Pregătiri pentru Crăciun: cadouri, decorațiuni și amintiri. Plus câteva idei pe ultima sută de metri

Pregătiri pentru Crăciun: cadouri, decorațiuni și amintiri. Plus câteva idei pe ultima sută de metri

Mă strădui să scriu și să finalizez acest articol de la începutul lunii. Pentru că, în acest an, ca în niciun altul, am reușit să mă organizez din timp în ceea ce privește cadourile și decorațiunile. Și cu toate astea, unele comenzi încă sunt pe drum. Există, totuși, speranța să ajungă Moșul în timp util 😁

Cadouri făcute de Moș Nicolae și Moș Crăciun 

Ar trebui să îl confer și lui Moș Nicolae locul pe care îl merită legenda creată în jurul lui. Nu cred în daruri scumpe și numeroase, ci mai degrabă într-unele simbolice și de bun simț. Cum ar fi dulciuri oferite în plăsuțe din hârtie, luate din setul de advent de la dm drogerie markt, bune și menite să transmită că cineva s-a gândit și ține la cel care îl primește. Nu am fost până acum fana seturilor de advent, cine știe dacă vreunul mă va încânta pe viitor?, cert este că mi-a plăcut conținutul celui menționat (pungi cu design tematic de sărbători, cu diverse modele, panglici roșii), m-a inspirat și e pe mărimea cadourilor de la cei doi Moși. Am fost zilele trecute în magazinul de pe Gh. Lazăr – Circumvalațiunii și am mai văzut câteva bucăți, dacă aveți nevoie. 

Cu Draga a fost Moș Nicolae cel mai generos: a primit 3 cărți Usborne, Peep Inside The Farm, Peep Inside the Animal Homes și Peep Inside the Garden. Noi iubim aceste cărți : Draga e încântată de cărțile cu ferestre, să descopere lumea din ele, iar mie îmi place designul potrivit vârstei. Pe Alina o găsiți pe Facebook sub forma paginii Bebe Magic și a grupului aferent, unde organizează lunar un concurs pentru mămicile iubitoare de cărți Usborne. 

Pentru Crăciun, cei 10 copii de pe lista noastră vor primi cărți și jucării, în funcție de vârsta lor, preocupările și dorințele lor. Sper doar să ajungă în timp ultimele comenzi. Adevărul este că am început devreme cu planificarea cadourilor, astfel încât să gestionez corespunzător bugetul aferent și eventualele situații neprevăzute. Am pregătit mici, mici cadouri și pentru câțiva adulți, dar nu spun ce, ei îmi pot citi articolul 😁🙊 Emag, Elefant.ro, libris.ro, bonprix sunt ajutoarele mele de nădejde, având în vedere că ajung rar și atunci pe fugă în Timișoara. 

Decorațiuni de Crăciun

În perioada asta, creativitatea mătușii mele, Adina, cunoscută și drept Adișor, a atins cote nebănuite mie. A făcut o mulțime de decorațiuni din te miri ce: conuri de brad, globuri cu pompoane, cu pioneze colorate, cu sclipici sau cu trandafir uscat în interior, cu tehnica șervețelului, brazi din paste date cu spray colorat, coronițe… ea și mama cred că s-au întrecut la îndemânare, eu nu mă pot lăuda cu asta. Trec printr-o perioadă când nu am timp deloc! De la buni Do, Draga a primit chiar o coroniță cu căței, cu tete 😅

Eu le apreciez munca, de asta le și menționez. Dar la capitolul decorațiuni, anul ăsta am făcut două descoperiri și câteva achiziții aferente. 

De Roxana am dat, nici nu mai știu cum, pe Instagram. Am văzut o poză cu o căsuță-decorațiune din fimo, care mi-a rămas în minte. Am comandat una asemănătoare cu numele familiei noastre, iar tot procesul de comunicare și livrare a fost atât de lejer și de frumos, cum nu am mai întâlnit demult. Decorațiunea este perfect realizată, parcă e desprinsă din povești și îmi încălzește sufletul numai când mă uit la ea. A venit cu un cadou neașteptat, dar mult plăcut: o broșă-ren adodabilă, pe care mai degrabă o vom purta eu sau Draga anul viitor, când are șanse mai mari de supraviețuire. Pe același considerent, pe viitor sper să îmi pot comanda o cană personalizată de Roxana, cele care îi ies din mâini îmi par adevărate opere de artă! 

Pe un grup am văzut o ofertă de globuri personalizate, postat de Mada Andreea, care mi-a atras atenția. Aceste globuri sunt deosebite față de toate celelalte pe care le-am văzut de-a lungul timpului. Sunt impecabile, elegante, făcute cu grijă și profesionalism, de la scris, la conținutul globului, la fundiță, la ambalaj. Linia este destul de fină între frumos și dezastruos când muncești cu sticlă și print, iar acestea sunt fără cusur. Am făcut comandă o mulțime de globuri, de n-a mai înțeles nimic Dragul… Avem acum un glob cu numele lui Draga și unul personalizat cu poza ei, pe care le ador, pur și simplu! Câteva globuri personalizate ajung în diverse colțuri ale lumii drept cadou. Sau, cel puțin, așa am auzit un spiriduș zicând prin casă… 

Amintiri

Până la urmă, totul este de a crea amintiri. Copiii își aduc aminte nu neapărat ce și cât au primit, ci că au fost bucuroși că li s-a făcut o surpriză și că se simt iubiți, importanți și apreciați. 

Pentru ei, pentru amintirile lor și ale noastre, facem unele lucruri. De exemplu, eu am insistat să avem brad natural în ghiveci și, după cât l-am bătut la cap pe Dragul, a luat ieri unul. Bine, un molid. Avem brazi în curte, dar tot voiam un pom de Crăciun împodobit și în casă. Iar molidul aceasta e micuț, pe mărimea lui Draga și, în speranța că supraviețuiește căldurii din casă, îl putem planta ulterior. Egoismul din mine a făcut să mă bucur când Draga mi-a dat câteva globuri să le pun în pom. Sper să îi placă mai mult când aprindem și luminițele, dar nu atât de mult încât să le dea jos. Măcar e stabil în ghiveci și nu există pericol să îl răstoarne. 

Tot la capitolul amintiri, de câțiva ani sunt la modă sesiunile foto tematice. Sunt o mulțime de studiouri cu concepte frumoase, dar nu pot face nicio recomandare, pentru că noi nu am fost niciodată. Nu mă lungesc aici cu motivele, sigur ar fi material suficient pentru un alt articol. Însă eu iubesc fotografiile – să le fac, să le printez, să le fac cadou celor dragi. Am apelat mereu la Ionică, Ion Popovici, un om tare fain cu care am colaborat exemplar în trecut. El are Foto Oskar și… comenzi onorate chiar și în cele mai pline perioade din an! Nu o dată i-am trimis o comandă pe ultima sută de metri și mi-a făcut-o rapid, fără probleme. Mai mult, a luat albumele cu el, dacă nu am reușit să trec pe la studio. Ideea e că, dacă nu ați făcut fotografii de familie, puteți apela la el. Dacă aveți nevoie de albume foto, calendare personalizate sau magneți de frigider de făcut cadou, piatră de ardezie sau căni termice personalizate pentru a le avea la birou, îl puteți contacta cu încredere. Tarifele sunt mai mult decât decente, iar serviciile ireproșabile! 

Tot la capitolul amintiri, ar trebui să scriu despre atmosferă și mâncare, băutură, însă dezvolt subiectul în următorul articol. 

Mai menționez în final câteva idei de cadouri, lucruri luate cu ușurință din magazinele din proximitate sau făcute cu propriile mâini, pe ultima sută de metri, cu care nu dăm greș niciodată:

  • Produse de îngrijire personală. Franțuzoaicele au multă grijă de pielea lor și asta se vede. În funcție de preferințele de brand ale femeilor apropiate mie, le iau cremă de mâini de la Farmec sau de la Gerovital. Mie mi-am luat de la Elmiplant, pentru hidratare, cu 90%+ ingrediente naturale. Le-am găsit pe toate la dm drogerie markt, unde am descoperit și o super cremă de corp, cu lapte de cocos, tot din ingrediente naturale, de la Love, beauty and Planet
  • Ciocolată. Cel mai simplu și frumos cadou de Crăciun pentru o femeie. Când sunt în impas, aleg mereu Ferrero Rocher: ambalajul și designul este elegant, gustul pe măsură. Noroc că sunt o mulțime de tipuri de ambalaj acum și se găsesc la orice magazin. Și benzinărie, care funcționează oricum non stop, inclusiv de sărbători. O alternativă bună este Leonidas, dacă reușiți să ajungeți la ei. 
  • Vin/prosecco. Nu am mai băut vin de vreo doi ani deja, îmi e dor de un prosecco și sticla primită de Sherridan’s așteaptă o întâlnire cu fetele. Totuși, dacă ar fi de făcut cadou un vin, cele din gama Sole de la Cramele Recaș merg la sigur. Dacă în ultimii doi ani au apărut și alte vinuri bune, din păcate, nu le știu, dar îmi puteți face recomandări. 
  • O carte. Nu putea să lipsească din recomandările mele. În perioada asta, sunt îndrăgostită de stilul lui Fredrik Backman. După Un bărbat pe nume Ove și Bunica mi-a zis să îți spun că îi pare rău, acum citesc Noi contra voastră. Găsiți măcar unul din titluri la oricare librărie din oraș și, slavă Domnului, avem multe. Bineînțeles, vă îndrum mai întâi către La Două Bufniţe și Cărturești
  • Bilete la teatru. Se pot lua bilete pentru spectacole care au loc lunile următoare și, dacă știți măcar în mare planurile celui /celei căreia i le faceți cadou, zic că ar fi un cadou potrivit. Amintesc că Teatrul Național din Timișoara are campania #Amândoi, de care, dacă pomeniți la casierie, primiți 2 bilete la prețul unuia. 
  • Mâncare de casă. Puțini oameni mai reușesc să își facă timp de gătit și, cu atât mai mult, apreciază mâncarea făcută în casă. De la gustări precum brioșe, la un chec făcut în casă, la pâine, la tăieței de casă, la compoturi, gemuri, zacuscă, la o adevărată masă dusă la pachet. Pentru că e mai mult decât mâncare acolo. E grijă, e atenție, sunt ingrediente mai curate, e calitate crescută, e mult suflet pus. 
  • O felicitare personalizată. Și aici e vorba de un oarecare efort în a alege elementele și cuvintele potrivite. Cere creativitate din partea celui care o realizează și mie îmi amintește de orele de creație din școală. Deci poate fi și o îndeletnicire terapeutică. 
  • O oră din timpul vostru. Ei, ăsta mi se pare cel mai prețios cadou de oferit cuiva. Înțelegi numai când te maturizezi suficient încât să pui preț mai mult pe un OM decât pe lucrurile materiale care îl înconjoară sau pe care ți le poate oferi. Și la fel de dorită trebuie să îți fie și prezența ta de către cineva pe lumea asta. 

După cum se vede, am făcut propuneri cât de cât sustenabile, dar despre sustenabilitate de sărbători, într-un alt articol. Dacă apuc anul acesta, dacă nu, la anul.

Cum v-ați pregătit pentru Sărbători? Ce recomandări mai aveți în acest sens? Aștept și alte idei de cadouri pe ultima sută de metri 🙂

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

One thought on “Pregătiri pentru Crăciun: cadouri, decorațiuni și amintiri. Plus câteva idei pe ultima sută de metri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *