Recomandări de cărți de Crăciun pentru copii de 3-5 ani
A sosit acel moment din an când suntem cuprinși de magia Crăciunului. Copilașii mai mari înțeleg mai bine, au așteptări de la moșii sezonului, conform scrisorilor trimise. Cel puțin, așa …
A sosit acel moment din an când suntem cuprinși de magia Crăciunului. Copilașii mai mari înțeleg mai bine, au așteptări de la moșii sezonului, conform scrisorilor trimise. Cel puțin, așa …
Crăciunul înseamnă timp în familie, brad împodobit, luminițe, colinde, cadouri, portocale și ciocolată, magie. Așa a fost când eram mică, așa simt să îl fac pentru copii de când am …
Dacă aveți timp de Crăciun, vă recomand mai jos câteva cărți despre Crăciun sau în care o parte din acțiune are loc de Crăciun. Bunica mi-a zis să îți spun …
Cum să ai un Crăciun de poveste? M-am tot întrebat eu de câteva săptămâni încoace. O rețetă perfectă nu am găsit pentru asta, dar am găsit câteva ingrediente care, combinate …
Mă strădui să scriu și să finalizez acest articol de la începutul lunii. Pentru că, în acest an, ca în niciun altul, am reușit să mă organizez din timp în …
Încerc să fiu o persoană pozitivă. Învăț în fiecare zi să fiu mai împlinită și mai mulțumită cu viața mea. Nu e totul roz, dar știu că am toate motivele …
Sărbătorile de iarnă înseamnă, pentru mine, timp de calitate petrecut cu cei dragi, mâncare bună (ca la mame și ca la bunici acasă), foc în sobă, brad împodobit, cadouri, ciocolată …
Decembrie este luna cadourilor. Ți le faci ție sau le faci celor dragi. Sau participi la un Secret Santa la birou. În ultimii ani, m-am obișnuit să ofer și să …
Mătușa mea, Adișor pentru apropiați, obișnuiește să se pregătească temeinic pentru fiecare sărbătoare. De obicei, merge prin magazine sau comandă online cadouri pentru cei dragi cu vreo lună înainte. Excepție …