Ce cărți am citit în lunile martie-aprilie 2023? Recomandări și gânduri

În lunile martie și aprilie mi-au trecut prin mâini, în total, 13 cărți, dintre care 3 alese de pe lista mea de citit anul acesta. Se pare că citesc mult mai mult când zilele îmi sunt extrem de pline, pentru că am nevoie ca seara, lectura să mă ajute să imi așez gândurile 🤭. În esență, am alternat ficțiune (romane, proză scurtă și poezie contemporană) cu nonfictiune și îmi rezerv dreptul de a nu vorbi despre una al cărui subiect este prea personal pentru a fi dezbătut. În general, temele au fost diferite și mă bucur că mă țin de 3 obiective:

– lecturile mele includ scriitori de naționalități cât mai diferite

– în fiecare lună citesc un scriitor local, timișorean

– în fiecare lună, primesc și ofer o carte inedită, în urma unei provocări lansare de prietena mea, Vera.

Ca de obicei, nu dau niciun rating cărților, nu mi se pare potrivit, cel putin in momentul de față.
Dar, în mare, iată ce cărți am citit în ultimele 2 luni:

Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo, de Taylor Jenkins Reid

Un roman cum nu am mai citit (și cum nu credeam că o să citesc): Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo, de Taylor Jenkins Reid. Unii cititori au zis că a fost cea mai impresionantă carte parcursă anul trecut, sinopsisul deja mă introducea într-un Hollywood strălucitor, oldschool. Pe lângă poveștile expuse și alegerile de viață mai mult sau mai puțin de înțeles, eu am rămas cu înțelepciunea personajului central. Cu nevoia de familie, familie construită in forme care nici măcar în zi de azi nu ar fi acceptate social. Dar care, până la urmă, aduc liniștea și fericirea unor oameni. Iar dacă îl iubești pe cel de lângă tine fix așa cum e, se poate crea o comuniune plină de respect și încredere. Iar pentru adevăr nu e nicicând prea târziu pentru a fi revelat. Poate ajuta nu numai persoanele direct implicate, ci și pe cei din jur. Cum a fost pentru jurnalista aleasă să scrie memoriile actriței Evelyn Hugo. Mi-a plăcut mult cartea, am apreciat dialogurile inteligente (nu mulți scriitori pot construi dialoguri așa interesante), unele secvențe puteau fi scurtate, dar am observat că prea puține detalii au fost de prisos.
Recomand cu drag cartea. O găsiți și .

Învederatul, de Robert Șerban

Mi-am propus ca în fiecare lună să citesc minim un scriitor român, preferabil contemporan, de dorit de-al nostru local, timișorean. În martie i-a venit rândul lui Robert Șerban cu Învederatul. O antologie de poeme alese din colecțiile din 1994 până azi. Memorabile, care te pun pe gânduri, în rândurile cărora întrevezi simțul umorului, atitudinea realistă niciodată tragică și spiritul unui observator fin. Dacă nu ați mai citit poezie demult sau dacă vreți să faceți cunoștință cu poezia contemporană, acesta este volumul potrivit! Și 3 fun facts, care să vă convingă să-l citiți:
– conform dex, învederat înseamnă “Care se poate vedea sau înțelege bine”
– volumul a fost în top vânzări la Târgul Gaudeamus de anul trecut (Din câte țin eu minte)
– Robert Șerban este multipremiat atât ca scriitor cât și ca jurnalist. Impresionant mi se pare că i s-a acordat ordinul “Meritul cultural în grad de cavaler” de către Președinția României.
A fost o plăcere să parcurg volumul. Îl găsiți și .

Coșmar, de Rodica Ojoc-Brașoveanu

O carte cel puțin ciudățică, “Coșmar”, de Rodica Ojoc-Brașoveanu. Mai demult am mai citit din seria cu Melania Lupu și mi-a plăcut destul. Iar scriitoarea este supranumită și “Agatha Christie a României”. Așadar, toate motivele serioase să fiu încântată când vecina mea mi-a imprumutat-o😍. Exprimarea este una pretențioasă, de înțeles având în vedere creșterea și dezvoltarea personajului principal într-un București comunist dintr-o familie cu rădăcini intr-o epocă francofilă. Tocmai că atmosfera de epocă, creată prin detalii de design interior, vestimentație și de mentalitate de pension te face să uiți că acțiunea se petrece la câțiva ani după Revoluție. Dar, în același timp, poate constitui un adjuvant în construirea psihozei personajului principal. Cu detalii de prisos din tinerețe, cu obsesii și temeri, cu (re)interpretări și cu izolarea de ceilalți. Desigur, sunt câteva elemente care ar fi putut fi mai accentuate (mai ales partea cu coșmarul…) și, dacă ar fi fost scrisă cu recomandări din partea unor specialiști terapeuți, posibil să fi devenit valoroasă. În rest, am apreciat îndeosebi exprimarea. Nu se mai scriu cărți astfel 😁 Și nu o mai găsiți online, decât pe la anticariate.

Toate viețile pe care nu le-am trăit, de Arundhati Roy 

O carte surprinzătoare pe care nu aș fi citit-o prea curând dacă nu o primeam de la prietena mea, Vera – “Toate viețile pe care nu le-am trăit”, de Anuradha Roy. Romanul, complex, o ficțiune istorică în esență, urmărește mai multe planuri, în încercarea personajului principal “Mîșkin” Chand Rozario (cel mai ciudat nume întâlnit vreodată într-o carte!) de a înțelege de ce a fost părăsit de mama lui pe când avea 9 ani. Au fost câteva elemente care mi-au plăcut nespus de mult:
– oglindirea vieții din India și Bali dintre anii 1920 – 1942, cu prezentarea contextelor politice, sociale și culturale
– un melanj natural de personaje fictive și personaje publice, istorice, personaje cu îndeletniciri mai degrabă artistice (vă recomand să căutați online lucrările lui Walter Spies)
– până și personajul principal alege să devină un fel de artist – un “grădinar”, horticultor de fapt, și am iubit felul în care își apără copacii plantați de-a lungul timpului, implicit iubirea față de natură
– deși personajele nu sunt de acord cu alegerile făcute de cei dragi, nu emit judecăți agresive; le iau așa cum vin
– trecerea dintr-un plan temporal într-altul curge natural, iar oferirea perspectivei mamei prin intermediul scrisorilor primite după zeci de ani vine ca o completare a unor situații peste care am fi trecut cu ignoranță, din moment ce până atunci faptele erau rememorate prin ochii de copil al lui Mîșkin
– paralela interesantă dintre mama sa și Maitreyi Devi (iubita din tinerețe a lui Mircea Eliade), mătușa autoarei🤭 Aceeași dorință a taților de a-și educa fiicele, cu condiția să rămână supuse culturii lor, care intră în conflict cu dorința de libertate a tinerelor indience, cu nevoia de a se descoperi pe sine și de a trăi după propriile reguli
– rămân multe întrebări fără răspunsuri și mi se pare atât de natural să fie așa; iar finalul este minunat: chiar a plecat bătrânul Mîșkin în călătorie sau din nou visează ca în copilărie, cu ochii deschiși, în șareta stricată din curte?
Mi-a plăcut nespus cartea, deși e de o melancolie cum nu am mai citit demult. O recomand cu multă căldură. O găsiți și .

Escapada, de Lavinia Braniște 

Lavinia Braniște, considerată una dintre cele mai bune scriitoare contemporane de la noi din țară, era pe lista mea de citit. Așa că, într-o vizită la Cărturești, la repezeală, citind sinopsisul, am luat “Escapada”. Mai ales că, din când în când, am chef de proză scurtă. Ei bine, Braniște scrie bine, dar eu nu am rezonat deloc deloc cu personajele și cu situațiile. Personajele sunt fragile, sensibile, cu principii și valori care le fac temătoare și însingurate… sunt din pătura socială sub medie și la fel stau și cu inteligența emoțională. Sunt personaje reactive, nu proactive și nu schimbă nimic, lasă în aer situațiile, iar lipsa unui final sau a unui sens conferit contextului mi-a creat o stare de angoasă și frustrări.
Poate am noroc cu vreun roman de-al scriitoarei pe viitor, momentan renunț la alte titluri ce păreau că au recenzii bune. Dacă sunteți curioși, totuși, găsiți cartea și .

Într-o zi nu ne vom mai recunoaște, de Alexandru Potcoavă

Cartea lunii aprilie scrisă de un scriitor timișorean este “Într-o zi nu ne vom mai recunoaște” a lui Alexandru Potcoavă. Poezie contemporană înțesată cu istorii personale și locale, cu oameni pe care s-ar putea să îi recunoști, cu situații care îți învie amintiri despre lucruri pe care le-ai crezut pierdute, aduceri aminte ale unor povești spuse de alții din vremuri pe care nu le-ai trăit și care aduc o melancolie aparte. Preferata mea e ultima, ultimul rând dând și titlul volumului și sintetizând oarecum ideea acestuia. Mi-a plăcut deși încă nu sunt atât de familiară cu genul acesta și mă gândesc să iau și romanul istoric “Viața și întoarcerea unui Halle”, despre care am auzit numai cuvinte de laudă. Găsiți volumul de poezie .

Povestea ta a început demult, de Mark Wolynn

Am luat “Povestea ta a început demult”, de Mark Wolynn din pură curiozitate. Pentru că aud tot mai mult despre constelații familiale, pentru că a fost pomenită cartea intr-o miniserie pe Netflix, pentru că niște prieteni au tot pomenit-o. A fost o lectură interesantă. Pentru mine, un îndemn la a-ți cunoaște și a-ți înțelege membrii familiei și e ciudat să conștientizezi câte poți moșteni de la cei dinaintea ta. Să găsești cauza unor situații analizând cuvintele folosite, mergând pe urma străbunilor și urmărind acea sentință-nucleu. Nu știu in ce măsură e influența familială și cât e puterea sinelui în ceea ce suntem noi, iar asta naște diverse discuții și ne dă teme de gândire. Fiecare are o evoluție diferită, ne raportăm diferit la viață și adevărul e al fiecăruia în parte.
Găsiți cartea .

Poarta cerului, de Eric Emanuel Schmitt

Unele cărți te poartă prin diverse domenii și creează contexte propice pentru discuții pe teme istorice, religioase, spirituale, filozofice, sociale, ecologice etc și te îndeamnă la aprofundarea informațiilor.
Una dintre ele a fost mult așteptatul volum cu nr.2 “Poarta cerului”, din seria romanescă Străbătând secolele, de Eric Emanuel Schmitt. Urmărim în continuare povestea nemuritorului Noam, în căutarea iubitei lui Noura, pe când încearcă să se ferească de fratele său vitreg, diabolicul Derek, transpus acum sub imaginea Regelui Babelului, Nimrod. Noam ajunge și în zona Munților Piatra Craiului și e interesant cum Schmitt îl prezintă pe vraciul Tibor sub forma lui Zalmoxis. Mi-a plăcut felul în care Noam a avut companioni buni, precum câinele său credincios și vesel și Magicianul, care îl învață scrierea cuneiformă, îl veghează și își sacrifică în final viața pentru el. M-a emoționat cum a fost gestionată situația Nourei, pe care Noam o găsește căsătorită cu un urmaș de-al său: “Cu el rămân o viață, cu tine trăiesc secole.” ❤️
În acest volum, preocuparea pentru problemele climatice este extrem de evidentă, iar finalul ne ține în suspans, descoperind-o pe Noura ca fiind, în timpul vremurilor noastre, mama unei tinere activiste care seamănă bine cu Greta Thunberg.
Mi-a adus multă emoție acest volum și, evident, îl recomand cu multă încredere! Găsiți cartea și .

Pământ american, de Jeanine Cummins

Am citit “Pământ american”, de Jeanine Cummins acum câteva zile și m-a ținut prinsă în poveste în permanență, mai ceva ca un thriller. Am mai învățat despre imigranții din America de Sud și încercarea lor de a scăpa de griji, probleme, neajunsuri sau, măcar, cu viață. Am aflat despre rute, despre cum călătoresc,  despre pericolele aferente și despre riscurile asumate. In paralel, am vizionat clipuri pe YouTube cu “La Bestia” și povestile celor care au trecut prin asta. M-am emoționat la dovezile de solidaritate și de compasiune existente de-a lungul drumului. Știm cu toții că puțini ajung în SUA, și mai puțini nu rămân deportați. Apreciez  și mai mult acum și sunt cu atât mai mult recunoscătoare pentru libertatea și pentru protecția pe care o simt trăind aici.
Fiecare dintre personaje a avut ceva aparte: mama era proprietara unei librării, băiețelul avea o memorie incredibilă, surorile s-au maturizat înainte de vreme, băiatul din “Groapa” avea o dorință de a trăi de nestăvilit… și ce ii caracterizează pe toți este speranța și credința.
Nu e o carte ușor de digerat, dar e excelent documentată și apoi scrisă. În plus, a primit atâtea aprecieri de la scriitori de renume încât pur și simplu trebuie sa recunoaștem că e un roman bun. Găsiți cartea și .

Constellation, de Adrien Bosc

Zilele trecute am citit “Constellation”, de Adrien Bosc. M-a atras subiectul – synopsisul promitea povestea accidentului aeronavei cu aceeași denumire, petrecut în 1949, cu detalii despre viața unora dintre pasageri și a celor din echipaj, cu conexiuni mai mult sau mai puțin realistice, cu conjuncturi și cu presimțiri nefaste. Am aflat lucruri interesante (inclusiv despre marketingul Disney😍), însă trebuie să spun că de la jumătate a fost mai ciudat de citit. Pentru că scriitorul a devenit pe parcurs pretențios în exprimare și frazele au devenit lungi și pierdute în semnificații înțelese mai degrabă la nivel restrâns. Îmi imaginez că se datorează unui melanj al stilului, jurnalistico-romanesc. A fost o lectură interesantă oricum, chiar dacă nu o să fie printre cărțile pe care le recomand neapărat. O găsiți aici dacă sunteti curioși.

12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru, de Jordan Peterson

Despre Jordan Peterson am auzit păreri contradictorii. Probabil nu aș fi citit cartea aceasta (prea curând) dacă nu aș fi primit-o de la o prietenă de ziua mea. Și mă bucur mult că a fost așa pentru că mi-am putut forma o părere 😊 Cele 12 reguli și povestea din spatele lor este interesantă, dar perspectivele lui Peterson mi s-au părut bizare. Argumentele treceau prin religie și un fel de psihologie fără prea multe date statistice și fără suport documentar expus, logica nu îmi era neapărat clară, dar am zis că citesc prea târziu în noapte. Am ajuns aproape de jumătate când am simțit nevoia să îi pun capăt : era capitolul în care explica cu înverșunare cum, în relație cu diverși copii, el a privit interacțiunea ca pe o luptă din care NEAPĂRAT el a trebuit să iasă învingător. Și s-a mai și lăudat cu minciunile lui, ascunzându-le părinților ce a făcut. Apropo de “disciplinare”, mama bear din mine ar fi vrut să o aplice pe el.
Nu zic că nu au fost și informații interesante în carte, dar… dacă totuși sunteți curioși de carte, o găsiți și .

Tot mai multă splendoare, de Alina Purcaru 

Am inclus “Tot mai multă splendoare”, de Alina Purcaru, pe lista mea de citit anul acesta văzând că era în topul celor mai căutate volume ale Editurii Cartier la Gaudeamus. Ulterior, la Gala Tânărului Scriitor, ediția XIII, i s-a acordat și Premiul Cartea de Poezie a anului 2022. Când am dat de ea la La Două Bufniţe, am luat-o instant de pe raft. Și mă bucur că am făcut-o. Încerc să mă familiarizez cu poezia contemporană. În esență, poemele acestui volum urmăresc, din punctul meu de vedere, evoluția persoanei care ne vorbește. De la neputințele corpului neantrenat, fragil, ne-potrivit, la asumarea trăirilor și la revolta înăbușită în sine în încercarea de a-și descoperi plăcerile, libertatea și propriul drum. Am mai citit câteva păreri online, cum că se întrevede speranța, de unde și feelingul de splendoare… eu nu am simțit asta, ci mai degrabă un soi de acceptare a poziției dorite de societate. E bine că, totuși, finalul îmi pare deschis, lucru care, împreună cu tonul melancolic dar nu de victimă, mă face să mă gândesc că o să o urmăresc viitoarele volume semnate de Alina Purcaru. Găsiți cartea și aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.