Chiviriga, Adina Dulcu sau Sarra Tsorakidis. De menționat că din competiția TIFF 2018 vin la Timișoara Bestia (r: Andreea Lăcătuş), povestea unor polițiști dintr-un oraș de munte ce trebuie să găsească bestia care umblă liberă pe străzi, Iedera, (r: Sarra Tsorakidis), o poveste despre prietenie și secrete și Liniște (r: Alex Iureș) o poveste emoționantă despre doi frați care nu s-au mai văzut de mult timp și se întâlnesc să stabilească detaliile înmormântării mamei lor. Scurtmetrajele românești pot fi văzute joi, 4 octombrie, de la orele 14:00 și ora 18:00 și vineri, 5 octombrie, de la orele 16:00 și 18:00, la Casa Artelor. Lista completă a scurtmetrajelor românești din competiția Timishort 2018 se poate vedea aici.

 

Mai adaug detaliile legate de prețurile biletelor și abonamentelor:

Proiecții Timishort:  5 lei

Concert Silent Strike & Muse Quartet: 15 lei

Abonament festival: 45 lei

Competiția TimiKids- intrare liberă

 

Programul integral și descrierea evenimentelor Timishort sunt disponibile pe www.timishort.ro.

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *