Cum aleg ce cărți citesc

Mă consider un cititor pasionat. Am scris aici un articol despre cum am reușit să citesc 40 de cărți într-un an. În ultimii ani, postez, mai ales pe Instagram, cărțile pe care le citesc la momentul respectiv. Folosesc de obicei o etichetă de genul #cărți2019. Îmi place să am astfel o evidență și de multe ori îmi amintesc cu drag contextul în care am citit o anumită carte. Postarea respectivă poate constitui sau nu o recomandare. Nu mă referesc să fac recomandări. De exemplu, aici am scris despre cărțile pe care le poți citi în vacanță, aici despre cărțile mele preferate…

Dar cum aflu eu despre cărți și cum aleg ce anume să citesc :

1. Recomandările altor cititori

Am mulți prieteni și multe cunoștințe care citesc. Apreciez părerile lor și mă bucur de fiecare dată când putem vorbi, în persoană sau online, despre acest subiect. În acest fel, am ajuns să citesc cărți pe care, probabil, le-aș fi ignorat total. Din acest motiv, am ales să îi rog pe câțiva dintre ei să îmi facă recomandări de cărți de citit în perioada sărbătorilor de iarnă, cu mențiunea că se pot citi indiferent de sezon. Poți vedea aici articolul respectiv. În această categorie includ și recomandările grupurilor de cititori de tipul “O carte pe lună”. Eu îi urmăresc online, din păcate nu am reușit până acum să ajung la întâlnirile lor.

2. Postările de pe Instagram și de pe Facebook

Un mod aparte de recomandare îl constituie aceste 2 platforme sociale. Nu știu alții ce prieteni au sau pe cine urmăresc pe Insta, dar eu mă bucur de oameni care postează fotografii cu cărți. Contextul în care fotografiază cărțile fac lectura acestora mai mult sau mai puțin appealing. Unii, asemenea mie, contorizează lecturile din an, alții folosesc diverse alte hashtaguri specifice. Menționez aici #poartaocarte, campania Duniei pentru promovarea lecturii. E minunat că, în acest fel natural și actual, cultura se promovează pe rețelele sociale.

3. Comunicarea librăriilor

Librăriile, în general, anunță diverse apariții și lansări de carte, prin social media și prin newslettere (da, eu sunt abonată la newsletterele La două bufnițe și Cărturești 🙊). În plus, cel puțin cele două librării menționate mai sus și preferate de mine, au rafturi speciale cu noutățile. Poți savura un ceai sau o cafea și poți răsfoi o carte înainte de a te hotărî dacă o iei sau nu acasă. Nu ezita să discuți cu librarii, aceștia îți pot oferi insight-uri deosebite.

4. Recenziile online

Urmăresc cu drag recenzii și/sau recomandări făcute de bloggeri precum Chinezu (a se vedea #RaftulLuiChinezu), Cristina, Andreea, Anca, Teodora, Andra. Urmăresc cu interes SerialReaders.com, un site unde orice cititor poate lăsa o recenzie, indiferent că este o persoană publică sau nu, un cititor profesionist sau amator. O altă platformă, internațională de această dată, este GoodReads.com. Apreciez recenziile făcute aici și distribuie apoi pe Facebook, dar eu personal fac recenzii ultrascurte când pomenesc o carte și prefer să menționez doar învățămintele trase și contextul. Nu îmi place să povestesc cartea, nu vreau să ofer spoilere și de asta nu cred că mi se potrivește neapărat.

5. Noutățile literare

Din când în când intru pe site-ul meu preferat pentru cărți, elefant.ro, special pentru a studia noile cărți apărute. Pentru mine e o formă de relaxare și documentare. Scriu și recitesc asta și tot mi se pare amuzant. Dar, ce să fac? Asta e realitatea.

6. Promoții online

Cele mai mari promoții cred că sunt pe elefant.ro. Preferatele mele sunt cele de 50%, voucher primit de obicei la o zi, două, după ce vizitez site-ul. Nu mă supără deloc strategia lor de vânzare 😅 Trebuie să fac o precizare: reducerea se aplică produselor care sunt supuse deja unei reduceri și se ia în considerare doar promoția de 50% din prețul inițial, așadar promoțiile nu se cumulează. De notat că promoțiile de pe elefant.ro și libris.ro sunt anunțate printr-un newsletter, iar mie îmi apar și ad-urile de pe Facebook. Atrag atenția că promoțiile constituie un prilej pentru mine de a face noi achiziții. Dacă nu găsesc măcar 3 cărți care să îmi facă cu ochiul, nu plasez nicio comandă.

7. Oldschool: după autor, colecție sau editură

Aceste modalități prin care aleg cărțile sunt apanajul celor care au în spate deja sute de cărți citite. Te cunoști destul de bine încât să preferi un anumit stil de scriere, știi la ce să te aștepți din punctul de vedere al originii scriitorului, ai deja o listă consacrată de scriitori favoriți, știi cam pe ce merge o editură sau alta. Cum îi am eu pe Haruki Murakami, Eric-Emmanuel Schmitt, John Steinbeck. Dacă autorii preferați sunt încă în viață, vânez noutățile. De asemenea, când vreau să citesc ceva lejer, studiez colecția Raftul Denisei de la editura Humanitas. Am avut câteva surprize plăcute când am încercat nume noi din colecție. În ceea ce privește editura, pentru cei la început de drum în ale cititului, recomand întotdeauna Polirom, mai ales colecția Top 10 +.

8. Premii pentru literatură

Inevitabil, vreau să înțeleg de ce tocmai acei scriitori au primit premii importante (Nobel și Pulitzer sunt cele mai cunoscute distincții internaționale). În ultimii ani, urmăresc cu interes desemnarea câștigătorului Nobel pentru literatură, mai ales că săracul Murakami e nominalizat deja de câțiva ani la rând și nimic… Pe unii contemporani îi citisem înainte de a fi desemnați câștigători, pe alții îi descopăr încă. Dar numirea mă face să aleg, într-adevăr, să îi citesc.

9. Cărți primite cadou

Le trec aici pentru că, în definitiv, este o alegere să citești cărțile primite în dar. De altfel, denotă cât de bine te cunoaște persoana respectivă și cum te vede. Pot spune cu mâna pe inimă că la finalul anului 2018 am primit cel mai frumos cadou în acest sens. Mulțumesc mult încă o dată 😍

10. Listele-provocare

Am lăsat această categorie la urmă pentru că nu m-am ghidat niciodată după liste-provocare în alegerea mea de carte de până acum. Am fost tentată, dar momentan mă las surprinsă de conjunctură, de starea și de nevoile mele. Dar cine știe? Poate voi încerca într-un an și asta. Cum sună listele-provocare? Acestea sunt de mai multe tipuri, dar în general sunt compuse din câteva criterii în baza cărora tu trebuie să alegi o carte. De exemplu, trebuie să citești: o carte ecranizată; o carte pe care o termini într-o zi; o carte scrisă de o femeie; o carte a unui scriitor dintr-o anumită țară; o carte dintr-o categorie; o carte polițistă; o carte interzisă, etc.

Cam atât despre cum aleg eu cărțile. Dacă ai și tu alte criterii, m-aș bucura să le aflu. Le mulțumesc celor care mă inspiră prin lecturile lor și recomandările aferente. La cât mai multe cărți citite!

 

Un comentariu la „Cum aleg ce cărți citesc

  1. ianca Răspunde

    Multumesc frumos, ma bucur de mentiune – si eu ma inspir cam tot in acelasi fason, cu adaugirea ca fac parte dintr-un grup online de Book Talks unde mereu se vorbeste despre carti si uneori citesc cartea lunii, si ma inspir si de-acolo cu de toate. 😀 Spor s-avem la citit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.