12 cărți de citit în vacanța de vară

12 cărți de citit în vacanța de vară

Vara aduce cu ea concediile și vacanțele mult așteptate. Timp de odihnă, relaxare, uitare. Detașare de toți și de toate. Indiferent că pleci undeva sau nu, inevitabil te gândești că una din cele mai bune metode de a-ți petrece timpul liber de care dispui acum o constituie lectura. Porți o carte la plajă sau la piscină, citești la o terasă sau pe o bancă în parc, în mașină/tren/autobuz/avion înspre noua destinație, în sălile de așteptare sau de relaxare de la spa. Chiar și cei care nu obișnuiesc să citească în mod frecvent se îndeamnă să își ia cu ei o carte. Ceea ce e îmbucurător. Nu am găsit statistici cu privire la lectura de vacanță, însă majoritatea celor care citesc în perioada verii tind să aleagă cărți lejere, cu intrigi care le captează interesul și nu își dau seama când parcurg atâtea pagini.

Teodora a postat acum câteva zile un articol cu recomandări de carte de vacanță și a cerut, la rândul ei, altele. Am făcut o listă cu câteva dintre cărțile mele preferate din ultimii ani, selectându-le pe acelea care se pretează pentru o astfel de perioadă. Bineînțeles, am ales doar beletristică, urmând să revin într-un articol viitor cu lista mea de cărți de wellbeing.

 

  1. Haruki Murakami – 1Q84

Îl iubesc pe Haruki Murakami de câțiva ani deja. Aș vrea să spun că am toate cărțile traduse în limba română apărute, însă nu am apucat să o iau pe cea de acum 2 săptămâni. De vreo 10 ani e nominalizat întruna la Premiul Nobel pentru Literatură și din păcate încă nu l-a câștigat. Cu o grămadă de fani și milioane de volume vândute, Murakami poate fi considerat unul din cei mai buni scriitori în viață.

După ce am trecut prin toate titlurile, am ajuns la concluzia că 1Q84 este preferatul meu. Compus din 3 volume, romanul urmărește o poveste de dragoste inedită, născută în 2 lumi paralele, întrepătrunse în mod ciudat. Ciudat este obișnuit la Murakami, așa cum este normal să apară personaje supranaturale, pisici, solitudine, conversații terminate aparent fără sens, resemnare, ritualuri ale pregătirii mesei. Ce mi se pare interesant de astă dată este că povestea are un happy end. Personajele principale se regăsesc și binele învinge în final, fără semne de întrebare dacă va continua povestea în altă direcție.

 

  1. Eric Emmanuel Schmitt – Cei doi domni din Bruxelles

Volumul, compus din 5 nuvele, emoționează de la prima pagină la ultima. Acesta este darul scrierii lui Schmitt. Pe cât de actuale și sensibile sunt temele ridicate (dinamica de cuplu, homosexualitate, transplant de organe, obsesia unei văduve pentru munca soțului defunct, sinucidere, renunțarea la o sarcină înaintată), pe atât de simplu își pot răspunde cititorii la întrebările existențiale puse. Eu am rămas mereu cu o speranță în suflet la finalul cărților lui Schmitt și de astă dată la fel a fost. Nu îmi pot explica de ce volumul este preferatul meu. Poate pentru că îndeamnă la toleranță și la înțelegere. La a nu judeca!

  1. Ioana Chicet-Macoveiciuc – Miercuri, respirăm

Am iubit cartea asta. Atâta încât atunci când am terminat-o, am scris aici despre ea.

 

  1. Tatiana Țîbuleac – Fabule moderne

Am primit cartea anul trecut de ziua mea și cred că a fost unul din cele mai frumoase cadouri primite vreodată. Fabulele moderne sunt încărcate de sensibilitate. Nu le poți citi una după alta, ai nevoie de puțin timp de reflecție. Îți dai seama că viața este în esență simplă și frumoasă. Îți dai seama ce contează pentru tine. Nu vreau să spun absolut nimic despre conținut. Trebuie să îl descoperi tu.

 

  1. Parinoush Saniee – Cel care mă așteaptă

Când  mă gândesc la ”Cel care mă așteaptă”, îmi vin în minte cuvinte precum neputință, sacrificiu, dăruire. Și înțeleg că este un roman care ridică probleme emblematice pentru femeile din Iran. Tânăra care este bătută de familie pentru că s-a îndrăgostit de un tânăr oarecare, cu care doar a schimbat zâmbete pe stradă. Femeia care, cu puțin noroc, reușește să își continue studiile, cu acordul soțului impus. Dar înțelegerea de care dă dovadă poate fi interpretată și ca nepăsare. Mama tânără care trăiește în continuă nesiguranță, produsă în principiu de ideile soțului său absent, dar care își crește copiii cu cea mai mare dăruire. Mama la vârstă înaintată, judecată și oprită de copiii adulți când dorește să își refacă viața, să fie iubită și să fie fericită. Trăirile ei nu sunt diferite de ale noastre. Dar noi avem drepturi! Și o libertate pe care, uneori, nu o apreciem destul.

 

  1. Charles Belfoure – Arhitectul parizian

O carte despre umanitate în Parisul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Umanitate pentru că un om bogat plătește pentru realizarea unor ascunzători ingenioase pentru evrei. Plată care în final nu îl mai interesează pe arhitectul nostru. Umanitate pentru că fusese forțat de împrejurări să își câștige pâinea (la modul propriu!!) în acest fel. Umanitate pentru că în final ajunge să fie salvat de un ofițer neamț, cu care s-a împrietenit în timpul realizării unor lucrări pentru binefăcătorul lui și al evreilor ascunși de cei doi. Construcția ascunzătorilor și felul în care decurge povestea sunt de-a dreptul fascinante. M-au ținut cu sufletul la gură.

 

  1. Yoko Ogawa – Profesorul și menajera

O poveste despre duioșie și comunicare între generații. Despre cum fiecare trebuie apreciat pentru calitățile sale, înțeles, ajutat. Avem de învățat de la orice om care ne intră în viață. Profesorul și menajera e și despre matematică și despre cum ajunge matematica să devină un punct central al vieții unui om.

 

  1. John Steinbeck – La răsărit de Eden

Iubesc stilul lui Steinbeck – american, brut, șocant pe alocuri, blând pe alocuri. Construiește tipologii credibile și situații credibile, bine poziționate în spațiu și timp. ”La răsărit de Eden” mi se pare că este cea mai cunoscută carte a lui și dat fiind faptul că a fost ecranizată în anii `50, cu iconicul James Dean în rol principal. E vorba de îngăduință și pedeapsă, despre frați și relațiile dintre ei și dintre ei și părinții lor, despre lupta pentru supraviețuire și revenirea din situații de criză, despre luptele interioare între bine și rău. Despre generații care transmit mai departe greșeli prin lipsa de iubire. Totul pe fondul unor referiri biblice și sub semnul mitului Cain și Abel.

 

  1. Muriel Barbery – Eleganța ariciului

Este povestea unor ființe solitare: o fetiță și o portăreasă. Ambele infinit mai inteligente decât doresc să pară. Se descoperă reciproc la apariția unui al treilea personaj. Pe cât de mult mi-a plăcut tot procesul de prezentare și de descoperire, pe cât am râs la unele pasaje, pe cât am stat să meditez la altele, pe atât de mult am suferit la final. De ce? Pentru că mi s-a părut că atunci când viața îi surâde personajului, atunci se întâmplă tragedia.

 

  1. Elif Shafak – Bastarda Istanbulului

Iubesc poveștile care se întrepătrund! Iar romanul mizează exact pe asta. Este povestea mai multor femei, din generații diferite, cu crezuri diferite, unele tradiționale, altele moderne. Precum orașul în care se desfășoară acțiunea. Este o poveste despre descoperirea adevărului, despre descoperirea de sine, despre secrete menite a fi lăsate în pace câteodată, pentru liniștea proprie. Despre răzvrătirea din tinerețe și despre concluzionarea că, de multe ori, semănăm cu părinții noștri mai mult decât vrem.

 

  1. Care Santos – Încăperi ferecate

Care Santos m-a cucerit cu ”Poftă de ciocolată”, astfel încât am știut la ce să mă aștept în privința stilului ei de a scrie. La fel, și aici este vorba despre descoperirea unor secrete de familie, despre asumare și înțelegerea mai bună a propriei persoane și a propriei vieți. Povestea se petrece de astă dată în Barcelona și prezintă viața mai multor generații și consecințele faptelor lor.

 

  1. Martin Page – M-am hotărât să devin prost

Cred că este una din cărțile la care am râs cel mai mult. Ce faci dacă inteligența te face nefericit? Dacă nu înțelegi societatea în care trăiești și preferi din când în când compania puținor prieteni apropiați și solitudine în rest? Încerci să te integrezi, accepți compromisurile? Unde ajungi în felul acesta? Trebuie să spun că, la câțiva ani după ce am citit cartea am ajuns și la spectacolul jucat pe scena Teatrului Național Timișoara. Se joacă de obicei cu casa închisă. Așa că recomand și cartea și spectacolul.

 

Sper că nu am dat prea multe detalii despre cărțile de mai sus. Nu îmi place nici mie să mi se spună despre ce e vorba într-o carte. Sper doar să fie suficient cât să intrige. Și să determine la mai multă lectură. Cum am reușit eu să citesc mult într-un an, aici. M-aș bucura să primesc feedback în cazul în care alegi să citești vreuna din cărțile din lista mea. Mulțumesc!!

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *